A fost bunã. Pânã pe la ora 14 nici nu am realizat cã sunt în post, pentru cã am avut multã treabã. Am avut grijã sã beau mai multã apã ca de obicei, în total cred cã azi am consumat cam 5 litri de apã. Era bine dacã aveam apã de izvor (recomandatã și de IntenseLight), dar în lipsã de așa ceva, am bãut apã platã de la pet. Spre prânz m-a luat așa, ca o sfârșealã și o micã durere de cap. M-am întins 15 min pe canapea la birou și mi-am revenit, însã s-a menținut în continuare ca o stare de sfârșealã chinuitoare, în tot corpul, semn cã cineva flãmânzește. Nu mi-a fost deloc foame. Mi-am cumpãrat de la Plafar ceai de rostopascã și de mușetel, pentru clisme. Ajuns acasã, am fãcut o clismã cu un litru și jumãtate de infuzie de rostopascã și musețel. Am fost sfãtuit de cãtre IntenseLight (principalul meu consilier în ale postului) sã țin clisma pentru minim 17 minute pentru a da posibilitatea ficatului sã absoarbã prin colon lichidul și sã elibereze toxinele acumulate. Efectul a fost extraordinar. Mi s-a luat parcã o presiune de pe creștet și s-a instalat o stare de bunãstare interioarã.
Related Stories
April 13, 2026
Se spune că e mai bine să veți din greșelile altora decât să pierzi timpul…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 12, 2026
Primesc foarte multe urări de Paște de tipul ”liniște și pace alături de familie”, sau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
April 7, 2026
Bună dimineața. Am o chestiune importantă de împărtășit, pe care intenționam s-o redactez sub formă…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
March 11, 2026
Războiul împotriva Iranului a avut suficiente ciudățenii și elemente discordante încât să ridice semne serioase…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
February 10, 2026
După ultimele dezvăluiri macabre din arhiva ridicată de FBI cu ocazia instrumentării dosarului penal în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
January 16, 2026
Prezentul articol este din categoria celor scrise atât de bine încât trebuie popularizate. Iar cum…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 1, 2025
Am decis să scriu acest articol chiar astăzi, de ziua națională a României, din dorința…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 14, 2025
Sunteți invitați să contribuiți într-unul dintre aceste domenii sau să ne spuneți dacă aveți un…