Islamizarea Marii Britanii continuă în ritm galopant, în ciuda Brexitului. Strategia este simplă: Islamul ocupă mai întâi marile orașe.

„Londra este mai islamică decât multe țări musulmane la un loc”, afirmă Maulana Syed Raza Rizzvi, un proeminent cleric șiit, născut în Pakistan, care a studiat în Iran și care susține că se simte „mai islamic” în Marea Britanie decât în altă țări, datorită libertății de credință și multiculturalismului.

Acum zece ani, ziarista Melanie Philips a iscat un mare scandal cu cartea sa, intitulată Londonistan. A fost acuzată că este nazistă. De atunci, islamizarea Marii Britanii a mers într-un ritm galopant.

Mai reținut, Wole Soyinka, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, numea Marea Britanie o „cloacă pentru islamiști”.

„Teroriștii nu pot suporta multiculturalismul de la Londra”, declara primarul musulman al orașului, Sadiq Khan, după recentul atac terorist de la Westminster.

Adevărul este exact invers, arată o analiză a Gatestone Institute: multiculturaliștii britanici sunt cei care alimentează fundamentalismul islamic.

Londonistan, cu cele 423 de noi moschei ale sale, este construit pe ruinele creștinătății engleze.

Hyatt United Church a fost cumpărată de comunitatea egipteană pentru a fi transformată în moschee. St. Peter’s Church a fost transformată în moscheea Medina. Moscheea Brick Lane a fost construită pe locul unei foste biserici metodiste.

Dar nu numai clădirile se convertesc, ci și oamenii. Numărul convertiților la Islam s-a dublat, adesea ei aderă la Islamul radical, asemenea lui Khalid Masood, teroristul de la Westminster.

Daily Mail a publicat imagini ale unei moschei și ale unei biserici, la câțiva metri una de alta, în inima Londrei. La Biserica San Giorgio, care poate adăposti 1230 de oameni, doar 12 credincioși au participat la Liturghia de duminica aceasta. La Biserica Santa Maria au fost 20.

La moscheea de pe învecinata Brune Street Estate, se înregistra o problemă diametral opusă: aglomerația. Aici nu încap mai mult de o sută de oameni. Vinerea, credinciosul musulman trebuie să se roage în stradă.

În Birmingham, al doilea oraș ca mărime al țării, unde trăiesc și pun la cale atacuri mulți dintre jihadiști, un minaret de moschee domină cerul. Există petiții care solicită ca moscheile britanice să aibă dreptul de a-și chema credincioșii la rugăciune cu megafoanele, de trei ori pe zi.

Potrivit Gatestone Institute, până în 2020 se estimează că numărul musulmanilor britanici care vor merge regulat la rugăciune va fi de 683.000, în timp ce numărul creștinilor britanici care vor ajunge la liturghia săptămânală va cădea la 679.000.

„Avem de-a face cu un nou peisaj cultural al orașelor engleze; vechiul peisaj omogen, creștin, al religiei de stat, este pe cale de dispariție”, afirmă Ceri Peach de la Oxford University.

În timp ce aproape jumătate dintre musulmanii britanici au vârste sub 25 de ani, un sfert dintre creștini au peste 65 de ani.

Keith Porteous Wood, directorul National Secular Society, afirmă:

„În următorii 20 de ani, vor fi mai mulți musulmani activi decât creștini care merg la biserică.”

Din 2001, 500 de biserici din Londra, aparținând diferitelor denominațiuni, au fost transformate în locuințe private. În aceeași perioadă, moscheile au proliferat. Între 2012 și 2014, proporția britanicilor care se declară Anglicani a căzut de la 21% la 17%, o reducere de 1,7 milioane de oameni, în timp ce, potrivit unei cercetări realizate de NatCen Social Research Institute, numărul musulmanilor a crescut cu aproape un milion.

Numărul celor ce frecventează bisericile scade într-un asemenea ritm, încât, peste o generație, va fi de trei ori mai mic decât cel al musulmanilor care vor merge regulat la moschee.

Din punct de vedere demografic, Marea Britanie dobândește tot mai mult o față islamică, în locuri precum Birmingham, Bradford, Derby, Dewsbury, Leeds, Leicester, Liverpool, Luton, Manchester, Sheffield, Waltham Forest și Tower Hamlets.

În 2015, cel mai frecvent nume din Marea Britanie era Mohammed, cu variațiile sale, Muhammad sau Mohammad.

Musulmanii reprezintă p parte masivă  a populației celor mai importante orașe ale Marii Britanii: Manchester (15,8%), Birmingham (21,8%) sau Bradford (24,7%).

În Birmingham, unde s-a descoperit celula teroristă în care a fost „format” atacatorul Khalid Masood, de la Westminster, șansele ca un copil nou-născut să fie musulman sunt mai mari decât ca el să fie creștin. În Bradford și Leicester, jumătate din copii sunt musulmani.

Musulmanii nu au nevoie să ajungă majoritari în întreaga Marea Britanie, este suficient să islamizeze orașele mari, se arată în analiza Gatestone Institute.

Iar schimbarea aceasta este pe cale să se producă. Londonistan nu este doar un coșmar despre o majoritate musulmană, ci un hibrid cultural, religios și demografic, în care creștinismul decade și islamul avansează.

Potrivit The Spectator, doar două din cele 1700 de moschei din Marea Britanie urmează interpretarea modernă a Islamului, față de 56%, în Statele Unite.

Wahhabiții, adepți ai unui curent radical islamic, controlează 6% dintre moscheile britanice, în timp ce fundamentaliștii Deobandi controlează 45%.

O cercetare realizată de Knowledge Center arată că o treime dintre musulmanii care trăiesc în Marea Britanie nu se simt „parte a culturii britanice”.

Londra este plină de tribunale care funcționează după legea islamică Sharia. Oficial, sunt o sută. Ele resping inviolabilitatea drepturilor omului – valorile libertății și egalității – care stau la baza sistemului legal britanic.

Numeroase personalități britanice sprijină fervent introducerea Sharia. Unul dintre judecătorii proeminenți, Sir James Munby, declara că creștinismul nu mai influențează tribunalele și că acestea trebuie să fie multiculturale – ceea ce înseamnă de fapt mai islamice.

Rowan Williams, fostul Arhiepiscop de Canterbury, și președintele Curții Supreme, Lord Phillips, au sugerat și ei că Marea Britanie ar trebui să „încorporeze” elemente ale legii Sharia.

Sistemul cultural britanic capitulează rapid în fața fundamentalismului islamic, acceptându-i pretențiile.

Și în universitățile britanice islamul devine tot mai puternic. Regulamentul oficial universitar, External speakers în higher educations groups, dat publicității de Universities UK, afirmă că „grupurile religioase ortodoxe” pot separa bărbații de femei în timpul evenimentelor.

La Queen Mary University din Londra, femeile au fost nevoite să folosească o intrare separată și au fost obligate să stea într-o cameră fără să li se permită să pună întrebări sau să ridice mâna, la fel ca la Riad sau Teheran.

„Societatea Islamică” din cadrul London Schools of Economics a organizat o gală la care femeile și bărbații au fost despărțiți de un panou lung de șapte metri.

După atacul terorist de la Charlie Hebdo, șeful serviciului de spionaj britanic, MI6, recomanda autocenzura și „o anumită reținere” în abordarea subiectelor islamice.

Ambasadorul britanic în Arabia Saudită, Simon Collis, s-a convertit la islam și a făcut pelerinajul sfânt la Mecca. Acum își spune Hagi Collis.

sursa: https://evz.ro/tara-din-europa-care-a-capitulat-in-fata-lui-allah.html

  1. February 9, 2022

    Pana la punctul culminant injectia si mai nou super facturile, nu era atat de evident pentru ce se luau masurile astea gen islamizare, nimeni nu intelegea logica lor ca pareau fara sens acum ca se grabesc au lasat subtilitatile.
    Primirea de imigranti cu cat mai diferiti cultural si mai neintegrabili era de dorit pentru a semana nesiguranta in societate prin violenta si semanarea fricii.
    Cu cat se restrictiona artificial extinderea oraselor si se dadea mana libera samsarilor imobiliari si a bancilor astfel ca prin avaria si indestularea lor faceau ca pentru omul de rand ziua de maine sa fie nesigura si traiul dificil care amana conceperea unui copil limitarea numarului sau chiar renunta.
    Cu cat se promova mai mult lgbt-ul cu atat devenea mai usor sa regandeasca conceptul de familie fara copii si se putea implementa ideologia de gen pentru a introduce confuzie sexuala in minea copiilor in speranta de a ajunge viitori neparinti.
    Cu cat se promova mai mult cezariana si pro avortul cu atat se puneau limite la nr de copii pe care putea sa aiba o femeie.

    Acum ca sunt toate adunate mai urmeaza si razboiul pe care se tot chinuie sa il aprinda ca un lemn ud care nu vrea sa ia foc, devine limpede cat de vechi e planul si cate masuri subtile s-au luat de alungul timpului fara ca prostimea sa banuie, toate cu acelasi scop pe care l-au intiparit pe pietrele de la Georgia.

    • February 12, 2022

      “Acum ca sunt toate adunate”
      Eu crezi ca esti iremediabil romantic.

      Dar fii far’ de grija! Daca trece vreo masina de turnat copii pe aici, iti spun. Sau daca ti-o da-o MR pe-a lui o tura… vorbeste cu MR, poate ti-o imprumuta!

  2. February 10, 2022

    PE DATA DE 18.02.2022 CONVOIUL LIBERTATII ROMAN MERGE LA BUCURESTI. PANA ATUNCI, INCEPAND DE MAINE, VA TRECE PRIN TOATE ORASELE!!! TOT CIVICUL S-A UNIT!!! PE 18, TOTI LA BUCURESTI SA NE LUAM LIBERTATEA INAPOI!!! VENIM DUPA VOI!!! SHARE!!!

    • February 12, 2022

      La Ottawa truckistii vor fi retinuti si tinuti responsabili. Orice ai avea cu presedintele sau premierul, nu pe populatia orasului iti descarci furia.
      Putin a spus foarte clar ca atunci cand intruniti cvorumul de 50 % nici nu v-ati dat seama. Nu numai ca sunteti lasi, dar si tradatori ai Europei. Vezi Doamne, prin ruinele din Romania si bisericile rusesti ati ramas voi unici pastratori de credinta. Sunteti desprinsi de civilizatie cu un mentor venit din pustietati de munte si care crede ca poate controla din basinile lui intregul glob. Cat e de chinuit intern nici nu poate rosti cuvantul “dragoste”. In visul meu nu erati egalul lui Putin, erati in supunere fara vreun cuvintel.
      “Acum ori niciodata”
      Ati ramas cei la care raspunsul este “niciodata” pentru ca sunteti atat de fazi ca nici macar fitil n-aveti in voi.

      “VENIM DUPA VOI!!! SHARE!!!”
      ThBPBPthPt

  3. February 10, 2022

    La nevaccinati rata de spitalizare la varianta omicron e de 83 de ori mai mare decat la vaccinati.
    83!
    No other comment! Daca cifrele sunt inca nesemnificative si va umbla nanobotii rusilor in cap si fel de fel de crap tie si neveste-tii iar fiica-ta mirobolanta care cine stie pe cati o fi infectat tusind spre ei, eu ce va pot face?
    Problema ta este ca desi auzi, nu te poti lasa de intrecerea socialista.

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer