DOMNULE FILDERMAN

În douã petiþii succesive îmi scriþi de “tragedia zguduitoare” ºi mã “imploraþi” în cuvinte impresionante, reamintind de “conºtiinþã” ºi de “omenie” ºi subliniind cã sunteþi “dator” sã apelaþi “la mine” ºi “numai” la mine, pentru evreii din România, care sunt trecuþi în ghetouri pregãtite pentru ei pe Bug.
Pentru a amesteca tragicul în intervenþia Dvs., subliniaþi cã aceastã mãsurã “este moartea, moartea, moartea fãrã vinã, fãrã altã altã vinã, decât aceea de a fi evrei”.
Domnule Filderman, nimeni nu poate sã fie mai sensibil ca mine la suferinþele celor umili ºi fãrã apãrare. Înþelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia sã înþelegeþi ºi Dvs., toþi la timp, durerea mea, care era aceea a unui neam întreg.
Vã gândiþi, v-aþi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei ºi ce se petrece astãzi, când zi de zi ºi ceas de ceas plãtim cu mãrinimie ºi sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere ºi ne-au tratat de la Nistru pânã la Odessa ºi pe meleagurile Mãrii de Azov?
Dar potrivit unei tradiþii, voiþi sã vã transformaþi ºi de astã datã din acuzaþi în acuzatori, fãcându-vã cã uitaþi pricinele care au determinat situaþiile pe care le plângeþi. Sã-mi daþi voie sã vã întreb ºi prin Dvs. sã-i întreb pe toþi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinþele ºi loviturile primite de noi erau mai mari.
Ce-aþi fãcut Dvs., anul trecut, când aþi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia ºi Bucovina, au scuipat ofiþerii noºtri, le-au smuls epoleþii, le-au rupt uniformele ºi când au putut au omorît miºeleºte soldaþii cu bâte. Avem dovezi. (s.n.)
Aceiaºi ticãloºi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori ºi au sãrbãtorit cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
În timpul ocupaþiei bolºevice, aceia pentru care vã înduioºaþi astãzi au trãdat pe bunii români, i-au denunþat urgiei comuniste ºi au adus doliul în multe familii româneºti.
Din pivniþele Chiºinãului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noºtri, care au fost astfel rãsplãtiþi fiindcã 20 de ani au întins o mânã prieteneascã acestor fiare ingrate.
Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaºteþi desigur ºi Dvs. ºi pe care le puteþi afla în amãnunt.
V-aþi întrebat Dvs. de ce ºi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vã puteþi explica de ce în înaintarea noastrã am gãsit copii de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?
V-aþi întrebat câþi din ai noºtri au cãzut omorîþi miºeleºte de coreligionarii Dvs., câþi din ei au fost îngropaþi înainte de a fi morþi? Voiþi ºi în aceastã privinþã dovezi, le veþi avea.
Sunt acte de urã, împinsã pânã la nebunie, pe care evreii Dvs. au afiºat-o împotriva poporului nostru tolerant ºi ospitalier, dar astãzi demn ºi conºtient de drepturile lui.
Drept rãspuns la mãrinimia cu care au fost primiþi în mijlocul nostru ºi trataþi, evreii Dvs., ajunºi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fãrã seamãn, mãrturisitã de prizonierii ruºi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouã pierderi.
În regiunea Mãrii de Azov, trupele noastre retrãgându-se temporar ºi-au lãsat câþiva ofiþeri ºi soldaþi rãniþi pe loc. Când au reluat înaintarea ºi-au regãsit rãniþii mutilaþi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaþi ºi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s-au scos ochii, li s-au tãiat limba, nasul ºi urechile.
Îþi dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?
Te îngrozeºti? Te înduioºezi?
Te întrebi, de ce atâta urã, din partea unor evrei ruºi cu care nu am avut niciodatã nimic de împãrþit.
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vã înduioºaþi, dacã aveþi cu adevãrat suflete, de cei ce nu meritã, înduioºaþi-vã de cei ce meritã.
Plângeþi cu mamele care ºi-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care ºi-au fãcut ºi lor ºi vã fac ºi Dvs atâta rãu.
MAREªAL ANTONESCU
19.X.1941
P.S. Un soldat rãnit din P. Neamþ a fost îngropat de viu din ordinul ºi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deºi nenorocitul implora sã nu-l îngroape, arãtându-le cã are 4 copii.
*****
Comentariu: Textul de mai sus este rãspunsul prin care generalul Ion Antonescu îl pune la punct pe Wilhelm Filderman, autorul unui memoriu încãrcat de invenþii ºi exagerãri cu privire la evreii deportaþi în Transnistria “fãrã altã vinã decât aceea de a fi evrei”. O formulã prezentã în mai toate textele despre Holocaust, despre suferinþele evreilor de pretutindeni. S-o fi potrivind în alte pãrþi, dar pentru evreii din România nu are nicio acoperire în fapte. În România nu a existat vina de a fi evreu, dovadã fiind faptul cã majoritatea copleºitoare a evreilor nu au fost afectaþi de legile aºa zis anti-semite, ceea ce a declanºat un veritabil exod al evreilor din toatã Europa ocupatã de Hitler cãtre România. Nu i-a speriat pe acei evrei perspectiva de a fi supuºi unui regim de izolare în Transnistria, unde au ajuns toþi evreii apatrizi, care nu aveau cetãþenie românã ºi despre care nu se putea ºti cu ce intenþii, în vreme de rãzboi, se refugiau la noi. Alãturi de aceºti evrei care nu aveau actele în regulã, în Transnistria au fost deportaþi câteva sute de evrei comuniºti sau ºtiuþi a fi agenþi anglo-americani (spioni).
În principal, evreii duºi în Transnistria erau cei mai mulþi sub învinuirea colectivã de a fi sãvârºit crime împotriva românilor, în perioada iunie 1940 – iunie 1941, pe teritoriile ocupate de Armata Roºie. În mãsura în care starea de rãzboi nu permitea derularea unor anchete juridice care sã stabileascã persoana vinovatã de o crimã sau alta, iar tot ce se ºtia era faptul cã acele crime fuseserã sãvârºite de niºte evrei, mãsura minimã care se impunea era o pedeapsa colectivã: izolarea tuturor evreilor din Basarabia ºi Bucovina în condiþii care sã nu le permitã reluarea activitãþilor ostile faþã de români, faþã de armata românã. Era o mãsurã juridic ºi moral justificatã de faptul cã evreii nevinovaþi nu colaborau cu autoritãþile pentru identificarea criminalilor.
Fireºte, probabil cã cei mai mulþi evrei nu se fãcuserã vinovaþi de crime sau activitãþi anti-româneºti, iar cei mai mulþi dintre evreii vinovaþi fugiserã deja în Uniunea Sovieticã. De aceea, evreii nu au fost încarceraþi, ca niºte criminali, aºa cum mulþi dintre ei ar fi meritat, ci, pentru cã printre ei se aflau ºi oameni nevinovaþi, au fost numai strãmutaþi cu familia ºi izolaþi, în localitãþi ºi locuinþe din care populaþia civilã se refugiase în interiorul Uniunii Sovietice. Asemenea procedeu este acceptat de legile internaþionale ale rãzboiului.
Evreii duºi în Transnistria au fost cazaþi în locuinþe omeneºti, au avut o largã libertate de miºcare. Interdicþia impusã era sã nu se intre în acele localitãþi fãrã permis special! Era o mãsurã care îi proteja pe evrei de localnicii ucrainieni dornici sã se rãzbune pentru crimele evreilor care au “gestionat” înfometarea Ucrainei ºi uciderea prin inaniþie a milioane de þãrani din Ucraina în anii 30. Se aud ºi azi voci în Ucraina care le reproºeazã autoritãþilor româneºti din Transnistria cã i-au apãrat ºi protejat pe evrei în urmã cu 70 de ani! Inclusiv pe evreii autohtoni din Transnistria!
Li s-au oferit evreilor din Transnistria locuri de muncã plãtite. Ideea a fost cã statul român nu se simte obligat sã le poarte de grijã unor persoane care nu sunt loiale faþã de România, faþã de români!
Evreii au fost lãsaþi sã se descurce singuri, au avut dreptul sã primeascã orice bunuri ca ajutoare, inclusiv bani, de oriunde, de la oricine! Din pãcate, peste ani, acest regim de izolare, de minimã izolare, în condiþii relativ acceptabile, civilizate, a cãpãtat numele de exterminare, iar românii au fost acuzaþi de genocid anti-evreiesc, de holocaust!
Este nu numai o minciunã ºi un fals, cel mai grosolan fals de care am avut parte noi, românii, vreodatã, în istorie!
Dar mai presus de orice este o nedreptate care se face comportamentului românesc, prostesc de generos, de omenos! Dacã avem ceva sã ne reproºãm pentru acei ani este faptul cã ne-am arãtat oameni cu niºte ne-oameni, care nu meritau generozitatea noastrã.
Sunt aºa de puþine vocile evreieºti care au spus adevãrul!. Una dintre aceste voci a fost a lui Marius Mircu, publicist evreu care a sintetizat toatã povestea din Transnistria prin formula “exerciþiu de auto-guvernare”, formulã pe care o considerãm a fi cea mai potrivitã cu realitatea: obligându-i pe evreii deportaþi (strãmutaþi) în Transnistria sã se descurce singuri, Antonescu i-a obligat la un exerciþiu de auto-guvernare care le-a fost extrem de util apoi, în Palestina.
Evreii din România având, cum bine se ºtie, un rol important în constituirea ºi succesul Israelului. La vremea respectivã, printre românii ai cãror feciori mureau pe front, circula vorba cã Antonescu le-a fãcut evreilor þarã în Transnistria!
Se pare cã Ion Antonescu a ºtiut cu cine are de-a face. În scrisoarea reprodusã mai sus, Ion Antonescu vorbeºte de mai multe ori despredovezile pe care le are cu privire la crimele ºi fãrãdelegile sãvãrºite de evrei împotriva românilor. Implicit dovezile privind regimul aplicat evreilor în România. Citind scrisoarea Mareºalului te alegi cu o întrebare: unde sunt dovezile de care vorbeºte Antonescu?
Suntem în mãsurã azi sã le oferim cititorilor noºtri urmãtoarea informaþie:
Cu gândul la discuþiile ce se vor purta la sfârºitul rãzboiului, la tratativele ºi negocierile ce vor urma luptelor de pe front, mareºalul Ion Antonescu a avut grijã sã adune o bogatã documentaþie privind “problema evreiascã”. Sub acest titlu s-a adunat un vast ºi explicit material documentar pe acest subiect. Documente care conþineau dovada corectitudinii guvernului Ion Antonescu ºi a omeniei românilor. Documente care vorbeau despre lipsa de loialitate a evreilor.
Aceste documente – mã gândesc eu, puteau sã argumenteze capitolul probabil cel mai cuprinzãtor ºi mai convingãtor din ISTORIA OMENIEI ROMÂNEªTI. O istorie încã nescrisã de istoriografii noºtri, deºi ar avea cu prisosinþã material din care s-o întocmeascã, chiar ºi fãrã documentele adunate de Ion Antonescu.
Cãci, din pãcate, acele documente nu le mai avem. Una dintre consecinþele trãdãrii de la 23 august 1944 a fost ºi jaful la care ocupantul sovietic s-a dedat în arhivele României. Un jaf metodic, bine organizat, care nu a ocolit principalele arhive româneºti, inclusiv cele privitoare la soarta evreilor sub Antonescu. Aceste arhive au ajuns la Moscova, furate (nu am alt termen mai potrivit!) imediat dupã “eliberarea” din august 1944. Repet, printre documentele sustrase samavolnic s-au numãrat ºi documentele privitoare la evrei, ºase lãzi dedicate “problemei evreieºti”. Chiar aºa erau înregistrate cele ºase lãzi cu documente: Problema evreiascã.
Asta s-a întâmplat dupã 23 august 1944, în primele luni. Dupã aproape cincizeci de ani, în 1991, pe fondul “demontãrii comunismului” de cãtre urmaºii celor care îl montaserã în 1917, o delegaþie de specialiºti din Israel, specialiºti în Holocaust probabil, a mers la Moscova ºi a tratat cu autoritãþile soarta celor ºase lãzi de documente. Probabil pe ideea cã acele documente, deoarece priveau problema evreiascã, era drept sã fie date pe mâna evreilor, ca un capitol important de istorie evreiascã. La acest argument s-a adãugat o sumã frumoasã, cu care s-au acoperit, probabil, cheltuielile de conservare ºi depozitare, baºca eventualele remuºcãri sovietice ori scrupule.
Lãsãm pentru alt prilej comentariul dedicat acestei mârºãvii. Deocamdatã ne mãrginim la a ne declara neputinþa de a stabili cu obiectivitate a cui a fost abjecþia acestui gest mai mare: a ruºilor sau a evreilor?
Probabil cã nu vom ºti niciodatã detaliile acestei tranzacþii. Cunoaºtem bine rezultatul: imediat dupã 1991-92, au început sã aparã în presã acuzaþiile de genocid ºi Holocaust, încununate cu recunoaºterea oficialã a acestui Holocaust de cãtre guvernul aºa zis românesc! Dacã mai þinem cont ºi de prãpãdul fãcut în Arhivele româneºti dupã 1990, prãpãd organizat sub directa oblãduire a lui Petre Roman ºi alþi demnitari vânzãtori de þarã, ne dãm seama care a fost strategia acestei mascarade. Ea s-a bazat în principal pe sustragerea sau/ºi distrugerea tuturor documentelor care puteau dovedi adevãrul în “problema evreiascã”.
Minciuna nu are picioare lungi. Chiar ºi fãrã aceste documente, care puteau dovedi nevinovãþia lui Ion Antonescu ºi a românilor sãi, Holocaustul rãmâne o minciunã neruºinatã uºor de dovedit ca minciunã. Cãci – ca sã luãm un singur exemplu, uciderea a sute de mii de oameni nu se poate invoca fãrã a face proba cadavrelor rezultate dintr-un asemenea carnagiu! Nemþii au “finalizat” 6 milioane de destine evreieºti. Ce au fãcut cu 6 milioane de cadavre, se ºtie: au fãcut sãpun ºi abajururi, iar cele mai multe au fost crematorizate. Cãci au avut cu ce!
Dar românii, în Transnistria, nu aveau nici urmã de crematoriu. Deci, ce au fãcut românii cu 200 000 de cadavre de evrei? Unde sunt cadavrele?
Din surse evreieºti autorizate primim rãspunsul: o parte dintre aceste cadavre de evrei au fost mâncate de ceilalþi evrei, înfometaþi de regimul Antonescu pânã la stadiul de canibalism (apud Matatias Carp, Cartea Neagrã, vol. III), iar alþi evrei uciºi de români, teoretic peste 100 000 (o sutã de mii), au fost mâncaþi de câini, de câinii comunitari. De maidanezii de peste Nistru! (Conform istoricilor evrei din Chiºinãu ºi împrejurimi, istorici care jurã pe acest amestec canin în istoria evreimii!)
Da! În principal suntem acuzaþi fãrã documente, dar acuzaþiile sunt considerate valabile, dovedite, prin faptul cã nu prea putem proba noi, românii, cã acele crime nu s-au sãvârºit! Aceasta este logica Holocaustului din România, ca problemã ºi capitol din istoria noastrã. Dacã mã acuzã cineva cã eu l-am ucis pe John Kennedy ºi-mi cere un document prin care sã probez cã nu eu l-am ucis, eu nu prea am de unde sã scot acel act.
Aºadar, documentele pe care le invoca Ion Antonescu în corespondenþa sa cu liderul evreilor din România au existat, adunate cu grijã de români, de autoritãþile naþionale. Documente cu valoare probatorie definitivã, probabil.
Alte autoritãþi, anti-naþionale, au permis sustragerea acestor documente ºi transferarea lor la Moscova. Sub ce titlu, majestate? Conform cãrei înþelegeri la care aþi ajuns cu inamicul neamului românesc?!
Aceeaºi întrebare pentru guvernanþii de la Jerusalim: cu ce drept v-aþi însuºit documente din Arhiva Naþionalã a României? Simplul fapt cã aþi ajuns la o înþelegere cu niºte devalizatori, niºte infractori, cã aþi avut cu ce bani sã plãtiþi niºte funcþionari uºor de cumpãrat cu un port-bagaj de vodcã, vã dã drept de a ascunde fapte ºi evenimente din Istoria României? Dreptul de a vã însuºi ºi ascunde, de a distruge chiar, documente extrem de importante pentru onoarea ºi demnitatea poporului român?!
Pânã când în arhivele Israelului sã mai zacã tãinuite nenumãrate dovezi ale nevinovãþiei românilor, dovezi ale netemeiniciei acuzaþiilor de Holocaust în România. Aceste arhive sunt inaccesibile românilor. Pânã când?
*
Ne adresãm cititorilor acestui site pentru a le cere pãrerea: cum am putea ca noi, societatea româneascã, sã intervenim pentru a normaliza situaþia mãcar a acestor douã depozite: Memoriile lui Wilhelm Filderman ºi cele ºase lãzi “târguite” de evrei la Moscova în 1991. Normalizarea, în acest caz, înseamnã readucerea în þarã a acestor documente ºi publicarea lor neîntârziatã!
 Unde sunt dovezile? Dovezile au fost sustrase dupã 1990 ºi dosite în Israel!)
7 noiembrie 2011
Ion  Coja
]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap