La 18 ani era considerat „copilul teribil” al Craiovei sau, poftim, unul dintre ei. Elev fiind la Colegiul Naþional „Fraþii Buzeºti”, deja stârnea admiraþie. Ca student în anul II al Facultãþii de Filologie a Universitãþii din Craiova, a reprezentat Doljul în competiþia interjudeþeanã „Drum de glorii”, dedicatã Centenarului Independenþei, pe teme de culturã generalã, transmisã în direct de postul naþional de televiziune. Îmi amintesc de competiþie, fiindcã avea dinamism, dar ºi substanþã. Genera pasiuni. Constantin Barbu era rebel. Avea plete, la care nu voia sã renunþe, ºi, pentru a nu intra în coliziune cu recomandãrile „centrului”, autoritãþile locale aranjaserã cu un frizer sã îi prindã pãrul cu agrafe, cât mai discret. La 24 de ani, accesese deja în cercul de tineri scriitori din Craiova, fiind reperat de Marin Sorescu, redactorul-ºef al revistei „Ramuri”. La 30 de ani, reprezenta o promisiune ispititoare a tinerilor filozofi, remarcat fiind de Constantin Noica. Este prezent în „Grupul de la Pãltiniº”, în toate informãrile Securitãþii, care au apãrut ulterior. Pentru prima datã, în 1976, deja se înfãþiºeazã ca un exeget, dar de o altã þinutã, a lui Mihai Eminescu. În 1985, publicã eseul „Rostirea esenþialã”, cu o Prefaþã a lui Marin Sorescu, prin care atrage atenþia celor mai importanþi intelectuali ai timpului: Constatin Noica, Anton Dumitriu, Dumitru Stãniloae, Edgar Papu, Adrian Marino, Mihai ªora. Din biblioteca lui Mihai Eminescu a publicat aproape 25 de volume. Deocamdatã închei aici prezentarea succintã. O precizare: Constantin Barbu e iritant uneori, insistã asupra adevãrurilor neconvenabile ºi nu-ºi cântãreºte cuvintele în funcþie de interlocutori, de împrejurãri, de reguli formale. E un exponent a ceea ce s-ar putea numi „adevãrul crud”, totul pe un fond de candoare, de timiditate cronicã. Într-un moment în care (apud Lucian Boia) numai cine n-a vrut n-a ajuns profesor universitar, el n-a ajuns. Deºi avea vocaþie pentru studiul aplicat ºi duce pe umeri o bibliotecã. Converseazã cu amenitate, se pierde voluptos în anecdoticã, râde rareori cu poftã. ªi e mai tot timpul grav. Am dorit prezentarea doar un preambul la o discuþie cu unul dintre intelectualii veritabili ai Craiovei, care trãieºte lângã noi. Poate cã unora le pare banal, modestia lui fiind fireascã omului de spirit. Alþii poate îl invidiazã pentru altitudinea intelectualã. Circumscrisã unui proiect însuºit de autoritãþi, „Craiova, Capitalã Culturalã Europeanã”, discuþia de faþã probeazã resursele pe care le are municipiul nostru, în asaltarea unui statut la care jinduieºte.    Reporter: Aº vrea, pentru început, sã-mi spui care este povestea cu manuscrisele lui Cantemir. Ce s-a tipãrit din Rusia ºi ce a mai rãmas? Ce manuscrise are Cantemir în lume? Dar în România? C.B.: Povestea mea cu manuscrisele lui Cantemir începe prin 1981, când am publicat în Ramuri un eseu în care dãdeam o paginã ineditã în latineºte din Sacro-Sanctae Scientiae indepingibilis Imago. Era un text despre Ens ºi l-am gãsit în manuscrisul latin 76, în Biblioteca Academiei Române. Fusese copiat de Tocilescu în Rusia, prin 1878. Acum câþiva ani, cu prilejul premiilor Academiei Mihai Eminescu l-am rugat pe ambasadorul Rusiei, Excelenþa Sa Alexander Churilin, sã mã ajute sã scanez manuscrisele lui Cantemir ce se aflã în Rusia. M-a întrebat ce manuscrise mã intereseazã ºi i-am scris cã toate manuscrisele lui Cantemir mã intereseazã. Dupã aproape o jumãtate de an, am primit o scrisoare prin care mi se comunica acordul înaltelor oficialitãþi ruse: mi se va permite fotocopierea color a tuturor manuscriselor lui Cantemir. Mai târziu, am aflat la Moscova cã aprobarea o dãduse însuºi Vladimir Putin. Pânã azi, am editat 25 de volume din Integrala Manuscriselor Cantemir. ªi te rog sã îmi dai voie pentru cititorii „Cuvântului Libertãþii” sã înºir titlurile celor 25 de volume: I. Sacro-sanctae Scientiae Indepingibilis Imago II. Loca Obscura in Cathechisi, quae ab anonymo authore slaveno idiomate edita et Pervoe ucenie otrokom intitula est, dilucidata authore Principe Demetrio Cantemirio III. Institutio Logices Idest De philosophiae instrumentali Arte Habitus IV. Incrementorum et decrementorum  Aulae Othmannicae(I) V.Incrementorum et decrementorum Aulae Othmannicae(II) VI. Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othmmanicae, Dell’Accrescimento e Decadenza  Dell’ImperoOthomano o sia Epitome dell’IstoriaTurca. Parte prima checontienel’accrescimento dal MCCC al MDCLXXII. Annotazioni VII. Istoria Ieroglificã VIII. Hronicul Vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor IX. Curanus. De Curani etymologico nomine X. Ioannis Baptistae Van Helmont Phisices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria philosophia (I) XI. Ioannis Baptistae Van Helmont Phisices universalis doctrina et christianae fidei congrua et necessaria philosophia (II) XII. De Vita et rebus gestis Constantini Cantemiri. Panegiricul Sfântului Dumitru XIII. Jurnalul persan XIV. Incompendiolum Universae Logices Institutionis XV. Diploma de la Luþk XVI. Uimitoarele revoluþii ale dreptei rãzbunãri a lui Dumnezeu   asupra familiei lui Brâncoveanu ºi a Cantacuzinilor vestiþi în Þara Româneascã XVII. De Antiquis Dacia nominibus XVIII. De Antiquis et Hodiernis Moldaviae Nominibus XIX. Satire de Antioh Cantemir XX. Arhiva Serghei Cantemir XXI. Corespondenþa dintre Antioh Cantemir, Maria Cantemir, Constantin Cantemir (I) XXII. Corespondenþa dintre Antioh Cantemir, Maria Cantemir, Constantin Cantemir (II) XXIII. G.F. Müller, Jurnalul prinþului Dimitrie Cantemir Biografia lui Demetrius Cantemir XXIV. Notationes quotidianae de Ivan Iliinski XXV. Manifestul lui Petru cel Mare Eu am lãrgit conceptul de “manuscris Cantemir”, incluzând aici ºi còpii fãcute de Iliinski, Müller, Bayer sau anonimi, manuscrise Antioh Cantemir etc. Ediþia are un strãlucitor colectiv de onoare ºi un impresionant consiliu ºtiinþific. Finanþatorul general al proiecului este domnul Paul Tudor (pe care l-am cunoscut prin domnul Ion Deaconescu, a cãrui contribuþie unicã este doar aceea cã ne-a fãcut cunoºtinþã; atât). Ediþia stã numai în rãspunderea ºi munca mea, cu punct ºi virgulã (chiar ºi concepþia graficã ºi corectura). Este stupefiant cum unii vor „glorie”, cãrturãrie, premii masonice în contul muncii mele. Sper sã fie clar, ca sã nu aduc în discuþie adevãrul care distruge. Din Rusia mai avem de tipãrit 75 de lãzi din „Arhiva Serghei Cantemir”, 13 manuscrise care se aflã la Sankt Petersburg ºi câteva manuscrise inedite ºi necunoscute aflate atât la Moscova cât ºi la Sankt Petersburg. Graþie generozitãþii eminentului politician Putin ºi ajutorului pe care mi l-au dar câþiva savanþi ruºi, am avut norocul smintitor sã gãsesc manuscrise pe care nu le-a publicat nimeni. Manuscrisele Cantemir se mai gãsesc, în afarã de Rusia ºi România, în încã vreo zece þãri din lume ºi vreau ca sã tipãresc în facsimil color toate cele aproape 125 de volume, cât va numãra Integrala Manuscriselor Cantemir, ºi vreau de asemenea ca toate þãrile care au manuscrise Cantemir sã aibã întregul Tezaur Cantemir. Sunt ani de când, rugat de o bunã prietenã, am întocmit inventarul Tezaurului Cantemir cu tot ce existã Cantemir în lume. Astfel Cantemir apare ca o mare reþea planetarã. Dacã vom spune cã manuscrisele sale se aflã în Rusia, Franþa, Anglia, Germania, Vatican/Italia, SUA – ºi e suficient. S-au scris despre Cantemir, încã de la 1714, mii de pagini în toate marile culturi (în rusã, englezã, francezã, germanã), pe care vreau sã le adun într-o arhivã Cantemir pentru aputea fonda tradiþia Cantemir. În acest proiect sunt susþinut de Universitatea Creºtinã Dimitrie Cantemir, prin eminentul meu rector prof. univ. dr. Corina Dumitrescu. În aceastã toamnã, UCDC va organiza primul mare Simpozion Internaþional Cantemir. În România, sunt puþine originale Cantemir. O filã (fila 42) din Loca obscura, 4 file plus 24 din Sacro-Sanctae Scientiae indepingibilis Imago, o filã într-un manuscris muzical, dar multe copii, între care cele mai importante sunt mss. 83 ºi 46 (ale Hronicului). Documente istorice sunt în Biblioteca Academiei ºi ele au fost ºi expuse în noiembrie 2012 în uluitoarea expoziþie organizatã de doamna Gabriela Dumitrescu. Dragã Mircea, aceasta este partea frumoasã a lucrurilor. Despre ceea ce nu-mi place nici nu vreau sã vorbesc.

„ªtiu ºi ce veselã ºi-a cumpãrat P.P. Carp dupã semnarea tratatului secret”

Reporter: Ai publicat multe lucrãri despre Eminescu.Ai ºi polemizat cu mulþi intelectuali de azi, de la numãrul anti-Eminescu din „Dilema”, pânã la textul tãu din „Tribuna” (Eminescu. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României) – care a devenit nod de „scandal” literar. Vreau sã te întreb: de ce este Eminescu atât de viu? Fiindcã a fost ucis, aºa cum reiese din documentele pe care le-ai publicat în cele peste 20 de volume din „Codul invers”? C.B.: Împotriva noneminescologilor de la „Dilema” am scris un text intitulat „Apãrarea lui Eminescu”, chiar în ziua în care a apãrut revista lui Andrei Pleºu. Azi aº zice cã am fost exagerat de blând cu ipochimenii aceia, mulþi dintre ei dovedindu-se simpli metalambaniºti. Ce este un metalambanist? Ce sã fie, un hoþ de texte, adicã un plagiator. Referitor la textul din „Tribuna”, am scris obrãznicii scurte tot felul de necalificaþi în Eminescu, începând de la academicianul Manolescu ºi sfârºind cu un tocomer idepingibil, al cãrui nume îmi scapã în acest moment. Ca sã fie clar un lucru, eu nu vreau sã demonstrez nimic, nici sã conving pe cineva de o anumitã imagine sau realitate. Fiindcã, vorba lui Dostoievki, omul e prost, cumplit de prost. Am publicat poate 1000 de pagini de documente din arhivele secrete de la Viena. ªtiu manuscrisele lui Eminescu pe de rost, ºi viaþa lui pe zile (ºi când se poate pe ore ºi minute). Pentru 28 iunie 1883 ºtiu ºi mersul trenurilor ºi buletinul meteorologic, chiar preþul trãsurilor din Bucureºti. Am studiat ºi ciornele tratatului secret cu Austro-Ungaria. ªtiu câte linguri ºi furculiþe avea familia Hohenzollern (în 1866; chiar existã un inventar). ªtiu ºi ce veselã ºi-a cumpãrat P.P. Carp dupã semnarea tratatului secret (veselã de aur). Am publicat în facsimil color, la Editura Revers din Craiova, cele douã dosare de interdicþie ale lui Eminescu ºi Autopsia lui Eminescu scrisã de mâna lui Suþu, dar nesemnatã. ªi fiindcã þin la Cuvântul Libertãþii, nu numai la tine, aº vrea sã publicãm Interogatoriullui Eminescu din 13 iunie 1889 (când procurorii îl întrebau ce este cu „limba sanscriptã”) ºi prima filã din Autopsie.Autopsia ne va demonstra definitivcã EMINESCU NU A AVUT SIFILISºi cã a fost tratat greºit cu mercur, morfinã ºi altele. În curând voi aduce de la Viena fotografii ºi documente care vor face liniºte definitivã. Eminescu este viu, extrem de viu fiindcã geniul sãu este unul historial, el ghicind „enigma vieþii”. N-am vrut sã spun pânã acum, dar toþi cei nouã agenþi strãini care au produs rapoarte împotriva lui Eminescu sunt evrei unguri ºi evrei austrieci. Toatã povestea stupidã cu antisemitismul lui Eminescu aici trebuie cãutatã. Este un lucru gingaº pe care va trebui sã-l lãmuresc. De ce nimeni nu spune cã Eminescu a studiat caldeana cu marele profesor Petermann? De ce uitã detractorii lui Eminescu faptul cã geniul nostru a avut la Viena ºi Berlin mari profesori evrei? Eu am publicat în Biblioteca Eminescuaproape toate cursurile pe care Eminescu le-a urmat la Viena ºi Berlin cu o seamã de celebri profesori de origine evreiascã. Detractorii lui Eminescu uitã lucrurile esenþiale fiindcã de fapt nu le ºtiu. Adevãrata cândire a lui Eminescu este în ontologia poeticã din poemele ºi prozele sale. De ce nu aratã detractorii sãi (niºte analfabeþi, în fond) paginile geniale din Luceafãrul(Caballa Lucis), Sãrmanul Dionis (maestrul Ruben este evreu), Memento mori (strãlucitele versuri despre Israel)? În articolele politice Eminescu a scris despre câþiva escroci financiari, nu despre Isus Cristos ºi consubstanþiala evreitate. Voi publica o lucrare complicatã ºi voi sta de vorbã cu adevãrata elitã evreiascã, pentru a stinge aceastã falsã problemã care este neproductivã din toate punctele ºi nepunctele de vedere. Înnebunirea ºi uciderea nihilistului Mihai Eminescu este un lucru complicat ºi nu degeaba am avut nevoie de peste 20 de volume de Codul invers, care se va sfârºi pe la volumul 33. Doctorul Tãlãºescu este acela care a avut în mânã creierul lui Eminescu (ºi nu Gheorghe Marinescu) ºi el este cel care scrie în 1912 cã vede aici o þeastã zdrobitã de o mânã criminalã. Dacã nu ar fi fost astfel, Maiorescu ar fi reacþionat fiindcã trãia. Nu mã îndoiesc, dragã Mircea, cã acest interviu va fi citat în eminescologie. E numai meritul tãu.

„Trãim într-un canibalism cultural de cea mai proastã calitate”

Reporter: Ai putea sã faci o schiþã privitoare la starea actualã a culturii române? C.B.: Îmi ceri un lucru foarte greu, ºi de aceea nu voi schiþa decât patru mici rãspunsuri improvizate. Prima problemã priveºte falsificarea cinstitei ierarhii („corifeii” falsificãrii pânã la escrocherie literarã sunt Manolescu, Liiceanu ºi Patapievici cu fostul sãu ICR). Când umbli cu fals, cultura ajunge în faliment aºa cum a demonstrat Manolescu la Uniunea Scriitorilor. A doua problemã priveºte obrãznicia de a introduce o „dictaturã” literarã care nu permite nici opinia liberã, nici adevãrul, nici ierarhia realã. Cazul „Tribuna” este o adevãratã apocalipsã. Numai cã nimeni nu poate învinge aletheia (dez-vãluirea, adevãrul, realitatea – aºadar). Aºa i se întâmplã lui Manolescu canonizatorul dacã nu citeºte prefaþa lui Nietzsche la Aurora, unde o virginã o întreabã pe mã-sa dacã este adevãrat cã Dumnezeu se aflã peste tot. Auzind rãspunsul cã Dumnezeu se aflã peste tot, duduia zice: „Vai, mamã, dar nu este indecent?”. Aºa mi se pare ºi mie inconturnabilul Manolescu: indecent (observi cã am trecut chiar ºi peste faptul cã nu e Dumnezeu). Despre faptul cã a plagiat din Jauss nici nu vreau sã-i mai amintesc… A treia problemã a culturii române este cã trãim într-un canibalism cultural de cea mai proastã calitate (la care ºi eu particip cu multã energie, din nefericire). Cea de-a patra problemã consistã în lipsa de cutezanþã genialã (fiindcã scriitorii români nu ºtiu nici carte ºi nici unde se aflã Europa; suntem minori ºi ne micºorãm în fiecare zi).

Brâncuºi trebuie revendicat de Craiova

Reporter: Dar despre Craiova culturalã ce-ai putea sã zici? C.B.:Craiova are un mare Teatru Naþional cunoscut pe toate continentele, graþie lui Emil Boroghinã. Dupã Boroghinã celebrul Naþional a început sã dea spectacole prin Calafat, Bãileºti, luându-se dupã Lenin (care, din neatenþie, a zis cã trebuie sã duci cultura la omuleþ, în loc sã îi ridici creierul omuleþului câteva trepte spre lumina cea frumoasã a esteticului…). Universitatea merge printre iceberguri (la Filologie se plagiazã prea mult…). Revista „Ramuri” e ridicol-parohialã, „condusã” de tot felul de preþioase ridicole, niºte nulitãþi înghesuite într-o cãmãruþã de nici patru metri pãtraþi. De unde sã aibã ãºtia viziune literarã, dragã Mircea, când ºi geamuri sunt drapate zi ºi noapte. Directorul e un oarecare Gabriel Coºoveanu, ca sã nu-l numesc… Despre cele frumoase din Craiova scrieþi voi în ziar atâtea lucruri interesante ºi nu vreau sã lungesc discuþia. Dar dacã municipiul Craiova ar vrea sã strãluceascã ºi sã devinã memorabil ar avea ce grãi: Unu: la Muzeul Oltenia se aflã cel mai vechi craniu de hominid alb din Europa, vechi de peste 32.000 de ani. Ar trebui sã ºtie orice creier important din Europa povestea aceasta. Doi: Mihai Viteazul a fost Ban al Craiovei. Nu a mai rãmas din el decât craniul, de care Iorga nu e sigur. I-aº „reconstitui” (pe calculator) craniul ºi l-aº trage în aur. Mã vei întreba de ce? Simplu: de la Decebal sãrim în istorie direct la Mihai Viteazul ca Rex Daciae (întregitor al Þãrii ºi unificator al celor trei Þãri Româneºti), apoi zicem Cuza Vodã ºi Ferdinand Întregitorul. ªi, de fapt, trebuie s-o luãm aproape de la capãt. Am avut o þarã, am fãcut din ea trei, apoi din nou una, iar acum avem douã. De ce ar fi atât de complicat sã avem tot una? Trei: Reconstituirea Atelierului Brâncuºi (nu cum existã micul proiect de la Muzeul de Artã, care nu este deloc atelier Brâncuºi) în care am putea aºeza vreo 70 de lucrãri Brâncuºi. Din perioada tinereþii, când era el însuºi craiovean. E un mare secret ºi nu vreau sã intru în amãnunte. Am ºi ultimele schiþe ale lui Brâncuºi în care îºi desena ultimul atelier, am ºi rarisimele fotografii ale lucrãrilor pierdute sau distruse. Dar vom trãi ºi vom vedea. Reporter: Aº avea unele observaþii la ceea ce ai spus despre Craiova culturalã. Opinez cã trebuia sã fii mai nuanþat. Admiþi, totuºi, ideea cã Brâncuºi trebuie revendicat de Craiova? C.B.: Categoric. ªi voi încerca sã demonstrez acest lucru cu cele mai concludente probe.

Un boem tânãr, rareori resemnat

Reporter: Deºi eºti poate foarte obosit, te întreb, totuºi: la ce lucrezi? C.B.: Pregãtesc douã manuscrise Cantemir (din România), patru din Germania ºi aºtept zece lãzi din Rusia (plãtite deja de prietenul meu Paul Tudor, acest domn care poate sã spunã ca Ludovic al XIV-lea: „L’Etat c’est Moi”). Pregãtesc la Editura Revers ºapte volume cu totul speciale privind înnebunirea ºi uciderea nihilistului Mihai Eminescu, tipãrite demenþial de frumos, cu secrete  speciale, într-un tiraj de numai 33 de exemplare, la un preþ de numai 1000 de euro. Spre toamnã, vreau sã termin corectura la primele 12 cãrþi dintr-o metafizicã mai veche, fiindcã anul viitor împlinesc 60 de ani ºi trebuie sã mã grãbesc, deoarece în urmãtorii 40 de ani voi fi foarte ocupat. De aceea, le spun prietenilor mei mai tineri sã nu mã oboseascã ºi sã mã enerveze fiindcã nu îi voi mai invita la centenar… Ce sã fac, Mircea, sunt obosit. Fac glume proaste ºi nefãcute. Îþi mulþumesc pentru interviu ºi îi salut pe cititorii „Cuvântului Libertãþii”. E frumos sã ai ºi cuvânt ºi libertate. sursa: cuvantul libertatii