Presedintele palestinian Mahmoud Abbas a anuntat sambata ca va lansa demersurile pentru ca Palestina sa primeasca statutul de observator permanent la ONU la 27 septembrie, in cadrul discursului pe care il va sustine in fata Adunarii Generale, relateaza AFP. “Vom merge la Adunarea Generala a Natiunilor Unite pe 27 pentru consultari cu prietenii nostri pe tema proiectului de rezolutie care cere aderarea Palestinei (in calitate de observator permanent)“, a declarat Abbas in cadrul unei alocutiuni televizate. “Vom merge la ONU pentru a spune ca suntem un stat caruia i se aplica cea de-a Patra Conventie de la Geneva (privind protectia civililor pe timp de razboi, n.red.). Sunt 133 de tari care ne recunosc ca stat cu capitala la Ierusalimul de Est si unde avem ambasade care arboreaza drapelul palestinian“, a pledat el. La 4 august, ministrul palestinian de Externe Riyad al-Malki a declarat ca presedinte Abbas va prezenta oficial aceasta cerere la 27 septembrie, ziua in care va lua cuvantul in fata Adunarii Generale a ONU. Pentru a fi adoptata, rezolutia ce ridica reprezentarea Palestinei de la rangul de stat la cel de observator permanent, ca Vaticanul, trebuie votata de peste jumatate dintre cele 149 de state membre. Abbas si-a manifestat in repetate randuri intentia de a se intoarce catre Adunarea Generala, dupa ce a renuntat, din lipsa majoritatii, sa ceara un vot in Consiliul de Securitate in privinta cererii istorice de aderare cu drepturi depline a unui stat Palestina, depusa la 23 septembrie 2011]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer