Azi dimineațã, pe la orele 4, jandarmii români înviorați de parada și defilãrile Zilei Naționale, au decis cã e cazul sã marcheze finalul acestei sãrbãtori cu o descindere în forțã în satul Pungești, acolo unde compania americanã Chevron vrea cu totdinadinsul sã exploateze gazele de șist. Așa cã au venit cu noaptea în cap, precum hoții, și i-au luat pe sus pe cei care își fãcuserã tabãra de protest vis-a-vis de locul destinat instalațiilor de exploatare, din curtea unui localnic, unde campau cu acordul acestuia. Teroarea s-a instalat în tot Pungeștiul. Fãrã nici un temei legal, jandarmii au ridicat oameni din case, de pe stradã, recurgând uneori la violențã. 1451406_740106736017531_1262377885_n Dupã aceastã dimineațã fatidicã, premierul Ponta declarã ritos: Cred ca Romania poate fi o tara democratica si puternica daca toti respectam legile si daca nu acceptam – si nu vom accepta – ca 20, 30, 50, 70 de oameni sa incalce legea“. Despre ce lege o vorbi domnul Ponta – mã întreb eu, un membru al aceleiași bresle de oameni ai legii. Probabil cã dumnealui se referã la DREPTUL CELUI MAI PUTERNIC, iar nu la dreptul pe care legea îl statuteazã. Cãci altfel nu înțeleg cum Jandarmeria Românã, brațul armat al Statului Român, intervine într-o chestiune civilã, de drept privat. Cãci Chevron este o persoanã de drept privat, ca și localnicii din Pungești. Chevron este o firmã, un SRL care a pus mâna pe un teren pe care intenționeazã sã îl exploateze. Putea fi o carierã de piatrã. Sau o pãșune, nu conteazã. Dacã cineva îmi ocupã pãșunea, sau casa, chem poliția. Poliția face dosare penale, însã pentru evacuarea intrușilor, ridicã din umeri și mã pune sã îi dau pe respectivii în judecatã, pentru a obține o hotãrâre de evacuare de pe proprietatea mea. Abia dupã obținerea unei astfel de hotãrâri judecãtorești, în care fiecare parte își prezintã argumentele și apãrãrile în fața unei instanțe, jandarmeria poate aplica LEGEA doar în ajutorul unui executor judecãtoresc, chemat sã o impunã, sub forma unei hotãrâri judecãtorești definitive și irevocabile. Însã la noi strãinii ne calcã în picioare în propria noastrã țarã, bãtându-și joc de legile noastre. De ce nu scoate Jandarmeria din casele ocupate abuziv pe țiganii din centrul vechi al Bucureștiului sau Timișoarei ? De ce acolo domnul Ponta nu cere respectarea legii ? Sã înțelegem cã Chevron se identificã cu STATUL, și trebuie apãrat ca atare de forța publicã – fãrã nici un fel de formalitate prealabilã ? Însã ce drept are Jandarmeria Românã sã pãtrundã și sã evacueze oamenii de pe proprietãți private ale unor sãteni, DECI CARE NU SUNT ALE STATULUI SAU ALE CHEVRON-ULUI ?! UNDE ESTE DREPTUL DESPRE CARE VORBEAȚI, DOMNULE PONTA ? Reminescențe de procuror-anchetator, format la vechea școalã stalinistã ! Și mai are tupeul și nerușinarea sã vorbeascã de respectarea legii acest individ ?! Acum știm cine conduce în realitate România, dacã ne autoiluzionam cumva: România este condusã de Chevron, care dicteazã Jandarmeriei române sã îi curețe terenurile de intruși, și sã îi pãzeascã proprietatea pe banii noștrii, ai românilor. România este condusã de infractorii de la Gold Corporation, care mai nou mușamalizeazã dosarele penale de evaziune fiscalã în care sunt implicați. România este condusã de prietenii bancheri ai lui Mugur Isãrescu, care impun norme bancare înrobitoare pentru românii suficienți de proști sã se îndatoreze la bãnci. România este condusã de Bechtel, care furã de la noi zeci și sute de miliarde de dolari și ne lasã ca pe proști sã asteptãm autostrãzile promise pentru mileniul urmãtor – pe banii încasați în avans. Domnul Ponta, împreunã cu domnul Bãsescu, și toatã haita din jurul lor, în frunte cu hoitul muribundului Iliescu, meritã soarta domnului Ceaușescu. Ãla, pe lângã ãștia, chiar a fost un domn… Eu n-am putut sã plec în seara asta spre Pungești, cãci am responsabilitãți profesionale aici iar mâine voi reprezenta în calitatea mea de avocat clienți la instanțele din București. Însã, în seara asta m-am “plimbat” cu mai mulți alți bucureșteni, prin fața clãdirii Guvernului. Iar când jandarmii m-au întrebat ce caut acolo, solicitându-mi sã pãrãsesc zona – care se cam aglomerase între timp cu alte câteva sute de… plimbãreți ca și mine, i-am comunicat respectivului jandarm cã îmi dãdusem întâlnire acolo cu un anume domn Ponta, cãruia aveam ceva urgent sã îi comunic, însã el pare sã întârzie la întâlnire, drept pentru care îl mai aștept. Iar dacã nu vine, îl aștept și mâine. Cã la noi e oricum mai cald decât la Kiev… 20131202_191522_LLS   20131202_191709 20131202_192736 20131202_194351_LLS Mihai Rapcea  ]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer