Avem o sãptãmânã de protest în stradã. Un guvern demisionat. Niște arestați, o anchetã în curs. Un președinte ipocrit care dialogheazã numai cu cine vrea el. Și o țarã în care tinerii ies în fiecare oraș mare în stradã, mainfestându-și frustrarea. Bucureștiul este etalonul, au ieșit aproape 50 de mii de oameni în stradã în primele zile. Lumea vrea STOP JOC. Stop circ politic; stop furãciune; stop corupție; stop privatizãri frauduloase. Resetarea jocului politic. Oameni noi, curați, pentru condiții civilizate de trai. Ca sã nu mai moarã oameni în spitale, cluburi. Pentru asta avem de strãbãtut urmãtoarele etape.

Pasul 1: Eliminarea bãieților SRI din Piațã. Marginalizarea lor. Îi recunoști dupã comportament. Stau în pâlcuri concentrice, plasați central, cu liderii în mijloc. Cu glugi, șepci, vuvuzele sau fluiere, urlã scandeazã, fac gãlãgie exact când trebuie pentru a acoperi încercãrile de dialog din piațã sau apariția mesajului și vorbitorilor. Ei ne vor menținuți la stadiul de imbecili care scandeazã sloganuri de stadion, nu acela de oameni uniți, care gândesc, hotãrãsc și pun în aplicare planuri care sã îi schimbe pe cei de la putere.

Pasul 2: discuții, ne cunoaștem, dezbatem, concretizãm o listã de revendicãri, un plan de drum de la sãrãcie și hoție la clasã politicã curatã și corectitudine.

Pasul 3: din rândurile noastre, mandatãm oameni care sã ducã lista cu revendicãri Parlamentului.

Pasul 4: forțãm Parlamentul cu presiunea strãzii sã își semneze condamnarea la moarte: abrogarea tuturor barierelor ce îngrãdesc accesul în viața politicã al cetãțenilor.

Pasul 5: organizarea de alegeri libere, unde grupurile formate în piațã sau orice alți cetãțeni români sã poatã sã aibã acces.

Doar astfel putem crea o alternativã la actuala clasã politicã coruptã pânã în mãduva oaselor. Altã cale democraticã nu existã. Dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate în actualele condiții legale ar aduce la putere pe aceiași ticãloși cãci nu avem alte forțe politice în oferta electoralã iar prin blocajul comunicãrii dintre oamenii din stradã se blocheazã dreptul nostru la a ne aduna și organiza în funcție de idei și afinitãți.

harta-piata-universitatii2

De aceea, propun ca de azi înainte sã ne delimitãm de cei care doar scandeazã sloganuri, fac gãlãgie și mai ales blocheazã uneori brutal orice încercare de comunicare dintre cei din piațã. Cel mai tare îi doare sã avem un microfon și voci individuale la el, pentru cã ãsta este începutul sfârșitului pentru ei. Apariția unor noi lideri, dintre noi, pentru noi, alternativa la mizeria pe care o tot votãm de 25 de ani.

Sã nu lãsãm ca sistemul democratic sã rãmânã un instrument de manipulare prin care eternii “politicieni” din România se rotesc între ei la putere, menținând poporul în sãrãcie și ignoranțã.

Mihai Rapcea

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer