Am fost acuzat în repetate rânduri, de cãtre diverse persoane, cã prin articolele pe care le postez pe site, pe tema MISA – Gregorian Bivolaru, încerc sã: – distrug MISA – îndepãrtez oamenii de cursul de yoga de la MISA – determin cursanții de yoga de la MISA sã se lase de curs – fac jocul entitãților satanice și demoniace – îmi acumulez o karmã negativã giganticã – prin ponegrirea maestrului și a cãii spirituale – etc. etc. Consider necesarã aceastã clarificare cu privire la intențiile mele privind publicarea acestor articole: Dorința mea este ca oamenii, atât cei de la MISA cât și din afarã, sã aprecieze dintr-o perspectivã corectã aceastã școalã de yoga și mentorul ei, fãrã exagerãrile și legendele ce s-au țesut în jurul acestora. Acest demers este unul benefic în fond, pentru cã previne dezamãgirile și așteptãrile deșarte pe care unii și le-ar putea creea cu privire la persoana lui Gregorian Bivolaru și al școlii de yoga MISA, cu privire la rezultatele ce se pot obține practicând yoga la aceste cursuri. Ceea ce vreau sã spun este cã nu doresc ca oamenii sã plece de la MISA, și nu doresc distrugerea școlii. Nivelul se poate ridica chiar și în cadrul MISA, dacã nivelul așteptãrilor cursanților va crește și el, desigur. De altfel, nici eu nu am pãrãsit acest curs ci îl frecventez în continuare, sãptãmânal, lucru pe care îi sfãtuiesc și pe ceilalți cursanți sã îl facã, DACà NU AU GÃSIT ALTCEVA MAI BUN ! Ce vor obține: o anumitã stare de pace a minții, ”stãri” de tot felul, o anumitã stare de bunãstare fizicã (ce apare și dacã practici yoga în stil sportiv sau chiar sportul) și cam atât. Cu ce te poți alege în plus (chestiuni negative) ? Pãi: cu un orgoliu imens (de ”inițiat” deținãtor al unor secrete yoghine formidabile), cu o stare de autoiluzionare cã ai atins realizarea ”supremã” în yoga, cu o exacerbare a pornirilor sexuale (datã fiind sfera de preocupãri preponderent cu tentã sexualã de la un anumit nivel în ”sus”), cu o stare cãlduțã de fericire și auto-mulțumire care te va plafona , astfel încât vei avea mari șanse sã ratezi sã îți mai dorești și altceva în viațã (realizãri materiale, familiale, profesionale, etc.). Bașca, posibilitatea de a-ți eexploatatã credulitatea – cu beneficii materiale pentru unii. Deci, dacã ai ajuns la MISA, nu e rãu sã rãmâi acolo, atâta timp cât ești atent (cum spune vorba unui cântec, ”dacã ai ajuns în România, ține bine de bani”) și nu te lași ”îmbãtat cu apã rece” de tot felul de nãzbâtii neverificate. Vorba unui coleg cursant (culmea ! fondator MISA): ”Prostul crede, deșteptul verificã !”]]>
Related Stories
February 7, 2022
Un documentar realizat de canalul francez Arte dezvăluie latura mai puțin cunoscută a liderului comunist…
Post Views:
399
MR
Posted in: international, Uncategorized
December 27, 2021
Mass-media mondialistă a lansat un nou termen în spațiul media, încă de la începutul plandemiei…
Post Views:
371
MR
Posted in: Uncategorized
December 24, 2021
În spatele poleielii sărbătorilor de iarnă se ascunde trista realitate a unei dictaturi care nici…
Post Views:
425
MR
Posted in: Uncategorized
December 6, 2021
Ca un ecou peste vremuri al publicației Timpul, al cărei redactor șef a fost pentru…
Post Views:
359
MR
Posted in: Uncategorized
December 5, 2021
Motivul dispariției dislike-ului de pe YouTube este faptul că toate aparițiile publice ale lui Joe…
Post Views:
325
MR
Posted in: Uncategorized
November 17, 2021
Am primit de la o cunoștiință (căreia îi mulțumesc pentru acest lucru) un document, în…
Post Views:
286
MR
Posted in: Uncategorized
November 9, 2021
Cu o ultimă răsuflare, prelungă ca un oftat de ușurare, Emil își părăsi corpul conectat…
Post Views:
283
MR
Posted in: Uncategorized
August 29, 2021
Secvență din serialul Utopia (sezonul 2 episodul 2) realizat in 2013. Intre timp, deoarece Rusia…
Post Views:
740