Organizaþia sionistã Centrul Simon Wiesenthal a cerut marþi demiterea ministrului de justiþie belgian pentru niºte remarci controversate despre colaboraþioniºtii pro-germani din timpul celui de al doilea rãzboi mondial.
Stefan De Clerck este þinta unor critici virulente pentru cã a cerut “o dezbatere maturã” în legãturã cu amnistierea simpatizanþilor regimului naþional-socialist din Germania ºi “uitarea acestui capitol din trecut”. Centrul Wiesenthal a trimis imediat o scrisoare de protest primului ministru Yves Leterme, pentru a îi cere sã-i strângã laolaltã pe politicienii flamanzi ºi valoni în scopul condamnãrii lui De Clerk “pentru trãdarea lui la adresa istoriei ºi pentru dispreþul faþã de conceptul de justiþie”. Shimon Samuels, directorul organizaþiei pentru relaþii internaþionale, a declarat cã “un asemenea om trebuie dat afarã imediat din minister, din partid ºi viaþa politicã”. De Clerck, un flamand creºtin-democrat, a declarat luni cã remarcile lui au fost interpretate greºit dar cã totuºi “trebuie sã putem interpreta corect ºi într-o manierã rezonabilã ceea ce s-a întâmplat în trecut”. Sursa: FrontPress.ro]]>Related Stories
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 2, 2024
Iată că un nou grup de cetățeni simpli, fără pregătire în domeniul guvernării, vor intra…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 28, 2024
Un articol de Elena Radu Aud că ăștia vor să pună țara pe foc, pe…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 26, 2024
Am promis că voi reveni cu informații ample despre candidatul independent la președinția României Călin…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 24, 2024
Călin Georgescu este un personaj despre care se știe minimul, exact atât cât trebuie. Restul…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 22, 2024
În lipsa regretatului economist Ilie Șerbănescu (decedat în luna aprilie a acestui an) care ne…