daruri” otrãvite pentru poporul român, livrate nouã prin intermediul ”goarnelor media” eșuate – de tip Ion Cristoiu. Constatându-se cã indicele de nemulțumire al populației crește periculos de mult datoritã corupției generalizate a întregului eșichier politic, iar pãcãleala cu lupta de ochii fraierilor dintre așazisele partide nu mai ține, s-a decis dinamitarea punților cãtre alte opțiuni. Și pentru a preântâmpina migrarea voturilor cãtre grupãri naționaliste de dreapta – AUTENTICE, nu din cele cu parfum securisto-comunist de tipul Naționalismului de stânga al tribunului poponarilor (C.V.Tudor) sau al ”ieuroparlamentarului” Gigi Becali, cu al sãu partid de buzunar, cãtre formațiuni serioase, cum este Partidul Legionar Pentru Patrie, sau viitorul Partid Naționalist – nãscut din inițiativa Organizației Noua Dreaptã, acești bãieți cu ochi albaștri care ne conduc (momentan), au decis sã ne ”lãmureascã” ei prin intermediul lui Cristoiu cum stã treaba cu Cãpitanul. Și, cum cel mai bine e sã prostești lumea amestecând 99% adevãr cu un pic de minciunã, destul cât sã decredibilizezi personajul providențial pe care Istoria l-a oferit Românilor, aflãm de la dl. Cristoiu, care l-a ”studiat” timp de 2 ani pe Corneliu Zelea Codreanu (ne întrebãm pe banii cui !?), cã acesta era un personaj romantic și morbid de tipul îndrãgostiților din Verona, din ”Romeo și Julieta” și care bine au fãcut cã au murit tineri, la apogeul iubirii lor, cã altfel îmbãtrâneau și ar fi ajuns doi bãtrâni penibili și banali, ca oricare alții. Într-un mod diabolic de pervers, Cristoiu ne inoculeazã ideea unei ”impotențe a puterii de a acționa” a lui Codreanu – în sensul de a face ceva cu adevãrat bun pentru Țarã – afirmând cã acesta nu a luat puterea (deși putea sã o facã atunci când i-a fost oferitã de Carol – în condițiile acestuia bineânțeles) pentru cã i-ar fi fos fricã – vezi Doamne, sã nu dezamãgeascã Poporul, dacã ar fi ajuns la putere și nu și-ar fi îndeplinit promisiunea de a face ”O Românie ca soarele sfânt de pe cer” ! Fapt ce ne conduce indirect la concluzia pervers sugeratã (nu-i așa !?) cã nici cei ce îi urmeazã astãzi exemplu nu pot face mare brânzã, în ciuda incoruptibilitãții Cãpitanului, și a celorlalte calitãți pe care le avea și pe care le ține la mare preț și noua generație naționalistã ! De ce nu a luat în considerare ”maestrul” Cristoiu și faptul cã puterea urma sã aparținã inevitabil legionarilor în urma opțiunii de vot a populației – sãtule ca și astãzi de politicieni corupți, de faptul cã Zelea Codreanu era deja Deputat iar singurul mod de a-l socate de pe scena politicã (pentru cã dejucase pânã atunci toate încercãrile de mituire, toate intrigile și manevrele împotriva lui) era suprimarea fizicã a conducerii Mișcãrii Legionare !? Sã nu uitãm cã Zelea Codreanu nu a fost ucis singur. A murit alãturi de 13 dintre cei mai bravi legionari (Nicadorii – Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace, și Decemvirii – Ion Caratanase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcã, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilã Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir). Cinstire eternã acestor martiri ai Neamului Românesc ! Iatã și lecția de manipulare: ]]>
Related Stories
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…
Post Views: 392
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 20, 2024
Umanitatea a ajuns într-un punct cardinal al existenței sale. Evoluția tehnologică a adus cu sine…
Post Views: 336
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 8, 2024
Trăim într-o societate plină de ”fire roșii”, teme și subiecte sensibile, de care nu trebuie…
Post Views: 253
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 5, 2024
INVITAȚIE Sunteți invitați sâmbătă 6 aprilie între orele 12-14 în b-dul Regina Elisabeta nr. 50, Parcul…
Post Views: 241
MR
Posted in: Cauze Naţionale
March 20, 2024
Hristos a înviat bucuria mea! Dragi oameni de bună credință, frati creștini de pretutindeni: Vă…
Post Views: 174
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
January 19, 2024
Cu tristețe am aflat astăzi de plecarea dintre noi, la vârsta de 73 de ani,…
Post Views: 343
September 26, 2023
Comunitatea evreiască internațională și-a dorit dintotdeauna un instrument legal de combatere a antisemitismului, ”pentru ca…
Post Views: 293
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 1, 2022
În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de…
Post Views: 397