Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România (AVMR), membrã a Coaliției Împotriva Statului Polițienesc, organizeazã împreunã cu celelalte 15 ONG-uri componente ale Coaliției în ziua de Marți 23.11.2010, douã mitinguri de protest, unul împotriva proiectului de lege privind cãrțile de identitate (buletinele) electronice, în fața sediului Ministerului Administrației și Internelor între orele 10-11, iar cel de-al doilea, în aceiași zi, între orele 11-12 în fața sediului Ministerului Sãnãtãții, pe tema cãrților de sãnãtate electronice. Manifestarea de protest are ca scop exprimarea refuzului populației privind adoptarea documentelor electronice de orice fel – pentru cetãțenii români, acestea fiind în opinia noastrã doar instrumente de control și urmãrire a celor ce le primesc. Menționãm cã Uniunea Europeanã nu ne cere așa ceva. Coaliția Împotriva Statului Polițienesc a solicitat în repetate rânduri o audiențã cu Ministrul Administrației și Internelor, însã acesta a refuzat orice dialog direct pe tema cãrților electronice de identitate, refuzând astfel sã își asume responsabilitatea acestui proiect de lege ce reprezintã sfârșitul tuturor libertãților cetãțenești. Coaliția Împotriva Statului Polițienesc considerã cã orice dezbatere publicã pe tema acestui proiect este lipsitã de relevanțã și nu face decât sã relativizeze discuția cu privire la adoptarea acestor noi documente de identitate de tip electronic, fãrã a se pune în discuție necesitatea adoptãrii acestor noi tipuri de documente. REFUZÃM ORICE DOCUMENT ELECTRONIC ! Invitãm pe toți cei ce refuzã documentele electronice sã participe la acest miting. Rugãm de asemenea pe toți cei ce doresc sã sprijine aceastã acțiune, sã posteze pe alte site-uri sau sã distribuie prin orice mijloace acest anunț. Cei ce doresc sã contacteze organizatorii, pentru a se înscrie la cuvânt la mitingul anunțat, sunt rugați sã ia legãtura cu secretariatul Coaliției Împotriva Statului Polițienesc, fie direct la sediul acesteia din București, str. Batiște nr. 11, etaj 1, apart. 1 (Sediul AVMR), de luni pânã vineri între orele 9-16, persoanã de contact dl. Ene Viorel, fie telefonic la tel. 0729431152 sau pe adresa de e-mail: ene.libertate@gmail.com Pentru a primi informații cu privire la acțiunile Coaliției Împotriva Statului Polițienesc cu privire la Mișcarea Anti-Cip, vã puteți informa direct de pe site-urile www.ramailiber.ro, www.refuzimplant.blogspot.com, sau înscriindu-vã pe refuzimplant@yahoogroups.com]]>
Related Stories
December 1, 2022
În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de … Read more
Post Views: 329
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 14, 2022
Anii copilăriei 27 ianuarie 1919, Comuna Dobrotești, județul Teleorman. Este ziua când se naște Ioan, … Read more
Post Views: 142
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 5, 2022
Așa cum am anunțat într-o postare anterioară, sâmbătă 5 noiembrie 2022 a avut loc o … Read more
Post Views: 123
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 2, 2022
Vă facem cunoscut că în ziua de sâmbătă, 5 Noiembrie 2022, între orele 12.30-14.30, în … Read more
Post Views: 119
MR
Posted in: Cauze Naţionale
September 25, 2022
Zilele trecute mi-a fost șters cel de-a doilea cont de youtube. Primul, șters în timpul … Read more
Post Views: 497
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
September 8, 2022
un articol de Larry Romanoff Adevăratele origini ale celor două războaie mondiale au fost șterse … Read more
Post Views: 688
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
August 18, 2022
La data de 16 august 2022 a trecut în neființă ȘERBAN ALEXIANU, fiul lui GEORGE … Read more
Post Views: 162
MR
Posted in: Cauze Naţionale
August 3, 2022
Astăzi, când premierul Ungariei Victor Orban dă dovadă de conștiință națională și europeană, ridicând steagul … Read more
Post Views: 165