Nãscut la data de 12 mai 1895 în Madanapalle, Andhra Pradesh, India, într-o familie de brahmani, Jiddu Krishnamurti a fost ”revelația” unei epoci a indianismului dominate de mișcarea teosoficã. Deși liderii Societãții Teosofice, Annie Besant și Charles Webster Leadbeater l-au considerat (și crescut ca pe) viitorul messia al Umanitãții, ajuns la vârsta adolescenței, tânãrul Krishnamurti refuzã rolul pentru care fusese pregãtit, dizolvã organizația internaționalã menitã sã îi asigure suportul de lider spiritual al Umanitãții (denumitã semnificativ ”Ordinul Stelei”) și trãiește o vreme ca un simplu particular, aprofundând cunoașterea de sine prin practica yoga. Dupã obținerea succesului în yoga, Krishnamurti revine în lume, dar cu un mesaj surpinzãtor chiar și pentru cei care l-au susținut anterior. Krishnamurti denunþã conceptul de salvatori, lideri spirituali, sau orice alþi intermediari ai oamenilor cu Divinitatea, ºi îndeamnã oamenii sã descopere direct cauzele profunde ale problemelor cu care se confruntã indivizii ºi societatea. O astfel de descoperire el o considerã a fi rezultatul natural al libertãþii necondiþionate, psihologice absolute, pe care el le-a declarat a fi la îndemâna tuturor. Oferim mai jos unciclu de conferințe (cu subtitrare în limba românã), puse la dispoziție prin amabilitatea celor de la Ieșirea din Matrix. ]]>
Related Stories
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…
Post Views: 397
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 20, 2024
Umanitatea a ajuns într-un punct cardinal al existenței sale. Evoluția tehnologică a adus cu sine…
Post Views: 337
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 8, 2024
Trăim într-o societate plină de ”fire roșii”, teme și subiecte sensibile, de care nu trebuie…
Post Views: 253
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 5, 2024
INVITAȚIE Sunteți invitați sâmbătă 6 aprilie între orele 12-14 în b-dul Regina Elisabeta nr. 50, Parcul…
Post Views: 241
MR
Posted in: Cauze Naţionale
March 20, 2024
Hristos a înviat bucuria mea! Dragi oameni de bună credință, frati creștini de pretutindeni: Vă…
Post Views: 174
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
January 19, 2024
Cu tristețe am aflat astăzi de plecarea dintre noi, la vârsta de 73 de ani,…
Post Views: 343
September 26, 2023
Comunitatea evreiască internațională și-a dorit dintotdeauna un instrument legal de combatere a antisemitismului, ”pentru ca…
Post Views: 293
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 1, 2022
În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de…