Paul Goma a primit din nou cetatenia Republicii Moldova, iar in vara acestui an scriitorul si disidentul politic in varsta de 77 de ani, care locuieste in prezent la Paris, se va stabili la Chisinau, unde va conduce Centrul de studiu al comunismului din Basarabia si Bucovina, potrivit Mediafax. Centrul va fi creat de Uniunea Scriitorilor de la Chisinau. Potrivit presedintelui uniunii, Arcadie Suceveanu, urmeaza sa fie gasit un sediu pentru viitorul Centru de studiu al comunismului si un apartament pentru Paul Goma si familia sa. Anuntul potrivit caruia Paul Goma a primit din nou cetatenia Republicii Moldova a fost facut joi, de membrii Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova Andrei Turcanu si Emilian Galaicu-Paun, potrivit radiochisinau.md. In ianuarie, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a decis sa il propuna pe Paul Goma la premiul Nobel pentru literatura, aceasta fiind prima data cand a fost facuta publica o informatie privind propunerea oficiala a unui scriitor de origine basarabeana pentru acordarea acestei distinctii. Scriitorul Paul Goma traieste in prezent la Paris, unde a ajuns impreuna cu familia in 1977, avand statut de refugiat politic. Relatiile sale cu statul roman au fost tot timpul deosebit de reci. In timpul comunismului, scriitorul a avut probleme cu Securitatea, iar, dupa publicarea, in 1997, a incomodului sau “Jurnal”, Paul Goma a fost hartuit si marginalizat de elitele romanesti ale momentului pentru ca “prea critica pe toata lumea”. In 1980, scriitorul a refuzat cetatenia franceza, considerand ca este prea tarziu pentru aceasta, iar, timp de mai multi ani, Goma s-a declarat apatrid, noteaza Mediafax. In 1977, o scrisoare deschisa prin care Paul Goma cerea respectarea drepturilor omului in Romania a fost citita la Radio Romania Libera, rezultatul fiind excluderea lui din Uniunea Scriitorilor din Romania (USR). Scriitorului i-a fost reconfirmata calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din Romania in noiembrie 2011. Intr-o sedinta din octombrie 2012, Uniunea Scriitorilor din Romania a decis acordarea unor indemnizatii de merit in valoare de 1.608 lei, lunar, unor scriitori romani, printre care si scriitorului si disidentului Paul Goma, a anuntat la momentul respectiv Varujan Vosganian, vicepresedintele USR, pe blogul personal. Unul dintre cei mai cunoscuti disidenti din timpul Romaniei comuniste si unul dintre cei mai cunoscuti scriitori postbelici, Paul Goma s-a nascut in Basarabia, pe 2 octombrie 1935. Odata cu cedarea Basarabiei fostei URSS, in urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat in Romania. In mai 1952, elev in clasa a zecea a liceului “Gheorghe Lazar” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate si retinut opt zile, dupa care a fost exmatriculat din toate scolile din tara, deoarece sustinuse in scoala cauza unor persoane anchetate si arestate sub acuzatia de anticomunism. A reusit totusi sa se inscrie la liceul “Radu Negru” din Fagaras, pe care l-a absolvit in iunie 1953. In 1954 a sustinut simultan examene de admitere la Universitatea din Bucuresti, la filologie romana, si la Institutul de literatura si critica literara “Mihai Eminescu”. A reusit la amandoua, dar a ales institutul. Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii si cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafita, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmand ca in iunie 1956 sa fie “judecat” de rectoratul universitatii. A aparut pentru prima data “cazul Goma”. Dupa infrangerea revolutiei maghiare din 1956 de trupele sovietice, in luna noiembrie a aceluiasi an, Paul Goma si-a predat in semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat in noiembrie 1956, acuzat de “tentativa de organizare de manifestatie ostila”. In martie 1957, el a fost condamnat la doi ani de inchisoare corectionala, pe care i-a executat la inchisorile Jilava si Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu fortat in Baragan, la Latesti, azi Bordusani, din judetul Ialomita, unde a ramas pana in 1964. In martie 1977, a reusit sa publice in revista Romania literara un scurt articol, “Pamant de flori”, in care se referea la urmarile dezastruosului cutremur de pamant din 4 martie 1977. In 1977, Goma a reusit sa trimita la postul Radio Europa Libera o scrisoare deschisa in care cerea guvernului Romaniei respectarea drepturilor omului in tara. Scrisoarea a fost difuzata de postul de radio. In consecinta, a fost permanent urmarit, apoi arestat si batut de Securitate. Insa, fiind bine cunoscut in Occident si repertoriat de organizatia neguvernamentala impotriva incalcarii drepturilor omului Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat si condamnat fara a starni proteste in strainatate. Pe 20 noiembrie 1977, Goma, impreuna cu sotia si copilul, au fost decazuti din calitatea de cetateni romani si expulzati in Franta. Ajunsi la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma si-a continuat lupta impotriva regimului comunist de la Bucuresti si a lui Nicolae Ceausescu. A sprijinit infiintarea, in 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din Romania (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarnosc. Ca reactie la activitatea sa anticomunista, el a fost tinta unui atac cu colet-capcana si a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucuresti. Printre cartile lui Goma se numara “Jurnal de apocrif” (1999), “Garda inversa” (1997) si “Basarabia” (2002). sursa: hotnews.ro]]>
Related Stories
April 8, 2024
Foarte mulți oameni pierd din vedere că anumite căi spirituale a căror tradiție neântreruptă s-a…
Post Views: 283
MR
Posted in: Uncategorized
February 12, 2023
Buna. Ce cunoști despre Dzogchen ? Dzogchen este o tradiție spirituală budistă care se concentrează…
Post Views: 470
MR
Posted in: Uncategorized
November 22, 2022
Mai jos aveți un colaj de filmulețe ce prezintă cele mai noi tehnologii în domeniul…
Post Views: 100
MR
Posted in: Uncategorized
November 21, 2022
NATURAL NEWS: Scientist calls out Polish government over attempt to LEGALIZE GENOCIDE Oamenii de știință acuză…
Post Views: 88
MR
Posted in: Uncategorized
July 31, 2022
Israelul a ajuns terenul de testare al etapei finale a mondializării. Începând de luni, în…
Post Views: 147
MR
Posted in: international, Uncategorized
February 7, 2022
Un documentar realizat de canalul francez Arte dezvăluie latura mai puțin cunoscută a liderului comunist…
Post Views: 492
MR
Posted in: international, Uncategorized
December 27, 2021
Mass-media mondialistă a lansat un nou termen în spațiul media, încă de la începutul plandemiei…
Post Views: 474
MR
Posted in: Uncategorized
December 24, 2021
În spatele poleielii sărbătorilor de iarnă se ascunde trista realitate a unei dictaturi care nici…
Post Views: 513
MR
Posted in: Uncategorized
Foarte mulți oameni pierd din vedere că anumite căi spirituale a căror tradiție neântreruptă s-a…
Buna. Ce cunoști despre Dzogchen ? Dzogchen este o tradiție spirituală budistă care se concentrează…
Mai jos aveți un colaj de filmulețe ce prezintă cele mai noi tehnologii în domeniul…
NATURAL NEWS: Scientist calls out Polish government over attempt to LEGALIZE GENOCIDE Oamenii de știință acuză…
Israelul a ajuns terenul de testare al etapei finale a mondializării. Începând de luni, în…
Un documentar realizat de canalul francez Arte dezvăluie latura mai puțin cunoscută a liderului comunist…
Mass-media mondialistă a lansat un nou termen în spațiul media, încă de la începutul plandemiei…
În spatele poleielii sărbătorilor de iarnă se ascunde trista realitate a unei dictaturi care nici…