Mihai Tociu, pe blogul sãu de pe adevarul.ro. Reprezentanții trustului au precizat, într-un articol, cã textul contravine Legii 107/2006, care incrimineazã negarea Holocaustului, precum ºi regulilor redacþiei „Adevãrul”. Grigore Cartianu, Editorul Public (Ombudsman) al Grupului Adevãrul: 

“Textul «ªi evreii greºesc, nu-i aºa?», semnat de dl Mihai Tociu, are o abordare inacceptabilã pentru un ziar respectat precum «Adevãrul». De asemenea, el încalcã evident legislaþia în vigoare, punând la îndoialã secvenþe ale Holocaustului din România ºi anumite trãsãturi ale Holocaustului european. Negaþionismul textului nu se bazeazã pe dovezi ºtiinþifice, ci pe supoziþii ºi pe simplele percepþii ale autorului. În caz cã dl Tociu va recidiva ori va insista în aceastã direcþie, «Adevãrul» va avea o singurã soluþie rezonabilã: renunþarea la colaborarea domnului Tociu”.
Mihai Tociu, semnatarul articolului „Și evreii greșesc, nu-i așa?”: 
“Înþeleg decizia editorialã a redacþiei ”Adevãrul”, în contextul în care probabil cã orice alt ziar ar fi procedat la fel. ªi totuºi, cred cã era în interesul tuturor ca subiectele abordate în articol sã fi fost dezbãtute prin intermediul argumentelor ºi al dovezilor istorice, ºi nu ghilotinate de o lege adusã de vânt. Dar asta depinde ºi de noi, ºi de vremuri…”
Iatã în continuare articolul d-lui Tociu, care a nãscut atâta neliniște în rândurile filosemiților de la Adevãrul:

ªi evreii greºesc, nu-i aºa?

A trebuit sã moarã Ceauºescu ca sã descopãr cã oamenii dintr-o pozã din cartea de istorie, morþi, aliniaþi pe jos în curtea Morgii, în pielea goalã, încã sunt comemoraþi… Victimele pogromului „legionar”… La urma urmei, au fost ºi ei oameni vii, mi-am zis, ºi e normal, era sã zic creºtineºte, ca cineva sã le pãstreze vie amintirea. Numai cã au început sã aparã întrebãrile…

 Astãzi, 21 ianuarie 2013, a fost organizatã o astfel de comemorare. M-aº fi dus, în calitate de om, ca sã ascult ce au de zis ambasadorul Israelului, Stelian Tãnase (da, jurnalistul, nu e coincidenþã de nume) ºi invitatul de onoare Mircea Albulescu, actorul. Aº fi avut ocazia sã o ascult ºi pe doamna Maia Morgenstern, ºi nu m-aº fi supãrat pe domnia sa, indiferent ce ar fi zis. Prea mult a înãlþat numele României în cinematografia mondialã…
Te simþi binevenit în sinagogã?
Numai cã evenimentul a fost organizat în Sinagoga mare din Bucureºti. Ce sã caut eu într-o bisericã în care nu mã simt bine? E firesc ca o slujbã de pomenire sã se þinã într-o bisericã, dar de ce sã te baricadezi în ea pentru o prezentare a faptelor istorice ºi pentru declaraþii politice? Sã nu fi putut oferi primarul sectorului 3, Robert Negoiþã, unul dintre vorbitorii de marcã ai evenimentului, o salã prestigioasã? Sã nu mai fi având Comunitatea evreiascã bani pentru închirierea unei sãli în centrul Bucureºtiului, aºa cum cerea importanþa evenimentului? Sau existã o raþiune deasupra înþelegerii generale, ca o asemenea acþiune doar sã se bifeze, cu batista pe þambal? Prima întrebare a fost despre sãpun… Fiind internat într-un spital cu mai mulþi ani în urmã, întâmplarea a fãcut sã ajung într-un salon cu un inginer chimist, tehnolog într-o fabricã de sãpun. Încã îl aud: „Hai, dom’le, fii serios! Nu se poate face sãpun la nivel industrial din grãsime umanã!”. Dar cum, când… „Nu vã supãraþi, dar eu am terminat o facultate ºi de 30 de ani fac numai sãpun… Dumneavoastrã credeþi ce vreþi…” În momentul acela am simþit de parcã cineva mi-a luat o greutate imensã de pe umeri. Ideea de a folosi ceva de la oameni, ca materie primã pentru un produs comercial, mi se pãrea cel mai grotesc atentat la adresa umanitãþii. Îmi imaginam cum putea suna o reclamã pentru acel produs ºi mi se fãcea pielea de gãinã. Când „naþional” înseamnã „vinovat eºti tu, cu naþiunea ta!” ªi totuºi… Într-o dupã amiazã de luni, cuprins de plictisealã, dau drumul la televizor. Singurul post unde vorbeau oameni era televiziunea NAÞIONALÃ… emisiunea Confluenþe, a minoritãþilor naþionale… preºedintele comunitãþii evreieºti din Ploieºti mã plimba prin cimitirul evreiesc, printre doctori ºi avocaþi… îl simþeam aproape, de parcã mã þinea de braþ. Deodatã, mã opreºte în faþa unui monument: „Aici se odihnesc fraþii ºi surorile noastre, transformaþi în sãpun de naziºti”. Dar… o clipã… omul ãsta nu e un oarecare, ºi nici un necunoscãtor, ºi nici nu este la un ºpriþ în bufetul gãrii: „naziºtii” eram EU, ºi nu pentru cã i-aº fi simpatizat, ci pentru cã EU eram cel care trebuia sã plec capul… ªi acum înþelegeþi de ce am scris NAÞIONALÃ, cu litere mari. Când vine vorba despre discriminare, românii sunt ultimii pe listã Cuprins de spirit civic ºi de încredere în valoarea democraticã a legislaþiei non-discriminare, pun pe hârtie o petiþie pe tema „sãpunului” cãtre Consiliul Naþional pentru Combaterea Discriminãrii. Trece un an ºi nu primesc niciun rãspuns. Or fi copleºiþi, sãracii, mi-am zis, ºi am verificat cât timp le ia sã rezolve diverse alte situaþii. Interesant: trei zile pentru doi homosexuali cãrora le-a fost refuzat statutul de „îndrãgostiþi” de Velãntainz Dei, o lunã pentru un bãrbat care s-a cocsat de la un afiº cu angajãm „femeie” de servici. Vã aºteptaþi sã spun ceva despre þigani, nu? Hmmm… Conform legii, fac o „revenire”, adicã le amintesc cã trebuie sã facã ºi ceva ce nu le place. Mai trece un an… ªi, în sfârºit, primesc un rãspuns atât de lung, încât nici nu l-am citit. Decât la final: „coadã de peºte”! Totuºi, uimirea mea nu se îndreaptã cãtre CNCD, niºte oameni care „mãnâncã ºi ei o pâine”, ci spre „Comunitate”, la nivel de vârf: cum de au dat aviz unei asemenea emisiuni? Apoi, dacã reprezentantul lor din Ploieºti a greºit în aºa hal, de ce nu l-au dat cu capul de toþi pereþii ºi apoi un ºut în fund? De ce nu l-au dezavuat public pentru rãspândirea unei minciuni ridicole ºi discreditarea Comunitãþii? Parcã vorbeam despre pogromul „legionar”, nu? Pe cuvântul meu dacã m-ar fi interesat subiectul, dacã nu l-aº fi cunoscut pe Charles Krafft! Aºa cum Dumnezeu i-a pãcãlit pe evrei ºi, în loc sã le nascã Împãratul în puf ºi în sunet de trompete, a fãcut-o într-un grajd, tot aºa s-a jucat ºi cu noi, românii, ºi ne-a trimis un mic Mesia, dar nu un cioban mioritic, plesnind de sãnãtate ºi doinind din fluier, ci pe un american scheletic, hipiot patologic, flower-power, mirosind a „iarbã”, cam de 60 de ani: Charles Krafft! Din câte probleme sunt acum în America ºi în lume, pe acest Charles Krafft Dumnezeu l-a încãrcat cu obsesia descoperirii victimelor pogromului „legionar” din România. Nu e evreu, n-are rude aici, nu e plictisit de viaþã, ba dimpotrivã, are de lucru de nu-ºi vede capul, dar… i s-a nãzãrit aºa, dintr-o datã, ºi ãsta a devenit þelul vieþii lui. Sau unul dintre ele… ªi uite aºa a venit pânã în România, ca sã studieze Arhivele… iar eu l-am cunoscut când i-am fost propus ca translator. Dumnezeu le potriveºte pe toate, nu? De la Woodstock la legionari… Who the f..k is Charles ãsta, veþi zice, de a devenit aºa de important dintr-o datã? Pãi, printre altele, el a fost implicat în organizarea Festivalului de la Woodstock… Google it! Normal cã am avut o discuþie pe tema consecinþelor la nivelul societãþii americane ale aºa zisului festival ºi nu m-am putut abþine sã-l întreb: „Hey, Charles, who do you think was behind your bloody Woodstock?”. „Well, Mihai, to be sincere, this is still the question of my life: I believe it was either KGB or MOSAD… or both…”. Înapoi la pogrom… În pasiunea lui pentru acest pogrom, Charles a citit tot ce a gãsit ºi a ajuns sã corespondeze cu directorul celui mai important muzeu al holocaustului, din Ierusalim, pardon, Tel Aviv, pardon, Washington… Washington? Da! Radu Ioanid este cel în cauzã ºi poate explica de ce Washington. Întrebãrile lui Charles au fost cât se poate de simple ºi de logice: din sutele, sau miile de morþi în luptele de stradã din 21-23 ianuarie 1941, cum de a putut comunitatea evreiascã sã aleagã cadavrele morþilor evrei ºi sã le ia de la Morgã, în focul evenimentelor? Ia încearcã acum sã iei un cadavru de la Morgã, fãrã documente, sã vezi ce pãþeºti! Darã-mi-te în situaþii de excepþie… S-au grãbit ca fata mare la mãritat De ce nu au aºteptat ºi ei, ca toþi ceilalþi, sã le fie fãcutã autopsia, sã li se elibereze certificat medico-legal, cu cauza ºi împrejurãrile morþii, sã fie identificaþi de cãtre rude? Ar fi avut acum niºte dovezi „beton”. Ei zic cã au vrut sã respecte tradiþia iudaicã, sã fie îngropaþi de pe o zi pe alta! Pãi, creºtinii se îngroapã la trei zile, dar, în cazul unor situaþii criminale, dogma cedeazã în favoarea aflãrii cât mai multor date despre fãptaº… Sau nu sunt ortodocºii suficient de dogmatici? Charles Krafft a fost surprins cã lista celor 123 de nume de victime ale pogromului nu are în spate documente, ºi cã Radu Ioanid sau „Comunitatea” nu se înghesuie sã-i facã luminã. Cine plânge morþii? ªi a mai bãgat el de seamã ceva ce nu se potriveºte: 123 de morþi ar trebui sã aibã 123 de familii, cu copii, fraþi, surori, nepoþi, acum strãnepoþi ºi strã-strãnepoþi, care ar fi trebuit sã umple pãdurea de la Jilava cu lumânãri aprinse… „Du-te în cimitirul eroilor Revoluþiei între 21 ºi 23 decembrie, ºi nu vei avea loc de pãrinþi, copii ºi nepoþi… peste 20 de ani vor fi strãnepoþi, peste alþi 20 vor fi strã-strã-nepoþi, ºi peste 100 de ani vor fi tot ai lor, pentru cã sunt, în primul rând, morþii lor. În partea cealaltã a lumii dacã ar fi, ºi tot vor trimite pe cineva cu avionul sã le aprindã o lumânare, for this is how God made us… Pe când la morþii ãºtia vin doar preºedinþi, ambasadori, jurnaliºti ºi actori… I wouldn’t like that myself…”. I-am arãtat lui Charles celebra pozã din cartea de istorie. Hai, Charles, mai zi ceva! Mi-a zâmbit sarcastic, ºi m-a intrebat dacã am vazut celebrele imagini cu cadavrele cusute pe burtã de la Timiºoara, din Revoluþie… Eu, ce pot sã zic acum? Cine ar trebui sã aibã interesul sã alunge orice umbrã de îndoialã pe care o are Charles Krafft? Charles a bãtut drumul pânã în România în speranþa cã va putea dormi liniºtit când se va întoarce acasã la el. În schimb, s-a ales doar cu o copie a unei cereri pentru studierea Arhivelor pogromului, la care, dupã ºapte ani, încã aºteaptã rãspuns. Aveþi ceva de declarat? Da, un sãpun… Întors în America, Charles mi-a trimis prin poºtã un sãpun, fãcut de el, din rãmãºiþe umane. Probabil singurul din lume… Din niºte suedezi, parcã… Vã închipuiþi mirarea vameºului când i-am spus cã în colet se aflã… un sãpun. S-a uitat la sãpun… s-a uitat la mine… s-a uitat la mine… Probabil cã am eu ceva, puþin altfel… sursa: adevarul.ro comentariu rapcea.ro: multe bloguri nationaliste s-au grãbit sã preia știrea, cã articolul lui Mihai Tociu a fost cenzurat de cei de la “Adevãrul jidãnesc despre Holocash”, însã nimeni nu a avut curajul sã redea articolul cenzurat. Cata așa stau lucrurile cu bãieții “curajoși” din mediul naționalist online. Felicitãri lui Tociu. Pãcat cã nu sunt prea mulți ca el.
]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap