Ponta a recunoscut la BBC cã actuala conducere a statului român are ca principalã þintã spãlarea pe creiere – adicã distrugerea circuitelor mintale ale românilor. În emisiunea Hard Talk a BBC World Service din 20 martie, Victor Ponta a afirmat cã „Principala preocupare a României este spãlarea pe creier (brainwash)”. Dupã douã secunde a rectificat susþinând cã a vrut sã spunã de fapt braindrain – „migraþia creierelor”.

De asemenea, posesorul de doctorat confirmat recent de Ministerul Educației condus de prietenul sãu Remus Pricopie, nu numai cã se bâlbâie în interviu, dar inventeazã și cuvinte noi, neauzite și inexistente în limba englezã, cum ar fi  „disemployment” pentru „ºomaj”, în loc de „unemployment”. Ponta s-a scãpat fãrã sã vrea, recunoscând public ceea ce-l preocupã de fapt cel mai intens, pe el ºi pe gaºca din care face parte: cretinizarea populaþiei. Membrii gãºtii din care face parte Ponta trag din toate poziþiile direct în creierii cretinilor de românaºi hipnotizaþi –  brainwashed – cu secvenþe fierbinþi, cu sex, manele și dezbateri sterile. „Brainwashing“ este un termen ce se referã la „mind control“ ºi persuasiune manipulativã sistematicã aplicatã asupra grupurilor sau indivizilor, în detrimentul acestora. Este o metodologie standard de idiotizare, experimentatã de Tataia Ilici, „profesorul“ tuturor ºi masculul Alfa al haitei. Iar unele trusturi media au fost ºi sunt doar mijloace de presiune politicã, instrumente de propagandã pentru PSD. În timp ce oferea naþiunii hipnotizate, la televizor, povești despre Revoluþie, apoi povestiri cu sex la corturile greviștilor foamei sau povești de groazã cu legionarii Pieþei Universitãþii care dau lovituri de stat, în timp ce FSN-ul salva România și nu ne vindea Þara, Ion Iliescu, Petre Roman și Silviu Brucan, troika lichidatorilor avuþiei românești, promova Legea 10, instrumentul de destructurare a sistemului agricol românesc, și Legea 15 a societãþilor comerciale care a dus la lichidarea patrimoniului și al avutului creat de români în douã generaþii. Gașca feseniștilor moscoviþi, haitele de nesãtui ale lui Voiculescu, Patriciu, Vîntu, Copos, Urdãreanu și alþi câþiva „profesori „de același calibru erau beneficiarii decretelor semnate pe bandã rulantã de Iliescu, șeful CFSN, ce priveau tranzacþiile imobiliare, cursul valutar, importurile, construcþiile, proprietatea agricolã, regimul terenurilor, patrimoniul cultural și naþional. Nici nu se rãcise încã Ceaușescu, se trãgea încã pe strãzi, pe data de 27 decembrie 1989, și, povestește Dumitru Mazilu, alt securist de omenie, Iliescu atribuia locuinþe de top și clãdiri în zone ultracentrale lui Petre Roman, Brucan, GDS-ului și restului Gãștii de kominterniști cãþãraþi pe cârca morþilor, pe mormanul de cadavre de pe strãzi, la Putere. Toþi „miliardarii“ de carton, toþi mafioþii, toþi escrocii cu șorþuleþe masonice și toþi mogulii României au fost implicaþi în distrugerea României ca Stat Naþional Unitar, dar și a neamului românesc – spãlat pe creier, inima și minte, nu prin reeducarea de la Pitești sau prin închisorile comuniste, ci prin manele, telenovele, reality-show-uri, sex, droguri, violenta,  prin impunerea ca „modele“ morale, naþionale a celor mai josnice boarfe, prostituate etc… – intr-un cuvant, a tuturor gunoaielor societãþii romanești. Iliescu a fost un zombie perfect, un agent tinut in conservare pâna când i-a venit ceasul – de la Moscova, sã învie, dupa ce si-a lichidat familia – pentru cine nu știe Elena și Nicolae Ceaușescu i-au fost ca niște pãrinþi adoptivi, fiind crescut de de mic de cuplul Ceaușescu.  Întregul Sistem, adus de ruși la conducerea statului român a fost controlat strict via Moscova,  iar Iliescu, folosindu-se de reþeaua din servicii a manarit nu doar alegerile, încã din 1992 ci și mai toate procesele politice, fie la modul vizibil, brutal și grosier, aducând minerii/ ciomãgari când a fost nevoie fie prin alte acþiuni tipice manualului NKVD. Alaturi de Iliescu au contribuit la distrugerea Romaniei cadre de vârf al SRI-ului, care au jucat pe lângã fișa postului mulþi ani de zile, contribuind nu doar la Marele Jaf Naþional ci și la manipularea și intoxicarea opiniei publice având un aport important la proiectul Marii Tâmpiri Naþionale. Mind control… Marea Tâmpire Naþionalã «Cine stãpânește trecutul stãpânește prezentul, cine stãpânește prezentul stãpânește viitorul» – așa spunea Orwell în celebra sa carte „1984“. Ca fost comunist la bazã știa el ce știa. E un rãzboi informaþional în toatã legea care are cã mizã ocuparea hearts and minds – captarea opiniei publice și înlãturarea oricãrui factor sau vector de informare care ar putea, fie și din greșealã sã scoatã pe masã, la vedere, Adevãrul. Pe sãraca opinie publicã s-au fãcut experimente care mai de care mai dubioase deoarece Reþeaua a avut și are un interes enorm în captarea « hearts and minds », în « mind control » și brainwashing », în bãtãlia pentru opinia publicã. Bãtãlie pe termen lung, care include toate mijloacele dezinformãrii, cãci miza se întinde pe generaþii. Este o operaþiune foarte scârboasã tipic kaghebistã iar membrii acestui Centru ideologic falsificator au ca sarcina, ca obiectiv, „prelucrarea istoriei“ noastre recente, printr-o așa zisa „normare“ a temelor istorice inclusiv a temei cea mai arzãtoare: tema comunismului. Normativ impus de ei, și de grupul lor care are target ascuns. Ascuns pentru marele public și mai ales pentru noile generaþii, deoarece copiii, noile generaþii, nu trebuie sã afle (își doresc ei), cine a construit de fapt premisele hecatombei comuniste, cine a distrus popoare întregi, cine a golit de resurse pãmântul celor invadaþi. România a fost invadatã încã odatã de ruși în 1989 și îngenunchiatã de niște trãdãtori de neam și de þarã și apoi jefuitã sistematic pe calea asa zisului capitalism de cumetrie de cãtre membrii Rotativei. Întreg patrimoniul creat prin munca sclavagistã a românilor sub comuniști a fost risipit – de fapt împãrþit între Ei, de cãtre securiștii/kaghebisti care au mirosit „Schimbarea“ și activiștii Reþelei kominterniste. O halcã consistenþã a patrimoniului românesc a fost aruncatã și Strãinãtãþii, ca sã-și asigure hienele autohtone liniștea devorãrii hãlcilor rãmase din Romanika. Pânã una alta asistãm neputincioși – cei care mai avem ochi de vãzut – la edificarea unei noi Rotative – în care „Ei“ candideazã între „Ei“… Asculta interviul integral pe http://www.bbc.co.uk/programmes/p015nvvz Sursa: http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013032884864/Actualitate/Gura-pacatosului-adevar-graieste-spalarea-romanilor-pe-creier-principala-activitate-a-lui-Ponta.html  
]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer