Mare bãtaie pe net ce s-a încins în jurul lui Marian Munteanu, candidatul PNL la Primãria Capitalei. Calcule peste calcule, atacuri și contraatacuri. Cum s-a ajuns aici ?
Sã recapitulãm. Cine este Marian Munteanu ?!
În 1989 Marian Munteanu era un fel de student tomnatic ( avea 27 de ani), membru PCR și secretar de an al Asociației Studenților Comuniști. Nu oricine ajungea sã facã facultate pe vremea comuniștilor. Trebuia sã ai “origine socialã sãnãtoasã”, ceea ce nu era cazul lui Marian Munteanu, care avea tatãl fost cadru militar și deținut politic în Siberia. Dovadã cã între 1983 și 1987 (anul intrãrii la facultatea de Litere a Universitãții București) a lucrat la Metrou.
Pentru astfel de persoanã cu “dosar pãtat”, singura șansã de a-i fi acceptat dosarul la înscrierea în facultate era colaborarea cu Securitatea, delațiunea. În anul 1999 cotidianul „Atac la Personã” a publicat pe prima paginã în facsimil acordul de colaborare semnat de Munteanu cu Securitatea în septembrie 1988.
Dan Zamfirescu spunea într-un interviu dat în 1993, cã i-a propus lui Munteanu sã își dezvãluie unul altuia gradul pe care îl au în Securitate. Și cã, mai mult, Munteanu era preocupat în decembrei 1989 cã dosarul sãu va fi dat publicitãții. Chiar Ion Coja afirmã pe blogul personal, fãrã menajamente, cã studentul Munteanu, pe care el l-a dus la Țutea și pe care l-a susținut apoi în lupta politicã, este securist
Revoluția anti-comunistã din 1989 îl prinde comunist și lider student, dar pe 22 decembrie își mãnâncã carnetul roșu de membru de partid iar pe 23 înființeazã Liga Studenților, simplu, fãrã comuniști.
În mediul Ligii din 1990, el este unul dintre promotorii discursului de tip legionar, fapt ce alimenteazã cu argumente hotãrârea lui Iliescu de a “stârpi elementele legionare” din Piața Universitãții.
Pe noi ne intereseazã însã traseul sãu sinuos prin viațã, cãci marele public nu cunoaște prea multe despre viața celui se s-a vrut președintele României în 2000 și Primarul Capitalei în 2016.
Dupã omorul luat de la mineri în 1990, devine primul președinte al Alianței Civice dominate de Grupul de Dialog Social (GDS), cloaca aia infectã de așa-ziși oameni de culturã – toți cu angajamente semnate cu Securitatea. Demisioneazã dupã doar câteva luni, terminã facultatea în 1991.
Între cele douã experiențe politice ale lui Munteanu, cu Mișcarea Pentru România (1992-1995) și PUNR (2000), acesta efectueazã un stagiu de specializare în științe politice și guvernamentale la Washington, SUA, ca bursier al Național Forum Foundation (Admiral Jeremiah Denton Foundation) în 1993.
De menționat cã toți așa-zișii bursieri români de la americani, de dupã 89, au fost racolați ca agenți de influențã de cãtre Unchiul SAM, care în general nu face cadouri, ci doar investiții profitabile. Relația cu americanii începuse de altfel din primele zile ale Pieței Universitãții, când Ambasada SUA la București devenise un fel de sponsor neoficial al Pieței, furnizând de toate pentru toți, inclusiv material pentru note informative oferite de cãtre unii dintre patrioții ei vizitatori… dar despre asta cu altã ocazie.
În 1998 îl regãsim alãturi de delegația care îl însoțea pe premierul Radu Vasile în Italia, ca apoi în 1999 se zvonea cã se va înscrie în PNL.
Interesant este și saltul lui Munteanu de la preocupãrile politice, universitare și culturale, la cele economice. Brusc, din 1995 pânã în 1999, Marian Munteanu devine un “prosper om de afaceri” astfel cã este ales vicepreședinte al Confederației Naționale a Patronatului Român (CNPR), organizație pe care o reprezintã (1999-2006) în cadrul Comisiilor tripartite de Dialog Social (Guvern-Patronat-Sindicate) de pe lângã Ministerul Educației, Ministerul Culturii și Ministerul Muncii. În aceastã calitate reprezintã România, în 2000, la Congresul Internațional al Muncii de la Geneva. În 2000 a fost ales vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR); a fost delegat la Congresul Internațional al Întreprinzãtorilor și Industriașilor (Vilnius, 2000 și Moscova, 2001) și membru al Consiliului CIII.
Transformarea lui Marian Munteanu din lider al studenților (comuniști și anti-comuniști) în om de afaceri prosper, cu sediu în Piața Rosetti, l-a fãcut pe rãposatul Cristian Pațurcã, autorul imnului golanilor, sã scrie despre el: “Marian Munteanu a luat-o cu afacerile, n-a mai bãgat în seamã pe nimeni. Da, a ajuns ºi ãsta mare ºi tare. A ajuns pe dracu’. Vali Sterian a fost singurul care l-a înfruntat ºi l-a fãcut trãdãtor nenorocit”.
Din 2000 și pânã în prezent, activitatea lui Marian Munteanu este una… nepublicã. Nu pare sã se ocupe cu nimic în mod special (în afarã de diverse activitãți culturale), însã menține contact activ cu tot felul de persoane (începând de la președintele AVMR – Ene Viorel și terminând cu diverși lideri informali naționaliști, pe care îi tot convoacã la diferite întâlniri). Nu reușește sã câștige însã încrederea mediului naționalist, datoritã strânsei sale colaborãri cu Virgil Mãgureanu, fostul director SRI.
Ce nu sunã bine în povestea cu Marian Munteanu ?
În primul rând, pentru un om cu simpatii legionare declarate, nu prea înțeleg cum poate candida din partea PNL-ului, partidul al cãrui lider a promovat în Parlament legea anti-legionarã ?
Recunosc cã prin contrast, Marian Munteanu devine un pic mai simpatic atunci când vezi cum îl atacã cu spume la gurã pe motiv de legionarism, toatã șleahta de jidani și jidãniți din structurile conectate la banul public românesc.
Care este însã miza acestui joc ?
Am aflat-o întâmplãtor, de la un fost coleg de ligã de-a lui Munteanu, actualmente ziarist șomer, care se temea cã potrivit sondajelor, PSD-ul o sã ia tot la alegeri (“futu-I morții mãsii !”).
Ori, o întoarcere a PSD-ului la putere în contextul geo-politic actual și așa destul de încordat dintre Euro-SUA și Rusia, ar însemna o dinamitare a tuturor eforturilor axei UE-USA de îndepãrtare a României de Rusia.
Iar cum alegerile la Primãria Capitalei au rolul de a sãlta în rezultatele de la alegerile parlamentare, cu cel puțin 5 procente pe câștigãtorul care reușește sã își înșurubeze un primar al Bucureștilor, miza bãtãliei este una evidentã.
Rușii și-au activat toate “conservele” de politruci copii de activiști sovietici, punându-i sã “țipe” la adresa presupusului “antisemitism” și “legionarism” a lui Marian Munteanu, în vreme ce vectorii mediatici euro-americani îl susțin pe Marian Munteanu, trecându-i cu vederea pãcatele colaboraționismului cu vechea și actuala securitate, pentru a salva ce se mai poate salva din voturile pe care PSD-ul amenințã sã le câștige masiv la alegerile din acest an.
De aici scoaterea în decor de cãtre DNA (la solicitarea americanilor, probabil) a candidatului Orban și înlocuirea cu “rezerva” Marian Munteanu, care își fãcea “încãlzirea” mediaticã în așteptarea intrãrii pe teren, de vre-o 8 uni, de când tot apare pe la TV ca invitat permanent la emisiunile lui Rareș Bogdan.
Având în vedere cã lupta se va da din primul tur, este evident cã din ecuația bãtãliei cu PSD-ul euro-americanii au exclus din start partidele mici dar oneste, cum este cazul Partidului Național Democrat condus de Daniel Fenechiu.
“Tovarãșii” europeni și americani trebuie sã știe însã cã în cursa electoralã anti-PSD au mizat pe un “cal mort”, cãci bucureștenii s-au sãturat de impostori și mincinoși, cu atât mai mult cu cât oferta vine din partea PNL-ului, un partid aliat sub sigla USL, pânã mai ieri, cu PSD-ul.
PND-ul lui Fenechiu, singurul candidat pe care îl cunosc personal și despre care pot bãga mâna în foc pentru el cã nu a furat, nu furã și e capabil sã reziste la tentația de a fura, dacã va fi ales.
