Extractia gazelor de sist, un pericol la adresa sanatatii
Controversata procedura de extractie a gazelor de sist, cunoscuta sub denumirea de fractionare hidraulica, ar putea elibera in atmosfera gaze periculoase, care cauzeaza aparitia durerilor de cap si dificultatilor de respiratie pe o raza de aproape un kilometru in jurul exploatarii, arata un studiu recent. Fractionarea hidraulica are potentialul de a genera profituri enorme pentru companiile de forare, deoarece elibereaza gazele naturale prinse in rocile de sist, acestea fiind o alternativa mai ieftina la combustibilii fosili, scrie Telegraph. Procedura este insa criticata vehement de grupurile de activisti de mediu, care sustin ca aceasta poate contamina panza freatica, polua atmosfera si genera cutremure. Fractionarea presupune pomparea de apa, nisip si substante chimice in rocile de sist, la presiuni foarte mari. Astfel de exploatari sunt deja active in SUA, Canada si Marea Britanie, iar cateva companii straine si Petrom si-au anuntat planurile de a incepe exploatarea gazelor de sist in Romania. Bulgaria a interzis recent exploatarea gazelor de sist, iar Polonia va incepe exploatarea din 2014. Britanicii au anuntat, anul trecut, ca primul proiect de exploatare a gazelor de sist din Marea Britanie prin farctionare hidraulica a produs un cutremur. Oamenii de stiinta de la Colorado School of Public Health sustin ca ar trebui acordata mai multa atentie potentialului pe care il are aceasta procedura de exploatare de a polua aerul, ceea ce, la randul sau, produce probleme de sanatate oamenilor care traiesc in apropierea exploatarii. Studiul, publicat in Science of the Total Environment, releva ca fractionarea hidraulica elibereaza in atmosfera substante chimice potential toxice. Acestea se raspandesc pe o raza de 800 de metri in jurul puturilor de fractionare. Printre substantele periculoase se numara benzenul, clasat drept carcinogenic, intrucat sporeste sansele de a dezvolta caner, si alte substante chimice care cauzeaza iritarea ochilor, dureri de cap, dureri in gat si dificultati de respiratie. Cercetatorii care au condus studiul spun ca nu au avut la dispozitie date despre toate substantele chimice emise int impul procesului, asa ca sunt sanse mari ca riscurile fractionarii hidraulice la adresa sanatatii sa fie subestimate.
]]>

CategoryUncategorized
Tags
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer