Ne-am bucurat cu toții de reușita repunerii pe Arcul de Triumf al Armatei Române a capitalei Ungariei, Budapesta, însã meritã sã fixez în memoria colectivã aceastã victorie, printr-un articol pe mãsura importanței evenimentului.  1521382_10202703065768954_1563151453_n Nu vreau sã țin un expozeu pe tema însemnãtãții Arcurilor de Triumf, însã voi schița mãcar câteva idei: Arcurile de Triumf sunt monumente ridicate în cinstea unei armate ce se întoarce victorioasã pe propriul teritoriu. Ele sunt menite sã fixeze în memoria și istoria unei comunitãți succesele acesteia, aspect de naturã sã potențeze stima de sine colectivã, mândria naționalã. Arcurile de triumf au un dublu rol. Pe ele erau încrustate scene de bãtãlie, chipurile sau efigiile dușmanilor învinși în luptã, de ele erau atârnate armele învinșilor și uneori, chiar capetele (la propriu !) liderilor învinși. Interesant ca explicație este și studiul lui George Frazier, Folklore in the Old Testament Studies in Comparative Religion Legend and Law (1918), care afirmã cã înainte de apariția arcelor de triumf, în negurile istoriei, armatele triumfãtoare se întorceau în capitalã intrarea fãcându-se printre douã jumãtãți din corpul tãiat al unui dușman. Aceastã trecere simboliza atât “renașterea” armatei victorioase din sângele și corpul inamicului învins, cât și supremația asupra acestuia. În timp, jumãtãțile de corp dușman au fost cãțãrate pe stâlpi, sã le poatã vedea toatã cetatea, evoluția conducând la Arcele de triumf moderne, cu marcajele victoriilor militare. Un astfel de marcaj al victoriei îl constituia și caseta cu mențiunea Budapesta de pe interiorul Arcului nostru de Triumf. În lunga istorie a Armatei Române, multe au fost victoriile și locurile în care acestea au fost reputate în bãtãlii. Însã numai 12 dintre ele au fost considerate atât de importante – prin semnificația lor – pentru a fi menționate pe Arcul de Triumf. Unul dintre acestea este orașul Budapesta, capitala Ungariei, eliberatã de trupele române în august 1919 de sub armata bolșevicã. Eliberarea Budapestei de români are pentru noi o dublã semnificație: o datã, faptul cã prima confruntare militarã din lume anti-bloșevicã (comunistã) a fost purtatã  de cãtre Armata Românã ȘI CÂȘTIGATÃ, iar al doilea – faptul cã vecinul cu care avem de câteva sute de ani încoace diferende teritoriale – Ungaria, s-a aflat – chiar și pentru o scurtã perioadã de timp, SUB OCUPAȚIA României, fapt de naturã sã le scadã ungurilor atât stima de sine cât și curajul militar – în raport cu România. O astfel de victorie plasatã pe Arcul de Triumf menține prezentã în subconștientul colectiv a celor douã națiuni (românã și maghiarã) poziția acestora așa cum a fost ea ipostaziatã: de învingãtor și ocupant al României, și de învinsã, respectiv țarã ocupatã de români, a Ungariei. Dacã lucrurile puteau sta și mai umilitor pentru Ungaria în aceastã ecuație, poziția Ungariei, de țarã “salvatã” de bolșevism de cãtre România, o obliga pe aceasta la o atitudine istoricã de recunoștințã pentru binele fãcut. Însã, parafrazându-l pe unul dintre personajele lui Dostoievski din Frații Caramazov, dacã îi mai putem ierta pe unii, cu greu îi putem ierta pe cei care ne-au fãcut un bine… În aceste condiții, exponenții Ungariei din multele guverne ale României cu componențã magiarã au cãutat sã scoatã pe ușa din dos a Istoriei și a conștiinței noastre colective ascenentul istoric și militar al României asupra Ungariei – probabil în ideea unei noi încercãri de ocupație a Ardealului pe calea armelor. În aceste condiții, reparația – fie ea și artizanalã a adevãrului istoric vizeazã “tãierea din nasul” bozgorilor cu nostalgii și pretenții imperialiste, dar și reafirmarea superioritãții militare și  istorice a României asupra Ungariei. Mihai Rapcea]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap