Cateva ganduri…

și tãcerea este un rãspuns (cãci, nu așa se spune, uneori, Dumnezeu rãspunde prin tãcere întrevãrilor penibile sau prost puse). Aici, puteți opune latinescul qui tacit consentire videtur (cine tace, consimte), pentru un pic de bun simț și normalitate vis-a-vis de tâmpenia anterioarã…

sunt pe cont propriu, trebuie sã gãseascã singuri rãspunsurile ”corecte”.

problema lor este prea nesemnificativã pentru a merita un rãspuns, așa cã nu meritã sã se mai oboseascã  nici ei sã caute, e mai bine sã îți pãstrezi mintea ”odihnitã”, nu-i așa ? Cine știe la ce va trebui sã o folosești pente 10 ani ?!

Dacã pânã la acest moment, citind satira mea, te-ai enervat, dragã cititorule, e cazul sã te oprești din citit și sã reflectezi profund asupra prejudecãților pe care le porți în propria-ți tãrtãcuțã. Altfel, vei continua sã crezi cã: –          dezastrul din Japonia (cutremurul de ieri) a fost un rãspuns (pedeapsã binemeritatã) la încãpãțânarea (și bunul simț) al japonezilor de a refuza sã accepte o anumitã școalã de yoga și o anumitã carte, pe piața cãrților despre tantra – din Japonia. –          putem influența exploziile soarelui sau traiectoria unor obiecte cosmice (planete, asteroizi) – care se mișcã de milioane și miliarde de ani pe traiectorii milimetric stabilite de Creator – doar prin puterea reunitã a câteva mii de oameni ce se concentreazã la unison. Interesant este cã nimeni nu și-a pus pânã acum problema verificãrii teoriei cu practica: oare chiar putem mișca un obiect fizic, (o bilã de ping-pong pe o masã), dacã ne concentrãm un milion de oameni asupra ei ? Darã-mi-te un asteroid ? Asta nu înseamnã cã aș contrazice ideea de rugãciune (ceea ce e cu totul altceva): Cu un pic de credințã, poți muta și munții din loc, cu un singur amendament: Îl rogi pe Dumnezeu sã facã asta, nu te înfoiezi cã o faci tu…, cãci ”Fãrã Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15,5). Ce e mai neplãcut e faptul când trezirea la realitate se petrece brusc și în mod tragic. Cum li se întâmplã unora (destul de mulți din pãcate), care au crezut timp de 20 de ani cã EI se aflã în posesia Adevãrului Ultim, cã Ei pot schimba lumea, cã EI au cele mai eficiente mijloace la dispoziție, și care TOT EI s-au trezit cã nu se pot vindeca prin ”adevãrurile”, ”revelațiile în premierã mondialã” și ”informațiile ezoterice” pe care le dețineau, nici mãcar de un banal ”cancer” sau altã boalã persistentã și sâcâitoare, cu deznodãmânt fatal… Mai interesant este faptul cum reacționeazã ”gloata” de inițiați pe bandã… Pe scurt ? Nu-i intereseazã ! Gãsesc tot felul de explicații anesteziante și suficiente: ”A fãcut greșeli mari, își meritã karma”, ”L-a vorbit de rãu pe Maestru”, ”nu și-a rezolvat conflictele interioare”, ”Nu a iertat pe cine trebuia, din inimã”, și multe altele, care, chiar dacã sunt afirmații – probabil adevãrate, nu știu cât de mult au legãturã cu boala respectivului/respectivei. În schimb, aceste explicații – lansate de pe poziția superioarã și laxã a bivolului mulțumit și plesnind de sãnãtate, sunt un atentat la bunul simț. Pãi, compasiunea unde este ? E mai simplu sã îl culpabilizezi pe amãrâtul bolnav, aruncând în cârca lui vina bolii (e karma lui, nu-i așa ?!), în loc sã te gândești cum îl poți ajuta. Și nu îl ajuți decât când a trecut la cele Veșnice, cu binecuvântãri anemice, în același ton de regret superior, cã deși ”știa ce trebuia sã facã ca sã se vindece”, nu a vrut cu adevãrat… Aceastã atitudine de distanțare bruscã a ”inițiaților” ”suprem evoluați spiritual” fațã de cei ce dau de belele (nu numai de sãnãtate, ãsta a fost un exemplu particular), nu aratã decât un singur lucru: cã de fapt ei (în frunte cu liderii lor) nu cautã cu adevãrat Eliberarea, comuniunea cu Dumnezeu sau cum și-or imagina ei Țelul Ultim al cãrãrii spirituale pe care își imagineazã cã merg. Ei de fapt cautã plãcerea, confortul și satisfacția și fug de suferințã. Tipic omenesc. Aspirația lor corespunde mai degrabã unei cãutãri a Paradisului lui Indra, decât eliberãrii de vãlurile ignoranței. De aceea se simt incomodați de boala și suferința celor din rândurile lor. De aceea nu se organizeazã sã îi ajute, sã se roage pentru ei, sã posteascã pentru ei, sã fie alãturi de ei cu tot sufletul. Pentru cã atunci ar trebui sã supunã – în fața propriei conștiințe – iluziile cu care se hrãnesc, la testul adevãrului. În schimb, postesc, se roagã și fac binecuvântãri pentru unii care – dat fiind presupusul nivel spiritual atins, nu ar trebui sã aibã nevoie de ele, nici pentru pãstrarea stãrii de libertate, nici pentru întoarcerea dintr-un loc în altul. Sesizați discrepanța ?! Acestea ar fi câteva gânduri ironic-amãrui, într-o frumoasã zi de sâmbãtã. O zi bunã și vouã !]]>