Un trib din Ecuador sustine ca va lupta pana la moarte pentru a proteja padurea tropicala de efectele dezastruoase pe care le-ar produce exploatarea unui zacamant de petrol in aceasta zona. Potrivit The Guardian, cei 400 de indigeni si-au pregatit un arsenal impresionant de arme, precum sulite si arcuri, ca sa lupte impotriva celor din firma Petroamazonas, care ar fi trebuit sa inceapa deja sa sape dupa combustibil, in teritoriul lor. “Este o victorie pentru noi. Ma bucur ca nu a existat o confruntare, insa guvernul si compania respectiva nu ne vor lasa in pace”, a declarat seful comunitatii, Leonardo Tapuy. Tribul amazonian Kichwa din Sai Isla si-a reintarit pozitia, afirmand ca va lupta pana la moarte ca sa isi apere teritoriul ce cuprinde o suprafata de 70.000 de hectare de padure tropicala, care apartine Parcului National Yasuni. Reprezentantii Petroamazonas le-au transmis ca vor da drumul la lucrari pe 15 ianuarie, avand sustinerea autoritatilor, insa nu au precizat inca de ce au ezitat sa inceapa acest proces. Potrivit unor documente obtinute de The Guardian, compania le-ar fi oferit o compensatie de doar 40 de dolari pe hectar. ]]>
Related Stories
April 20, 2024
Umanitatea a ajuns într-un punct cardinal al existenței sale. Evoluția tehnologică a adus cu sine…
Post Views: 131
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 8, 2024
Trăim într-o societate plină de ”fire roșii”, teme și subiecte sensibile, de care nu trebuie…
Post Views: 133
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 5, 2024
INVITAȚIE Sunteți invitați sâmbătă 6 aprilie între orele 12-14 în b-dul Regina Elisabeta nr. 50, Parcul…
Post Views: 123
MR
Posted in: Cauze Naţionale
March 20, 2024
Hristos a înviat bucuria mea! Dragi oameni de bună credință, frati creștini de pretutindeni: Vă…
Post Views: 109
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
January 19, 2024
Cu tristețe am aflat astăzi de plecarea dintre noi, la vârsta de 73 de ani,…
Post Views: 298
September 26, 2023
Comunitatea evreiască internațională și-a dorit dintotdeauna un instrument legal de combatere a antisemitismului, ”pentru ca…
Post Views: 269
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 1, 2022
În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de…
Post Views: 370
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 14, 2022
Anii copilăriei 27 ianuarie 1919, Comuna Dobrotești, județul Teleorman. Este ziua când se naște Ioan,…
Post Views: 186