Cât de nociv este colesterolul?

Cât de nociv este colesterolul?
Sub acest titlu, pneumologul francez Philippe Even publicã o carte ce riscã sã facã valuri în lumea medicalã, dar nu numai. În esenþã, specialistul spune urmãtoarele: colesterolul este un inamic imaginar, iar 95% dintre persoanele care iau medicamente pentru cã au colesterolul prea mare, sunt tratate degeaba.
Avem dea face cu o înºelãciune mult mai mare decât cea despre carnea de cal“. Iatã ce spune pe un ton provocator profesorul Philippe Even, aflat în turneu de promovare a cãrþii sale. Pentru pneumologul francez, aceastã înºelãciune este cu atât mai periculoasã cu cât 220 de milioane de pacienþi din lumea întreagã, cinci milioane în Franþa, urmeazã un tratament medicamentos. Or aceste pastile, gen Tahor sau Crestor, destinate sã scadã colesterolul, adicã grãsimea din sânge, au efecte secundare. În plus, mai spune pneumologul francez, “colesterolul nu are nici un rol direct în dezvoltarea bolilor arteriale. Ne-am înºelat, terapia trebuie adaptatã în consecinþã“, spune profesorul fotografiat în paginile revistei Le Nouvel Observateur, în faþa unei farfurii ce conþine douã dintre alimentele cu cel mai mare nivel de colesterol, un ou ºi o bucatã de creier. Philippe Even spune cã “nu existã colesterol rãu ºi cã un infarct sau accident vascular nu este cauzat de un nivel ridicat al colesterolului“. Profesorul admite totuºi cã un colesterol în exces, de peste 3% pune probleme în anumite cazuri ºi atunci într-adevãr trebuie prescrise medicamente.  Reacþiile  Mulþi cardiologi, evident, denunþã acest discurs al lui Philippe Even, descris drept “periculos“, întrucât îi poate determina pe anumiþi pacienþi sã-ºi întrerupã tratamentul. Cert, colesterolul nu este singurul vinovat în cazul depistãrii unor boli cardiovasculare, dar existã totuºi o legãturã directã între colesterol ºi aterosclerozã. Existã ºi contra-exemple celebre: japonezii nu au probleme cu colesterolul, dar înregistreazã o mortalitate crescutã, din cauza maladiilor cardiovasculare. În schimb, spaniolii ºi americanii, deºi mãnâncã mai gras, au cam de douã ori mai puþine accidente cardio-vasculare. ªi atunci de ce s-au exagerat aceste patologii, ne putem întreba. Rãspunsul vine tot de la profesorul Philippe Even: ca sã se vândã cât mai multe medicamente, adicã sã se îmbogãþeascã laboratoarele farmaceutice. Lupta cu colesterolul a devenit un business, care aduce laboratoarelor circa douã miliarde de euro pe an. Acelaºi pneumolog francez, fost decan al facultãþii spitalului Necker din Paris, publicase deja în toamna trecutã împreunã cu un alt celebru confrate de-al sãu o controversatã carte, în care aprecia cã un medicament din douã este inutil. Lucrarea a fost un succes editorial ºi a devenit în scurt timp un subiect de polemicã. În mod sigur, noua carte a profesorului Philippe Even va avea aceeaºi soartã. Trebuie totuºi spus cã Philippe Even nu este singurul adept al acestei teorii. Încã din 2002, aproape o sutã de cercetãtori-în particular din industria farmaceuticã-ºi medici din mai multe þãri s-au reunit în aºa-zisul THINCS, în traducere liberã, Reþeaua Internaþionalã a Colesterolo-Scepticilor. Fãrã îndoialã cã noul volum al pneumologului francez va deveni ºi cartea lor de cãpãtâi.
Un articol de: Vasile Damian – rfi.ro
]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer