Astăzi am transmis către Instituția Prezidențială următorul memoriu:
Către
Domnul NICUȘOR DAN Președintele României
Administrația Prezidențială – Palatul Cotroceni
Bd. Geniului nr. 1–3, sector 6, București
În atenția:
Cabinetului Președintelui și Departamentului Constituțional-Legislativ
Subsemnatul RAPCEA MIHAI, avocat în Baroul București, cu sediul profesional în București, ……….., e-mail: .………….., telefon …………….., cetățean al României implicat de peste 25 de ani în activitate civice pe teme de drepturile omului, libertatea de exprimare, drepturile minorităților și migrație, mă adresez Domniei Voastre, în calitatea Domniei Voastre de garant al respectării Constituției și al bunei funcționări a autorităților publice (art. 80 din Constituție), cu prezentul
MEMORIU
prin care semnalez o situație de instrumentare penală cu vădite trăsături abuzive, derulată împotriva subsemnatului și a unui client al cabinetului meu de avocatură, în temeiul tocmai al normelor pe care Domnia Voastră le-ați apreciat, la data de 4 decembrie 2025, ca fiind insuficient de previzibile și susceptibile de a deveni instrument al abuzului instituțional.
Solicit, în esență, ca Domnia Voastră, în temeiul atribuțiilor constituționale de mediere între autoritățile statului și de garantare a bunei funcționări a acestora (art. 80 alin. 2 din Constituție), precum și în calitate de inițiator al cererii de reexaminare din 4 decembrie 2025 asupra Legii de modificare a OUG nr. 31/2002, să dispuneți examinarea situației prezentate și să sesizați, în cadrul atribuțiilor de care dispuneți, Consiliul Superior al Magistraturii — Secția pentru procurori și Secția pentru judecători, Inspecția Judiciară, Ministerul Justiției și, după caz, Avocatul Poporului, în vederea declanșării unei verificări sistemice cu privire la modul în care textele pe care Domnia Voastră înșivă le-ați semnalat ca fiind susceptibile de interpretare abuzivă sunt aplicate în practică, în condițiile în care, în cazul de față, este vizat un avocat activ civic, cu implicarea unor mijloace procesuale dintre cele mai intruzive (percheziție domiciliară matinală cu forțe armate, în prezența a trei copii minori; perspectivă iminentă de măsuri preventive privative sau restrictive de libertate; ridicare nediferențiată de obiecte și înscrisuri din locuință, inclusiv din spațiul în care se păstrează corespondență profesională).
Miza nu este individuală. Domnia Voastră ați avertizat, în chiar conținutul cererii de reexaminare din 4 decembrie 2025, că definițiile largi și circulare ale „materialelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe” și ale „organizațiilor cu caracter legionar” lasă loc unor interpretări care „pot transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul”. Cazul prezent este, cu regret, ilustrarea concretă, palpabilă, a acestei profeții — o speță în care textul indicat de Domnia Voastră ca neclar a fost deja folosit pentru a justifica intervenția violentă, la ora 6 dimineața, asupra locuinței unui cetățean, în prezența copiilor săi minori, pentru o presupusă faptă constând în distribuirea pe Facebook a unui material video.
SITUAȚIA DE FAPT:
În urmărirea penală derulată în dosarul nr. 575/160/P/2026 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, subsemnatul am dobândit, în maniera procesuală cel puțin discutabilă pe care o voi expune în continuare, calitatea de suspect, distinct de cea de avocat ales al numitului Tociu Mihai în același dosar. Această dublă poziție — suspect, pe de o parte, și apărător, pe de altă parte — nu este, în speță, fructul unei coincidențe, ci consecința directă a manierei în care organele de urmărire penală au înțeles să construiască artificial dosarul, motiv pentru care merită evidențiată separat: subsemnatul nu am fost încadrat ca suspect pentru fapte distincte, ci pentru fapte similare, conexe, suspect de a fi săvârșit „același tip de infracțiune” ca și clientul pe care îl asistam, urmate de o disjungere și declinare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București — manevră prin care, în paralel cu obținerea unui temei pentru a mă elimina din dosarul clientului (sub umbrela art. 88 alin. 2 lit. d) C.proc.pen.), s-a creat și un dosar separat împotriva mea, instrumentat ca atare la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
În calitatea mea de avocat, exercit profesia liber și independent în condițiile Legii nr. 51/1995, fiind, totodată, semnatar și militant pentru o pluralitate de cauze civice, inclusiv pe teme controversate, ceea ce, pe fondul climatului actual de polarizare publică, atrage o vizibilitate sporită și, în mod corelativ, o vulnerabilitate sporită la instrumentări procesuale care urmăresc tăcerea, nu adevărul.
Pentru a permite o lectură rapidă și exactă a stării de fapt, redau, în ordine cronologică, principalele puncte ale derulării procesuale, susținute prin documentele anexate prezentului memoriu.
La data de 16.01.2026, conform procesului-verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect nr. 1193008/2026, suspectul Tociu Mihai ar fi distribuit pe pagina sa de Facebook „Eminescu trăiește prin noi” un material video cu o persoană (Balcu Alexandru) executând, în curtea interioară a Ateneului Român, un gest considerat „salutul specific Mișcării Legionare”, în prezența unei pancarte cu chipul lui Mihai Eminescu și a unui braț metalic. Această faptă a fost încadrată juridic în infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2^1) și (2^2) din OUG nr. 31/2002 — adică în chiar textul vizat de cererea de reexaminare formulată de Domnia Voastră la data de 4 decembrie 2025.
La data de 27.02.2026, după mai mult de o lună de la pretinsa faptă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a formulat cererea de autorizare a percheziției domiciliare la locuința suspectului Tociu Mihai.
La data de 27.03.2026, deci după încă o lună, judecătorul de drepturi și libertăți Valentin Flaviu Gherdan din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București a admis cererea și a emis Mandatul de percheziție domiciliară nr. 37/UP, valabil începând cu data de 30.03.2026 — așadar la aproximativ două luni și jumătate de la pretinsa faptă, în condiții în care orice argument legat de necesitatea de a împiedica distrugerea probelor era, în mod evident, deja consumat.
La data de 01.04.2026, ora 06:00, mandatul a fost executat de către o echipă a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale, înarmată și echipată cu echipament tactic (măști, veste balistice), în absența procurorului de caz, asupra locuinței în care se aflau suspectul, soția acestuia și trei copii minori (cu vârste între 4 și 8 ani), treziți din somn prin pătrunderea în locuință a unor persoane mascate și înarmate. La aceeași dată, prin ordonanța procurorului de caz, s-a dispus schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina suspectului Tociu Mihai, fără ca acesta să beneficieze, la acel moment, de asistență juridică prin avocat ales, declarația sa fiind în sensul că „nu dorește să fie asistat de un avocat ales la acest moment procesual” — declarație obținută în condițiile de presiune psihologică inerente unei intervenții matinale armate.
La data de 05.04.2026, în calitatea mea de avocat ales al suspectului Tociu Mihai, am formulat cererea de consultare și copiere a dosarului penal nr. 575/160/P/2026, de încunoștiințare cu privire la actele de urmărire penală și de comunicare a stadiului cercetărilor — drepturi consacrate prin art. 78, art. 83 lit. b) și h), art. 92 și art. 94 C.proc.pen.
La data de 16.04.2026, prin Ordonanța emisă de doamna procuror Antohi Marinela-Adina, cererea mea a fost respinsă integral, cu motivarea că, întrucât în legătură cu fapta cercetată în dosar există indicii cu privire la săvârșirea unei fapte similare de către subsemnatul, iar cauza a fost disjunsă și declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ar deveni incidentă incompatibilitatea prevăzută de art. 88 alin. (2) lit. d) C.proc.pen., în sensul că „apărarea suspectului s-ar confunda cu apărarea în propria cauză”. Important de subliniat este faptul că această pretinsă calitate a mea de suspect, invocată drept temei al excluderii mele ca avocat, nu mi-a fost niciodată comunicată oficial, în condițiile art. 307 C.proc.pen. — am aflat despre existența ei doar incidental, prin lectura ordonanței de respingere a cererii formulate pentru clientul meu.
La data de 21.04.2026, am formulat plângere împotriva acestei ordonanțe la procurorul ierarhic superior, arătând, în esență, că art. 88 alin. (2) lit. d) C.proc.pen. presupune o singură și obiectivă condiție — aceea ca avocatul să aibă, în aceeași cauză, calitatea de parte sau de subiect procesual, calitate pe care nu o am în dosarul nr. 575/160/P/2026, fapt recunoscut expres chiar de procurorul de caz în cuprinsul ordonanței atacate.
La data de 29.04.2026, prin Ordonanța nr. 575/160/P/2026 emisă de prim-procurorul Daniel-Doru Nedela, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată, fără a se răspunde, pe fond, criticii potrivit căreia disjungerea cauzei (care, prin definiție, rupe legătura procesuală între cauze) și existența unei pretinse „confuzii a apărărilor” (care presupune tocmai unitatea cauzei) sunt teze reciproc contradictorii, susținute simultan.
Această soluție îmi închide, practic, calea apărării unui client în propria cauză și deschide, pentru subsemnatul, un dosar separat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București — într-o operațiune cu profil simetric, abil construită, prin care avocatul incomod este eliminat din propria cauză prin chiar înregistrarea unui dosar similar împotriva sa.
Privind global, ansamblul actelor de urmărire penală relevă o concentrare de elemente îngrijorătoare ce nu pot fi puse în mod credibil pe seama unor erori procedurale izolate. Le menționez, fără ambiția epuizării, în ordinea gravității lor instituționale.
În primul rând, necompetența funcțională a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București — în condițiile în care, potrivit art. 40 alin. (1) lit. b) și art. 56 alin. (6) C.proc.pen., urmărirea penală față de avocați se efectuează în mod obligatoriu de către procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel — este o încălcare directă a unei reguli imperative de competență după calitatea persoanei, sancționată cu nulitate absolută potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C.proc.pen. Soluția corectă, în prezența unei legături de conexitate sau indivizibilitate între faptele cercetate ale clientului și pretinsele fapte similare reținute față de avocat, era declinarea integrală a competenței, nu disjungerea, care a fost folosită aici nu pentru bună administrare a justiției, ci pentru a păstra dosarul principal la un parchet ierarhic inferior, sustras controlului calificat al unui parchet de nivel curte de apel.
În al doilea rând, Mandatul de percheziție domiciliară nr. 37/UP nu indică, în mod concret, infracțiunea care formează obiectul urmăririi penale și nici obiectele căutate, ci se rezumă la formula generică „stabilirea existenței faptelor, a vinovăției autorilor activităților, precum și descoperirea de mijloace de probă pentru documentarea activității infracționale cercetate” — formulare care, sub aparența unei trimiteri tehnice, transformă mandatul într-un instrument de investigare generală, incompatibil cu standardele art. 158 alin. (7) lit. b) și e) C.proc.pen., precum și cu jurisprudența constantă CEDO în materia art. 8 din Convenție (Funke c. Franței, 1993; Buck c. Germaniei, 2005; Iliya Stefanov c. Bulgariei, 2008). În concret, în lipsa indicării obiectelor căutate, polițiștii au fost puși în situația de a ridica drept presupuse probe obiecte vădit derizorii — un tricou cu un text considerat „plat”, un însemn olograf cu mențiunea „Nu trageți, dom’ Semaca!”, un porcușor pe care scria „Judas democracy is a lie” — situație care ilustrează exact tipul de hermeneutică ideologică subiectivă pe care Domnia Voastră înșivă l-ați descris ca risc, în cererea de reexaminare a Legii Vexler.
În al treilea rând, intervalul de timp scurs între pretinsa faptă (16.01.2026) și executarea percheziției (01.04.2026) — două luni și jumătate, pe parcursul cărora materialul video era deja public, iar pretinsele probe erau, prin definiție, fie distruse, fie consemnate documentar prin print-screen — elimină orice argument bazat pe urgență sau pe necesitatea surprinderii probelor. Lipsită de urgență obiectivă, intervenția matinală armată își pierde justificarea procesuală și capătă, prin contrast, caracter de mesaj — un mesaj de intimidare adresat suspectului, familiei sale, vecinilor și, prin extensie, oricărui avocat sau cetățean care s-ar implica civic pe teme sensibile.
În al patrulea rând, prezența celor trei copii minori (cu vârste între 4 și 8 ani) în locuința supusă percheziției — element cunoscut sau, în orice caz, ușor de prevăzut de organele de urmărire penală — face ca alegerea executării percheziției la ora 6:00 dimineața, cu echipă mascată și înarmată, să încalce flagrant interesul superior al copilului (art. 3 din Convenția ONU privind drepturile copilului, art. 49 din Constituție, Legea nr. 272/2004) și standardele jurisprudențiale ale Curții de la Strasbourg privind proporționalitatea în materia art. 3 și art. 8 din Convenție în prezența minorilor (Gutsanovi c. Bulgariei, 2013, în care Curtea a constatat încălcarea art. 3 chiar pentru o intervenție matinală asemănătoare, în prezența copiilor).
În al cincilea rând — și acesta este, poate, elementul cel mai grav al întregii instrumentări, întrucât scoate la suprafață caracterul structural abuziv al construcției procesuale — calitatea de suspect a subsemnatului nu mi-a fost niciodată adusă oficial la cunoștință în condițiile art. 307 C.proc.pen., text potrivit căruia organul de urmărire penală are obligația, anterioară oricărei audieri, de a comunica persoanei care a dobândit această calitate fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică, drepturile procesuale prevăzute de art. 83 C.proc.pen. și obligațiile prevăzute de art. 108 C.proc.pen. Această neîndeplinire nu este o simplă omisiune formală: ea atinge însuși miezul dreptului fundamental al oricărei persoane de a fi informată, în cel mai scurt timp și în mod amănunțit, cu privire la natura și cauza acuzației ce i se aduce, drept consacrat de art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului, de art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României și, în plan procesual intern, de art. 10 și art. 78 C.proc.pen. Dincolo, însă, de încălcarea în sine — gravă în orice ipoteză — gravitatea suplimentară a situației rezidă în efectul procesual asimetric al acestei omisiuni: pretinsa mea calitate de suspect, deși nu mi-a fost adusă la cunoștință pentru a-mi permite să-mi exercit drepturile corelative (cunoașterea concretă a acuzației, propunerea de probe, formularea de cereri și excepții, contestarea actelor de urmărire penală îndreptate împotriva mea, asistența juridică efectivă în propria cauză), a fost, în schimb, invocată în mod direct și expres ca temei pentru a-mi închide accesul la dosarul clientului pe care îl asistam. Cu alte cuvinte, organele de urmărire penală au creat o calitate procesuală cu utilitate exclusiv excluzivă: suficient de existentă pentru a fi folosită împotriva mea (eliminarea ca apărător al clientului), dar inexistentă oficial atunci când invocarea ei ar fi obligat statul să-mi pună la dispoziție garanțiile procesuale corespunzătoare. Sunt, deopotrivă, suspect — pentru a fi îndepărtat din apărarea altuia — și nesuspect — pentru a fi privat de propria apărare. O astfel de configurație nu se explică prin eroare procesuală, ci prin tehnică deliberată, prin care avocatul incomod este lipsit, simultan, de cele două calități procesuale care îi mai puteau garanta o poziție de demnitate procesuală.
În al șaselea rând, ansamblul instrumentării — necompetență funcțională cunoscută, mandat vag, lipsă de urgență, forțe disproporționate, prezență a minorilor, lipsa comunicării oficiale a calității de suspect dublată de invocarea acesteia ca temei de excludere a apărătorului — converge într-o configurație care nu poate fi explicată prin simpla eroare. Convergența elementelor este, dimpotrivă, semnătura unei conduite procesuale orientate spre alte obiective decât aflarea adevărului: descurajarea, stigmatizarea publică, presiunea familială, generarea unui climat care să determine renunțarea la apărare ori la activitatea civică.
În fața ansamblului descris, am temerea, fondată pe date obiective, că nu voi beneficia de un proces echitabil în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ci voi fi supus unor măsuri vădit disproporționate, abuzive și nelegale, care vor afecta nu doar libertatea personală, ci și exercițiul liber al profesiei de avocat, intimitatea vieții de familie și, prin extensie, secretul profesional și confidențialitatea comunicărilor cu clienții.
Suplimentar, temerea mea privind inechitatea procesului este agravată de faptul că, până la această dată, în pofida producerii unor efecte procesuale grave în legătură cu o pretinsă calitate de suspect, nu mi-a fost niciodată comunicată oficial, în condițiile art. 307 C.proc.pen., natura și cauza acuzației aduse, ceea ce face imposibilă, în plan obiectiv, pregătirea unei apărări efective și încalcă, prin chiar acest fapt, art. 6 paragraful 3 lit. a) și b) din Convenția europeană a drepturilor omului.
Această temere nu este speculativă. Este construită, în mod cumulativ, pe următoarele observații concrete, deja consumate în dosar:
Percheziția domiciliară la locuința clientului a fost executată în prezența copiilor minori, la ora 6 dimineața, cu forțe înarmate, în condiții de evidentă disproporție cu fapta cercetată — o presupusă distribuire pe Facebook a unui material video. Aplicarea acelorași standarde în privința subsemnatului, în dosarul disjuns aflat acum la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ridică riscul concret al unei intervenții similare la locuința mea, care este, totodată, și sediul profesional al cabinetului meu de avocatură. O eventuală percheziție asupra cabinetului meu sau asupra documentelor profesionale ar atinge nu doar dreptul meu individual, ci secretul profesional al fiecărui client pe care îl reprezint sau l-am reprezentat — în condițiile în care, conform art. 35 din Legea nr. 51/1995, secretul profesional al avocatului este absolut și nelimitat în timp, iar perchezițiile la cabinetele de avocatură sunt supuse unor garanții speciale, reglementate prin art. 33–35 din Legea nr. 51/1995 și prin art. 159 alin. (1) C.proc.pen., care impun, între altele, prezența obligatorie a reprezentantului baroului, separarea documentelor acoperite de secretul profesional și protecția corespondenței avocat-client.
Eliminarea mea procesuală ca apărător al clientului Tociu Mihai, prin operațiunea descrisă, sugerează că aceeași tehnică poate fi reactivată în viitor pentru oricare alt client pe care îl reprezint în cauze sensibile — fie pe teme legate de drepturile omului, fie în alte cauze controversate. În concret, oricărui avocat incomod i se poate aplica aceeași procedură: înregistrarea unui dosar generic, disjungere, invocarea art. 88 alin. (2) lit. d) C.proc.pen., excluderea procesuală a avocatului. Mecanismul este replicabil și, dacă va fi validat instituțional, va constitui o cale-tip pentru excluderea avocaților indezirabili din cauzele lor.
Măsurile preventive sau restrictive care pot fi dispuse în dosarul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București — controlul judiciar, cu interdicții corelative, ori arestul la domiciliu — afectează, în cazul avocatului, nu doar libertatea personală, ci și posibilitatea efectivă de a-și onora obligațiile contractuale față de clienți, fără ca aceștia să poată fi protejați de consecințele unei astfel de măsuri.
Comunicările și echipamentele profesionale ridicate la o eventuală percheziție vor conține, prin natura activității, mesaje și documente acoperite de secretul profesional, a căror examinare de către organele de urmărire penală ar genera, prin ea însăși, o vătămare ireparabilă a încrederii clienților și a integrității profesiei.
Această temere nu este, însă, doar o teamă proiectată în viitor. Ea este o realitate care a produs deja consecințe somatice documentate medical. Pe fondul stării permanente de incertitudine și de nesiguranță în care eu și familia mea am fost ținuți de derularea acestui dosar — incertitudine alimentată de invocarea unei calități de suspect niciodată comunicate oficial, de perspectiva iminentă a unei percheziții la propriul domiciliu, de imaginea concretă, deja consumată, a manierei brutale în care s-a procedat în cazul clientului meu, și de imposibilitatea obiectivă de a anticipa pasul următor al organelor de urmărire penală — am suferit, în plan personal, o pareză facială periferică (sindromul Bell), afecțiune al cărei caracter declanșat ori agravat de stresul cronic intens este recunoscut atât de literatura medicală de specialitate, cât și de practica clinică curentă. Diagnosticul, conduita terapeutică și actele medicale corespunzătoare sunt anexate prezentului memoriu. Această vătămare somatică, documentată medical, demonstrează că prejudiciul produs prin maniera de instrumentare a acestui dosar nu este o ipoteză juridică abstractă, ci o realitate clinică în desfășurare — fapt cu relevanță inclusiv în plan convențional, dat fiind că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului recunoaște, în materia art. 8 și, în cazurile mai severe, a art. 3 din Convenție, că tratamentul instituțional generator de stres cronic asupra unei persoane și a familiei sale poate constitui o ingerință disproporționată în viața privată și familială, când nu chiar un tratament inuman sau degradant prin efectele sale cumulate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat, în jurisprudența sa, o protecție sporită a avocatului în calitate de participant esențial al sistemului de justiție, recunoscând că orice ingerință a statului în activitatea acestuia — fie prin percheziții la cabinet sau la locuință, fie prin măsuri preventive, fie prin instrumentarea unor dosare în legătură cu exercitarea profesiei — afectează nu doar drepturile individuale ale avocatului, ci și încrederea publicului în accesul la apărare și, prin urmare, însăși funcționarea statului de drept.
Sintetic, jurisprudența relevantă include hotărârea Niemietz c. Germaniei (1992), prin care Curtea a stabilit că noțiunea de „domiciliu” și „viață privată” din art. 8 al Convenției acoperă și cabinetele de avocatură, iar perchezițiile efectuate la cabinete trebuie să fie strict justificate, însoțite de garanții procedurale solide și de proporționalitate; hotărârea André și alții c. Franței (2008), în care Curtea a constatat încălcarea art. 8 prin percheziții la cabinetele de avocatură pentru documentarea unor presupuse fapte ale clienților, subliniind că secretul profesional al avocatului este o garanție a dreptului la apărare al clientului și nu poate fi sacrificat decât în condiții excepționale, sub control judiciar strict; hotărârea Wieser și Bicos Beteiligungen GmbH c. Austriei (2007), în care Curtea a sancționat ridicarea nediscriminată a datelor electronice de la un avocat, în absența unor garanții reale privind separarea informațiilor protejate de secretul profesional; hotărârea Iliya Stefanov c. Bulgariei (2008), care a stabilit că un mandat de percheziție generic, lipsit de indicarea concretă a obiectelor căutate și aplicat la cabinetul unui avocat, încalcă art. 8 din Convenție; hotărârea Michaud c. Franței (2012), care a recunoscut rolul special al avocatului în democrație și necesitatea unor garanții reforțate ale secretului profesional; hotărârea Kruglov și alții c. Rusiei (2020), în care Curtea a sancționat folosirea sistematică a procedurilor penale împotriva avocaților ca instrument de intimidare profesională; și hotărârile Imbrioscia c. Elveției (1993), Salduz c. Turciei (2008), Dayanan c. Turciei (2009), care consacră accesul efectiv la avocat de la primele faze ale urmăririi penale ca garanție fundamentală a dreptului la un proces echitabil, a cărei limitare nu se poate face decât în cazuri excepționale, expres prevăzute de lege și pentru motive imperioase.
La nivelul Consiliului Europei, Recomandarea CM/Rec(2000)21 a Comitetului de Miniștri privind libertatea exercitării profesiei de avocat consacră, ca principii nenegociabile: independența profesiei, libertatea de exercitare fără ingerințe sau intimidări, neasimilarea avocatului cu clientul său și protecția secretului profesional. La nivelul Uniunii Europene, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale garantează dreptul la apărare efectivă, care implică, prin natura sa, libertatea avocatului de a-și exercita profesia fără teama de represalii instituționale.
În cauza prezentă, niciunul dintre aceste standarde nu este respectat. Mandatul de percheziție este generic. Disjungerea este folosită ca tehnică de eludare a competenței. Mecanismul art. 88 alin. (2) lit. d) C.proc.pen. este folosit pentru a elimina avocatul din dosarul clientului său. Calitatea de suspect nu este oficial comunicată, dar este folosită procesual. Secretul profesional al subsemnatului nu a fost protejat prin garanții speciale, în condițiile în care locuința mea coincide cu sediul profesional al cabinetului.
Doresc să subliniez, în mod expres, că prezentul memoriu nu solicită Domniei Voastre să interveniți în desfășurarea concretă a procesului penal — competență ce revine, evident, autorităților judiciare. Solicit, în schimb, să luați act de faptul că temerile pe care Domnia Voastră înșivă le-ați exprimat la 4 decembrie 2025 — atunci când ați solicitat reexaminarea art. I pct. 6, 7 și a celorlalte texte ale Legii Vexler, arătând că „unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul” — sunt, în cazul de față, deja realitate. Subsemnatul, ca avocat și activist civic implicat de peste 25 de ani inclusiv în apărarea drepturilor minorităților (am calitatea de vice-președinte al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor și Refugiaților – APADAR – de la înființarea acesteia din cursul anului 2001), sunt în curs de a fi transformat în „infractor de extremism” pe baza tocmai a textului pe care Domnia Voastră l-ați semnalat drept inadecvat constituțional.
Faptul că, ulterior, Parlamentul a readoptat legea în forma inițială nu lipsește de semnificație argumentele Domniei Voastre — care rămân, juridic, expresia unei preocupări constituționale legitime. Dimpotrivă: o intervenție publică a Președintelui României pentru asigurarea unei aplicări proporționale, neabuzive, a normelor controversate ar constitui, în context, o continuare firească și necesară a poziției exprimate prin cererea de reexaminare.
Mă aștept, în orice clipă, să fac eu însumi obiectul unei percheziții domiciliare, executată în aceeași manieră abuzivă și vădit disproporționată în raport cu scopul declarat și cu obiectele pretins căutate, ca cea consumată la locuința suspectului Tociu Mihai căci odată ce parchetul a invocat o pretinsă calitate de suspect a subsemnatului pentru fapte similare celor cercetate în cazul clientului meu, este, procesual, doar o chestiune de timp până când aceeași schemă de investigare (mandat generic, descindere matinală, forțe înarmate, ridicare nediferențiată de obiecte și înscrisuri) va fi aplicată și împotriva mea.
Diferența — și aceasta este, pentru mine, ca tată, partea cea mai grea de scris — este că în locuința mea se află copilul meu minor. Același impact pe care l-au avut polițiștii înarmați, mascați, ce au pătruns la ora 6 dimineața în locuința suspectului Tociu Mihai, asupra celor trei copii minori ai acestuia — treziți din somn în prezența unor persoane mascate și înarmate, cu trauma psihologică inerentă unei astfel de experiențe — îl voi avea de suportat, în câteva zile sau săptămâni, asupra propriului copil. Aceasta nu este o ipoteză, ci o predicție întemeiată pe simetria conduitei procesuale deja consumate în cauză.
Faptul că Domnia Voastră, ca Președinte al României, primiți prezentul memoriu înainte ca o astfel de intervenție să fie consumată asupra copilului meu, mă obligă, ca avocat și ca tată, să consider că orice rezervare instituțională în această clipă va echivala, în ordinea consecințelor, cu o validare tacită a uneia dintre cele mai grave forme de tratament instituțional — folosirea copiilor minori, prin simplă prezență în casă, ca mijloc colateral de presiune asupra unui adult cercetat penal pentru fapte care, în esența lor, sunt distribuirea unui material pe o rețea de socializare.
Aceasta este, până la urmă, miza finală a memoriului: nu doar dreptul meu la un proces echitabil, ci dreptul copilului meu de a nu fi transformat, prin maniera disproporționată în care statul își exercită funcția punitivă, într-o victimă colaterală a unui dosar penal pornit de la o postare pe Facebook.
Față de cele expuse, vă rog, cu deplină considerație, să:
- Dispuneți examinarea cazului prin departamentele de specialitate ale Administrației Prezidențiale (Departamentul Constituțional-Legislativ, Departamentul Securității Naționale, după caz) și să sesizați, în limitele atribuțiilor constituționale ale Domniei Voastre, Consiliul Superior al Magistraturii — Secția pentru procurori și Secția pentru judecători, în temeiul art. 134 din Constituție și art. 51 și urm. din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la conduita procesuală a procurorilor și judecătorului implicați în dosarul nr. 575/160/P/2026.
- Solicitați Inspecției Judiciare, în condițiile Legii nr. 305/2022, declanșarea unei verificări cu privire la maniera în care au fost respectate, în dosarul menționat, regulile imperative de competență (art. 40 alin. 1 lit. b, art. 56 alin. 6 C.proc.pen.), regulile privind conținutul mandatului de percheziție (art. 158 C.proc.pen.), garanțiile procesuale specifice avocatului (art. 33-35 din Legea nr. 51/1995), obligația de comunicare a calității de suspect (art. 307 C.proc.pen.), precum și principiul proporționalității (art. 5 C.proc.pen.).
- Solicitați Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o analiză sistemică privind frecvența cu care, la nivel național, în temeiul art. 4 alin. (2^1) și (2^2) din OUG nr. 31/2002, sunt instrumentate dosare având ca obiect simple distribuiri pe rețele de socializare, cu utilizarea perchezițiilor domiciliare matinale, în prezența minorilor — în scopul evaluării măsurii în care temerile exprimate de Domnia Voastră la 4 decembrie 2025 sunt confirmate de practica judiciară.
- Sesizați Avocatul Poporului, în temeiul art. 58–60 din Constituție, în privința aspectelor de încălcare sistemică a drepturilor avocaților și a copiilor minori afectați colateral de modalitatea de executare a perchezițiilor domiciliare.
- Comunicați public, în limitele oportunității politice apreciate de Domnia Voastră, faptul că aplicarea normelor cu privire la care ați semnalat insuficiența definițiilor face în prezent obiectul unei monitorizări instituționale, pentru ca, până la o eventuală nouă intervenție legislativă, organele de urmărire penală să își recalibreze practica în direcția proporționalității și a respectului față de standardele convenționale.
Cu stimă,
Avocat Rapcea Mihai
11.05.2026
