Ipocrizia justiției și telefonul cu fir

Pentru un străin ce are afaceri judiciare în România, poate părea ciudat faptul că mijloacele de comunicare ale justițiabilului cu reprezentanții sistemului de justitie, direct sau prin avocat, se opresc la telefonul fix de birou.

Deși este campioana europeană la viteza pe internet și numărul de telefoane mobile, România s-a blocat în epoca pagerului și a centralelor telefonice cu operator și “interior” la care nu răspunde nimeni.
Care este motivul pentru care polițiștii, inspectorii de tot felul, procurorii și judecătorii evită cu obstinație să comunice pe emailurile și telefoanele personale, pentru a ușura comunicarea și rezolvarea lucrărilor ?!
Motivele sunt două, în opinia mea.
Primul constă în aroganța și superioritatea manifestată de aceștia în raport cu cetățeanul.
Arhivele instanțelor, sediile poliției, parchetelor sau instanțelor judecătorești au devenit citadele inexpugnabile, fără drept de acces pentru muritorii de rând. Toate punțile de comunicare cu exteriorul sunt tăiate, nici măcar banalele audiențe cu conducerea nu mai sunt disponibile în aceste vremuri de izolare instituțională.
Singurele persoane agreate în interiorul acestor veritabile fortărețe sunt curierii ce livrează mâncare și inevitabil, reprezentanții Oriflame.
În rest, comunicarea Instituției cu Exteriorul este eminamente unidirecțională, prin viramentele periodice ale salariilor pe cardurile acestor “martiri” ai Justiției, “condamnați” la izolare instituțională și pensionare timpurie.
Un al doilea motiv pentru care acești vajnici apărători ai Justiției se feresc să intre în Era comunicațiilor personale, este frica de acuzația de șpagă.
Într-o țară ce dospește de paranoia, cu un Sistem în care toată lumea ascultă și urmărește pe toată lumea și tot ce se spune sau se scrie este supus interpretărilor de moment, a nu comunica deloc este preferabil oricărei comunicări inocente.
Acest obicei s-a extins până și în rândul anumitor avocați, care preferă să nu posede și utilizeze telefonul mobil, din aceleași rațiuni, un exemplu celebru fiind cel al avocatului și profesorului de drept penal Ion Neagu.
În mod evident, asta nu înseamnă că avem mai puțină corupție, ci doar că Onor reprezentanții Sistemului au învățat doar cum să se ferească mai bine de ochii iscoditori ai “dușmanului”, căci în România, toată lumea are dușmani, de la maneliști la președinți.

Pentru mine așadar, primul semn de însănătoșire al Justiției va fi cel al unei comunicări firești, normale, a justițiabilului cu “inabordabili” funcționari ai Sistemului. Restul e cancan.