Voi, cei de-un leat cu mine, mai țineți minte cozile la alimentarã ? Alea când te puneai repede la rând doar pentru cã era o coadã, fãrã sã știi ce se va da ? Cozilea alea pe douã rânduri, ca sã poți povesti cu vecinul/vecina de-ale voastre ? Cozi unde lumea spunea bancuri cu jumãtate de gurã, de-alea cu douã înțelesuri, ca sã nu se prindã securiștii care stau și ei la coadã și trag cu urechea ?

Ei bine, acum știu cã securiștii nu aveau cum sã tragã cu urechea pentru cã ei nu stãteau la cozi, cu noi ceilalți, prostimea. Ei aveau CASA DE COMENZI.

Am aflat târziu de ea, cand mã jucam cu un vãr de-al meu care avea de toate. Taicã-su era mare ceva pe-acolo, maicã-sa casnicã. Iar el nu fusese niciodatã sã stea la coadã, sã ținã rândul cu ceilalți copii din bloc, sã se fugãreascã printre picioarele moșilor și babelor. Și nu înțelegea distracția asta. Apoi am vãzut cum maicã-sa, proaspãt venitã de la coafor, pune mâna pe telefon, formeazã un numãr și cu voce conspirativã se prezintã, apoi interogheazã inventarul CASEI DE COMENZI:

– Bunã ziua, sunt cutãreasca, de pe strada X. Aș dori o comandã.

– Ce doriți sã comandați ?

– Ce țigãri aveți ?

– Kent, Marlboro, Carpați, Bucegi…

– Un cartuș de Kent vã rog, dinacelea lungi, subțiri. Și niște cafea. De care aveți ?

– Pãi, nechezol, ness la cutie, mocca, arabica vãrsatã…

– 5 cutii de ness și 200 grame de arabica vãrsatã. Salam de Sibiu aveți ?

– Avem !

– Douã salamuri de Sibiu atunci. Și ceva pește proaspãt ?

– Avem morun, nisetru, șalãu, pãstrãv, știucã…

– Vreau și 4 pãstrãvi mai mãricei.

– Altceva ?

– Cinci kile de portocale, cinci de mandarine și douã de banane. Aaa, și sã nu uit, o cutie de ciocolãțele dinacelea mici, chinezești, în folie galbenã.

– În regulã, în total fac douã sute optzecișicinci de lei. Mașina sosește la dvoastrã într-o orã.

– Vã mulțumesc !

Asistând la discuția halucinantã, rãmãsesem șocat. Cuuum ? A sunat undeva și îi aduce MANDARINE ??! Pãi noi nu prindeam mandarine la Aprozar decât de Crãciun, și alea un kil acolo, dacã mai apucam. Salam de Sibiu ? De-ãla uscat, în folie albã ? Nuvãzusem niciodatã sã se bage așa ceva la alimentara noastrã din fața blocului, de la Alba. La noi aveau doar salam dinãla, cu soia, pe care îl dãdea mama cu fãinã pe exterior și îl lãsa atârnat la uscat, pe balcon, sã se facã ca ãla adevãratul de Sibiu. De obicei la Alimentara gãseai doar parizer de-ãla transpirat, la un leu suta de grame, pe care ți-l felia doamna aia grasã și ți-l dãdea în hârtie, frumos împachetat.

Așa am înțeles eu atunci cã poți sã spui liniștit bancuri despre Ceaușescu la cozi, cã securiștii nu stau la coadã.

]]>