prezentare rapcea.ro: articolul de mai jos, preluat de pe vice.ro, zugrãvește perfect tipologiile comentatorului hater. Este uimitor cât de bine a reușit autorul Isaac Ionescu sã descrie fauna și flora care colcãia deunãzi pe-aici, tocându-mã mãrunt. Zâmbiți vãrog, dragi comentatori. V-am adus oglinda 🙂

Pentru mine, cea mai plãcutã activitate din publicisticã e sã citesc comentariile. Da, scrisul, senzația de faimã de 15 minute, fetele care mã adaugã pe Facebook și banii sunt toate foarte frumoase, dar adevãrata plãcere apare când dau scrollez peste pãrerile anonimilor din toate colțurile țãrii. De exemplu, când am citit comentariile de la articolul ãsta cu homofobia, scris de mine, am petrecut cea mai euforicã jumãtate de orã din sãptãmâna aia. Râsul a fost ca un premiu.

Dar eu sunt junior în domeniu și abia am apucat sã gust din relaționarea cu publicul larg. Existã mulți alți scriitori, jurnaliști, bloggeri cu experiențã care de ani buni s-au obișnuit sã exprime un punct de vedere pertinent sau amuzant într-un mod coerent și sã primeascã replici care nu au sens în niciun dialect de pe fața Pãmântului. Revoluția online-ului și a secțiunii de comentarii ne-a permis sã ne convingem cã marea majoritate a oamenilor sunt cu un pic mai deștepți decât un babuin dresat. Trãim o nouã erã, în care oameni cu autoritate și un cuvânt de spus se aflã la doar câțiva pixeli distanțã de rude directe de-a lor pe linie evolutivã. Ce frumos.

Cu haterii care expun o criticã argumentatã și dau diss cu stil, n-am o problemã. O felicitare entuziastã și agramtã cu cinci semne de exclamare sau o remarcã despre masonii reptilieni sunt vag hazlii, dar nu se comparã niciodatã cu hohotele de râs stârnite de un hater prost, care te face nemernic, pentru cã îl depãșește discuția. I-am împãrțit pe tipologii.

HATERUL PARALEL

E haterul care rateazã fundamental esența opiniei exprimate și care se leagã de ceva absolut irelevant din articol. De tonul unei jumãtãți de propoziții sau de o referințã la Mihai Eminescu care l-a afectat. Pentru cã e fan Mihai Eminescu și nu permitã sã se atingã nimãnui de el, nici mãcar cu vârful alegoriei. Chiar dacã era de acord cu tot restul articolului, referința la Mihai Eminescu l-a întors cu 180 de grade și acum e verde de ciudã. E atâta de prost. Haterul paralel e cel care o sã se ia de mine în comentarii cã folosesc consecutiv termenii de ”gen” și ”specie” pentru a descrie categoriile de hateri, deși toatã lumea știe cã în biologie sunt termeni de ierarhii diferite.

HATERUL PURIST

Haterul purist este o tipologie aparte. Înrudit cu haterul paralel, el nu este decât o subspecie a acestuia axatã pe semanticã. Având o fracție zecimalã din studiile și înțelegerea asupra lumii a autorului, haterul purist se aruncã în vervã la fiecare text nou publicat dupã greșeli precum virgule puse aiurea sau construcții interșanjabile. Odatã ce gãsește una, o desconspirã fastuos și superior, într-un comentariu semiincoerent, agramat și fãrã diacritice. Cel mai probabil face asta pentru cã îl urãște personal pe autor, dar nu-i gãsește nicio greșealã de argumentare. Când nu vede nimic, e furios-mocnit. Însã, fiți pe fazã. La primul punct și virgulã care se potrivește mai bine în context decât douã puncte, haterul purist va apãrea pe calul alb al limbii române cu victoria-n brațe.

HATERUL LITERAL

Haterul literal nu gustã noțiuni precum ironia sau cinismul amar și ia orice bloc de text drept o înșiruire de informații absolut autentice pentru autor. Captiv într-o bulã restrânsã de adevãruri fundamentale, de genul „e rãu sã mori” și ”e bine sã mãnânci”, haterul literal nu va putea gãsi niciodatã un teren comun de discuție cu tine dacã ai un IQ de trei cifre – darãmite un teren de pe care sã clãdești mai multe nivele lingvistice. Dacã, de exemplu, eu îmi bat joc la modul cel mai vulgar de simplist de niște rasiști într-un articol, zicând: ”Nu e chiar așa de rãu sã urãști negrii, cu toții știm cã negrii vor sã cucereascã lumea. Așa a crezut și Hitler și uite ce mare a ajuns”, haterul literal o sã înțeleagã din asta trei lucruri: 1. e bine sã urãști negrii, 2. negrii vor sã cucereascã lumea, 3. eu îl apreciez pe Hitler. Informații care sunt toate, într-adevãr, foarte incriminatorii pentru mine și mã fac sã merit tot oprobriul.

HATERUL MENTOR

Haterul mentor ignorã ambițios orice fel de conținut, stil de exprimare sau consistențã textualã. Cu o putere de compresie uimitoare, el reduce tot articolul la o singurã axiomã. Dacã scriu un articol despre cât de mult mã sperie comis-voiajorii, dezolarea slujbei de a convinge oamenii sã cumpere ceva în care ei nu cred și trei pãțanii tragi-comice cu comis-voiajori, haterul didactic o sã înțeleagã scurt și la obiect: eu urãsc oamenii care muncesc în vânzãri. Se va supãra pe mine, dar, matur fiind, va sãri cu muștruluiala binevoitoare: învațã, bãi, necoptule, sã apreciezi oamenii din toate ramurile muncii, cã sunt oameni ca tine. Dacã ajungi gunoier peste 10 ani ți-ar plãcea sã râdã oamenii de tine? Dar dacã maicã-ta ar fi gunoierã?

HATERUL PSIHEDELIC

Haterul psihedelic este un gen fascinant de urmãrit. Opinia sa începe aproape coerent, ia o întorsãturã bizarã la intrigã și sfârșește într-un absurd de limbaj de proporții. Efectul obișnuit este cã te umflã râsul și dai pagina mai jos. De obicei, haterul psihedelic nu își aratã decât indirect și oțãrât ura clocotindã, defulând într-o cascadã caraghioasã și distorsionatã de imagini a ceea ce ce proiecteazã sau îi dorește el autorului. Creativ, delirul lui se situeazã la nivelul fetei ãleia enervante cu gurã spartã din spatele blocului, care râdea de tine în copilãrie cã ai cârlionți și zicea „aragaz cu patru ochi” ochelariștilor.

HATERUL NOSTALGIC

Sau haterul care mai demult mã iubea, dar în ultimul timp m-am tâmpit de tot. Întâlnit cu precãdere pe platformele culturale cu un public de vârste mixte, haterul nostalgic a fost un fan înfocat al autorului timp de ani sau decenii întregi (dupã caz). Era cot la cot cu el în principiile morale, în orientarea sa politicã, în considerentele asupra vieții. Dar de când autorul vorbește despre America sau simpatizeazã un nou ministru, s-a transformat în dracul pe Pãmânt. Ptiu pe el. Credea în el, dar acuma l-a dezamãgit. Astfel, de multe ori nostalgicul simte nevoia sã scrie o epistolã românescã despre despãrțirea ideologicã necesarã a drumurilor lor, deși autorul e scriitor internațional cu doctorat în esteticã și el e inginer la fabrica de cuie din Vulcãnești. Cel mai probabil autorul n-o sã-i citeascã niciodatã comentariul. Dar îl citim noi și e destul.

HATERUL HATER

Haterul hater trage o linie de crystal meth înainte sã citeascã articolul și îi intrã efectul pe când l-a terminat. Cam în 40 de minute, adicã. Cuprins de valul de adrenalinã și norepinefrinã, haterul hater dã o primã salvã de taste dezaprobatoare, dar îi ies incoerent, din cazua tremuratului. Apoi trage aer în piept, ca sã se calmeze și recapituleazã pe diagonalã articolul. Despre ce a scris fraierul? Despre cutiile de carton. (E un advertorial al unei fabrici de hârtie). Se umple de spume și dã de pãmânt cu orice idee apucã, umplându-te de noroi. Nici el nu știe exact de ce. Futu-ți morții mã-tii de cartonar ordinar care te legi de cutii, cum ți-ar plãcea ție sã-ți îndes o cutie de carton pe gât? Boule de carton care ești.

Sã curgã comentariile.

sursa: vice.ro

]]>