Weekendul ãsta am fãcut un “mic” drum de 1000 de km (București- Suceava și reutr), fapt pentru care am avut tooooot timpul din lume sã rumeg la acest articol, care vine ca o purgație literarã eliberatoare de mizerabilele concluzii la care am ajuns cu privire la șofat, șoferie și șoferii din România. La noi, aici în Românica, mentalitatea noastrã unicã a dat naștere unei subculturi originale, cu totul atipice, în ceea ce privește lumea șoferilor, cu propriul sãu cod, mesaje, limbaj și reguli de comportament. Hai sã analizãm împreunã câteva chestii unice la nivel mondial, care au apãrut doar la conducãtorii auto din România, și care ne fac ceea ce suntem: șoferi de România ! Ți s-a întâmplat vreodatã sã parchezi undeva și la întoarcere, sã gãsești ștergãtorul de la parbriz ridicat ca un mare semn de exclamare ?! Un strãin ar ridica probabil din umeri, nedumerit, însã tu vei știi imediat cã ștergãtorul cu pricina a fost ridicat de cãtre un alt… român, care se crede cã i-a cumpãrat mãsa loc de parcare taman unde ți-ai lãsat tu mașina. Evident, gradul de indignare se evalueazã în funcție de numãrul de ștergãtoare ridicate: 1, 2 sau chiar toate 3 ( cu cel de la lunetã !). Nu de puține ori am vãzut cauciucuri tãiate, portiere zgâriate cu cheia sau chiar pãruieli între șoferi cu simțul de proprietate al celor doi metri pãtrați de sub mașinã. Și dacã tot vorbim de pãruieli în trafic sau pe lângã, hai sã intrãm un pic în detalii și pe chestiunea “gadgeturilor” obligatorii în dotarea oricãrui automobilist responsabil. Dacã poliția românã ar organiza vreodatã un filtru cu percheziționarea tuturor mașinilor oprite, ai putea ajunge la concluzia stupefiantã cã de fapt în România, nu fotbalul este sportul rege, ci baseball-ul, sau mãcar ruda sa mai sãracã, oina – judecând dupã numãrul de bâtace și bâte pe care le veți gãsi sub scaunele bravilor șoferi. Tot la capitolul accesorii obligatorii o sã gãsești la mașinile șoferilor cu pedigriu, urmãtoarele: în colțul ferestrei, o bandã dungatã alb/roșu, asemãnãtoare bastonului agenților de circulație – menitã – vezi bine, sã creeze celorlalți șoferi din trafic acea reacție de supunere instinctivã în fața autoritãții “milițianului”. Din aceeași recuzitã fac parte și husele de scaun fluorescente, ce imitã gecile agenților de poliție – tot în ideea de intimidare a celorlalți șoferi mai puțin dotați cu astfel de mecanisme cameleonice de supremație rutierã. Deja au devenit banale abțibildurile ce imitã urmele de gloanțe în caroserie, plasate șmecherește pe portbagajul mașinii – ce dau respectivului șofer aparența infractorului fugit de la locul faptei. Într-o vreme erau la modã și plãcuțele cu numele proprietarului sau alte combinații haioase, puse la vedere în luneta din spate, însã, ca orice modã – a trecut și asta, însã reminescențe mai întâlnești prin provincie, la câte o Dacie obositã, unde obiceiurile mor mai greu, ca și mașinile. Din arsenalul la îndemâna oricãrui posesor de covrig rutier meritã sã mai enumerãm sistemul de iluminare al mașinii, care a dobândit în România cu totul alte funcții decât cele clasice. Dacã semnalizarea unui radar al poliției se face, ca și pânã acum cu flashuri de fazã lungã, acum flashurile au ajuns sã fie folosite abuziv de unii gonaci ai șoselelor patriei, care dau flashuri la tot ce le iese în cale, în încercarea – niciodatã reușitã – de a-și depãși propria prostie la volan. Un alt obicei foarte rãspândit la acest soi de țãpârlan mioritic de șosea este acela de a te strecura în spatele unei salvãri sau mașini de pompier, gonind de parcã îi moare în brațe ce-are mai scump pe lume – de unde rãzbate iarãși dorința fierbinte de a primi un girofar pe mașinã de ziua sa.  Ca o contrareacție, nu o datã m-am jurat în sinea mea cã îmi voi monta pe coada mașinii faruri de ceațã sau proiectoare de stadion – pentru a-i orbi pe imbecilii din cârca mea care dau flash-uri abuziv. Iar pentru specimenele cu figuri, mi-aș pune în lunetã un mic panou pe care sã pot dicta de pe telefon mesaje instant de genul M_ _ E, SUGI P _ _ A, sau alte îndemnuri la fel de înãlțãtoare, menite sã mã rãcoreascã. Ar mai merita sã menționãm aici un alt indicator al golãnelii și lipsei de respect pentru ceilalți – semnalele de avarie. Dacã un șmecher cu Audi sau alt bolid ți-a tãiat fața la semafor, chipurile pentru cã tu – în mãrinimia și lentoarea ta – l-ai lãsat, el îți va oferi cu mãrinimie un set de avarii intermitente, chipurile în semn de recunoștiințã – ironicã evident ! În ultima vreme a mai apãrut o modã nouã printre șmecherii dornici sã li se facã loc pe șosele, bazatã tot pe cameleonismul rutier: și-au montat exact sub oglinda retrovizoare, în partea superioarã a parbrizului, un set de leduri roș-albastre, ce simuleazã girofarul poliției. În întuneric, pe șosea, când vezi deasupra solului, la înãlțimea potrivitã, ledurile intermitente respective, te dai laoparte respectuos, fãcând loc… “mașinii de poliție” fãrã poliție – semn cã în România avem mai mulți șoferi cu vocație (și comportament) de milițieni de la rutierã, decât polițiști cu acte. Așa se face cã unii își cumpãrã pe bani grei legitimații de membrii în Asociația Internaționalã a Polițiștilor – deși neam de neamul lor n-au fost purtãtori de chipiu, sau își pun în geam – la intimidare, cartonașe de acces de la diverse instituții, xeroxate de le cine știe unde. În treacãt fie spus, nu ești sofer de Românica dacã nu cunoști menirea țiplei pentru talonul mașinii. Întotdeauna, șoferul cu experiențã “uitã” acolo o hârtie de 100 de lei, menitã sã îmblânzeascã ochiul vigilent al cerberului cu girofar – de data asta autentic ! Ah, și sã nu credeți cã țopârlanul mioritic nu beneficiazã de ultimele descoperiri ale tehnicii. Ați vãzut vreodatã un bolid alergând printr-o ceațã de nu vezi la doi metri în fațã ? Secretul lui este cã a pus GPS-ul în funcțiune și merge ca la jocurile de pe calculator, cu ochii beliți pe ecranul GPS-ului, luând curbele cu o grație îndelung exersatã pe Need For Speed. Ar mai fi multe de spus, însã mã opresc aici, extenuat eu însumi de-atâta greațã însã departe de a extenua subiectul. Închei cu constatarea cã bula imobiliarã a adus în România sute de mii de mașini scumpe, de parcã românul nu poate circula decât în Rover, Bentley, Mercedes, BMW sau Audi. Cunosc așa-ziși ”oameni de afaceri” scãpãtați, care n-au bani nici sã mai facã un plin la rezervor, dapãi sã facã un schimb de ulei sau o reparație. Sãrãntoci care au mașini care valoreazã cât o garsonierã decentã, dar stau cu chirie. Când mã gândesc la toatã aceastã faunã și florã pestrițã care infesteazã șoselele României, parcã încep sã îl înțeleg pe colegul avocat (fost judecãtor) care spunea cã atunci când pleacã în vacanțe de varã, în câte un resort exotic, se asigurã mai întâi (cu clauze serioase în contract !) cã pe perioada vacanței sale acolo nu se mai aflã vreun alt român. al vostru, mereu același Mihai Rapcea 🙂]]>