Totul a fost prevãzut, cu excepþia a ceea se va întâmpla.“ – RENE LRCDREIT DE LRCHRRRIERE (1833-1903) „Cel mai bun chip de a prezice viitorul e sã-l inventezi.“ – DOMINIQUE NORA „LES PIONNIERS DE L’OR VERT”, 2009 In 1954, Leon Festinger, tânãr psiholog ºi viitor inventator al „disonanþei cognitive“, se infiltreazã, împreunã cu doi din colegii sãi, într-o sectã milenaristã din Minnesota, care vestea prin presã Potopul, la data de 21 decembrie a anului respectiv. Conducãtorul grupului, o anumitã doamnã Keech, pretindea cã primeºte prin dicteu automat mesaje venind de la niºte fiinþe superioare, de pe o planetã numitã Carion. Discipolii se pregãtesc febril pentru sfârºitul lumii, unii dintre ei suþinând cã vor fi salvaþi de o armadã de farfurii zburãtoare. Primesc un paºaport pentru îmbarcare, de fapt un banal caiet, abandoneazã orice obiect metalic, iar unul dintre ei îºi decupeazã ºliþul cu o lamã ca sã fie admis la bord. Toþi învaþã pe de rost parola: „Mi-am lãsat pãlãria acasã“ ºi primesc un numãr corespunzând locului pe care-1 vor ocupa în naveta spaþialã. Timp de patru zile ºi patru nopþi aºteaptã în frig sosirea salvatorilor, pândind o vâlvãtaie cereascã, o licãrire pe boltã. Numeroase contraordine, provenind de la un „creator“, îi ajutã sã aibã rãbdare ºi sã-ºi pãstreze convingerile. Toþi au demisionat din slujbã, ºi-au ipotecat bunurile ºi ºi-au întrerupt relaþiile cu familia. în dimineaþa zilei de 24 decembrie, însã, se vãd siliþi sã priveascã adevãrul în faþã: marea inundaþie nu va avea loc, iar America se pregãteºte sã serbeze Crãciunul. „Aleºii“ înfruntã zeflemeaua apropiaþilor ºi glumele presei. Decepþia îºi atinge punctul de vârf, încep primele dezertãri. Deodatã se produce un miracol: contestarea la nivelul faptelor se transformã în confirmare la nivelul credinþei. Un nou mesaj al „fiinþelor superioare“ amânã data osândei: în ultima clipã, Dumnezeu, în nesfârºita lui îndurare, a dorit sã-ºi cruþe odrasele. Aºa cã le-a acordat un rãgaz suplimentar ca sã se izbãveascã. Credincioºii prind din nou sã propovãduiascã, iar prozelitismul ia un avânt ºi mai straºnic. Fac dezbateri peste dezbateri, au sentimentul cã îi vãd pretutindeni pe oamenii din spaþiu veniþi sã-i încurajeze, cautã semne pe ecranul televizoarelor, îºi înregistreazã apelurile telefonice, în speranþa cã vreo ºoaptã, vreun mesaj subliminal le va cãlãuzi paºii pe care îi au de fãcut. Eroarea prevestirii se preschimbã într-o confirmare a veracitãþii sale. Ceea ce ar fi trebuit sã sugrume credinþa a revigorat-o. în cele din urmã secta se va risipi, pentru cã nu a avut apostoli îndeajuns de convingãtori ca sã recruteze noi adepþi. Nu e oare tipic pentru un anumit mesianism sã reziste oricãrei forme de respingere, sã rãmânã impermeabil în faþa obiecþiilor, câtã vreme ºtie, dintotdeauna, ceea ce urmeazã sã se întâmple? „Contrariul adevãrului nu este minciuna, ci convingerile.“ (Nietzsche) citat din cartea “Fanaticii Apocalispei” de Pascal Bruckner comentariu rapcea.ro: Este amuzant sã constați cã din fermentul dezamãgirii ne-îndeplinirii profețiilor se nasc și mai puternice convingerile fanatice care îi fac pe unii sã mai înfrunte o nouã zi… în MISA. Un exemplu excelent în cosmetizarea unei profeții neâmplinite, îl gãsiți aici: http://misatv.ro/yogaesoteric-net/2012-anul-apocalipsei-sau-al-salvarii/ http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7438]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer