Un alt moment istoric al atitudinii maghiarilor fațã de alogenii evrei îl constituie aruncarea acestora în Dunãre, fapt ce este comemorat simbolic de perechile de ghete (din metal) montate pe malul Dunãrii, în memoria evreilor ce și le-au pierdut, odatã cu viața. Din acest motiv, în fiecare an, comunitatea evreiascã din Budapesta organizeazã pe malul Dunãrii, la Budapesta, “Marºul Celor Vii”,  în memoria victimelor Holocaustului. În acest an, pentru a da o lecție cutezãtorului guvern magiar, “Marșul celor Vii” a avut o participare record de peste 10.000 de oameni, dublã faþã de anii anteriori, relateazã AFP.

 La acest al 11-lea marº au participat, duminicã, ministrul resurselor umane, Zoltan Balog, reprezentanþi ai partidelor de opoziþie, precum ºi ambasadorii Statelor Unite ºi ai Israelului.

Colac peste pupãzã, la începutul lunii mai, Budapesta va gãzdui Congresul Mondial Evreiesc. Deºi Congresul are de obicei loc la Ierusalim, cei circa 500 de delegaþi au decis sã aleagã în acest an Budapesta pentru a-ºi demonstra solidaritatea cu evreii unguri, victime ale atacurilor antisemite verbale, a indicat Mazsihisz, Asociaþia Comunitãþilor Evreieºti din Ungaria.

Sunt curios cum vor reacționa naționaliștii unguri, protejați pânã acum de cãtre conaționalul Soroș, care le-a asigurat liberã circulație (fãrã vize) în SUA și lipsa oricãror presiuni din partea comunitãții evreiești pe seama acuzelor de antisemitism, Holocaust – cu despãgubirile aferente.

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer