Când am auzit știrea, în urmã cu câteva luni, m-am înfiorat. Dar mi-am spus cã mai e timp, și mi-am vãzut de treburile mele, ocupat cu munca, cu familia. Știam cu toții cã va veni clipa, și totuși nu i-am dat atenția cuvenitã, din timp, nu ne-am pregãtit pentru el.

 Și de-odatã m-am trezit cã timpul trecuse. Și ne-a luat pe neașteptate. Toatã lumea era panicatã, copii urlau ca din gurã de șarpe, privindu-mã cu ochii îl lacrimi.

M-am repezit la calculator și am fãcut verificãrile. Nici o șansã, nici o oportunitate nu pãrea sã se iveascã de nicãieri. Stãteam posaci, baricadați în casã, ignorând vemea frumoasã de afarã, așteptând sã treacã vremea, sã treacã urgia, panica, nebunia.

Prima noapte nu am închis un ochi, toatã familia. Stãteam îngrãmãdiți în fața televizorului, pe canapea, zappând de pe un canal pe altul, avizi de informații, de noutãți despre Rãzboi.

Pãrea cã nu vom avea nici o șansã sã reușim mai devreme de 10 zile.

Eram abãtut, simțeam disperarea copiilor în privirea imploratoare cu care mã urmãreau frãmântându-mã, așteptând parcã de la mine o minune.

Și într-un final, minunea s-a produs: o șansã unicã s-a ivit pentru prima datã dupã multe zile de agonie și așteptare. AM PRINS BILETE LA RÃZBOIUL STELELOR.

În weekend vom merge la Rãzboi !