Va veni și vremea lui Ion Iliescu

Iliescu introduce aceeaºi temã dezinformatoare, a teroriºtilor care ar fi fost trupe secrete de gherilã urbanã fãrã legãturã cu Securitatea, tema apãrutã cã din întâmplare ºi în Jurnalul lui Voiculescu ºi la TVR-ul PSD. Jurnalul ºi TVR afirma chiar cã gruparea “teroriºtilor” fãcea parte dintr-o aºa zisa brigada naþionalã de rezistenþã, coordonatã la nivelul DIA, ºi compusã din foºti cercetaºi, rezerviºti. Tâmpenie fãrã de margini. Foºtii cercetaºi, rezerviºti pe deasupra, nu aveau cum sã aibã acces în zona zero a Capitalei, ba în plus sã mai deþinã ºi apartamente conspirative pe care sã le bucºeascã cu muniþie ºi armament, în ziua de 21 decembrie, în perimetrul controlat de Direcþia a V-a a DSS-ului lui Iulian Vlad, unul dintre arhitecții din umbrã a evenimentelor din decembrie 1989, despre care știu cu exactitate, din mãrturii directe, cã avea legãturi conspirate cu sovieticii. Autorul “documentarului” de la TVR este un fost jurnalist de la Cotidianul, îmi scapã numele, teoria sa a apãrut simultan cu teoria îmbrãþiºatã de Jurnalul ºi reluatã de Ion Iliescu în presã rusã. Parchetul Militar a îngropat adevãrul despre 1989 Teoria lui Iliescu a fost consolidatã de un de procuror militar, apropiat de-al lui Ilici, Dan Voinea, acum pensionar de 183 milioane dupã ce a mãtrãșit aproape douã decenii dosarele Rivoluției și ale Mineriadei din 1990. Culmea obrãzniciei, acum vreo câțiva ani, același Dan Voinea a solicitat sã se reîncadreze în Parchet dar a fost respins de CSM. A lucrat dupã pensionare pe lângã Guvernul Romaniei, de unde mai încasa și alti bani, în calitate de consilier al Secretarului de Stat Marius Oprea, fostul “expert pe intelligence” al lui Tãriceanu. Și Voinea și Oprea, niște trupeți de-ai lui Tismãneanu, unul dintre agenții conspirați ai fostului KGB, ca și membrii familie sale, cu toții cadre NKVD. Este convingerea mea pe care o pot susține oricând, dar nu despre asta voi scrie acum. Colegul și partenerul de ticãloșii al lui Voinea – pe segmentul îngroparea adevãrului despre ‘89 a fost Joarzã Samoilã – ultima sa poziție în Parchetul Militar a fost de șef al compartimentului documente secrete al Parchetului Militar. Numele sãu va mai apãrea în acest material. Am avut de-a face direct cu el în zilele rivoluției. De reținut cã el a eliberat cei 106 “teroriștii” capturați în decembrie 1989. În ce mã privește i-am vãzut pe „teroriºti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au stat degeaba) pe parcursul a mai bine de ºase ore de asediu. Am avut parte chiar ºi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armã. Ne-am confruntat într-o clãdire proiectatã ca o adevãratã cazematã dotatã cu pasaje secrete, trape ºi pereþi falºi, fost sediu al Ministerului de Interne, amplasatã vizavi de Comitetul Central. Cu trei ani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate de cercetare, iar instrucþia militarã durã, încã proaspãtã, mi-a fost de folos, plus pregãtirea din perioada în care fãceam sport și trãgeam cu arma – la pentatlon și pistol vitezã. La întâlnirea cu „teroriºtii“ am scãpat cu viaþa, cred – ºi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu. „Teroriºtii mei“, deºi au încasat-o în plin, au dispãrut fãrã urmã, iar dupã evenimente, intrigat, m-am întors la faþa locului, încercând sã dezleg misterul. Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul blocului Romarta“. Am strâns probe care ar fi putut conduce la identificarea, dacã nu a teroriºtilor, mãcar a instituþiei în slujba cãreia acþionaserã aceºtia. Am pus totul la dispoziþia procurorilor militari. Am lucrat direct, în 1990, cu o echipã formatã din – pe atunci – colonelul Joarzã ºi cãpitanul Slãvoiu. Au trecut de-atunci 20 de ani. Joarzã a ajuns ditamai generalul la vârful Justiþiei Militare, a îngropat dosarele Revoluþiei, printre altele ºi dosarul meu, ºi apoi, anul trecut, a crãpat. Spiritul lui Joarzã a infuzat însã tot Parchetul Militar, infiltrându-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarzã de mãtrãºire a dosarului Revoluþiei. Povestea adevãratã. Nevoia de „teroriºti“ În Timiºoara, pânã la 22 decembrie, regimul Ceauºescu „a produs“ 73 de morþi, 296 de rãniþi, iar la Bucureºti, pânã la 22 dec. – 49 de morþi, 599 de rãniþi. Dupã apariþia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriºtii“ a produs pânã în ianuarie 1990 – 1142 de morþi, 3138 de rãniþi. Manevra rãzboiului cu „teroriºtii“ avea ca scop legitimarea noii puteri politice ºi „spãlarea“ Armatei, structura care a preluat de fapt puterea dupã 1989, prin cadrele acoperite ale GRU. De la ieºirea în stradã a maselor, momentul insurecþional anticomunist al tineretului român a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenþi specializaþi ai GRU ºi KGB, care invadaserã România încã de la începutul lunii decembrie. Conjuraþia FSN-ului (Frontul Salvãrii Naþionale) a cuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu pãrinþi afiliaþi structurilor NKVD, agenþi acoperiþi ºi trãdãtori ai DIE (Direcþia de Informaþii Externe a Departamentului Securitãþii Statului), DSS ºi DIM (Direcþia de Informaþii Militare) racolaþi în misiunile lor din strãinãtate, disidenþi ºi agenþi de influenþã din lumea culturalã, susþinuþi mai mult sau mai puþin, discret încurajaþi ºi controlaþi de KGB. Reþeaua ruseascã – „emanaþii“ revoluþiei – plasa strânsã cu putere în mâinile Moscovei, a sufocat insurecþia tinerilor ieºiti pe strãzile Bucureºtiului. Conjuraþia s-a legitimat folosindu-se de victime, iar Iliescu s-a aºezat pe piramida de cadavre susþinut de garda sa pretorianã, confiscând elanul anticomunist al tineretului României ºi deturnând miºcarea strãzii, aliniind apoi þara cãtre obiectivul real al Moscovei – perestroika gorbaciovistã. Activarea „teroriºtilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în care se dãdea lupta pentru controlul politic al României, în perimetrul fostului CC, unde deja se croiserã vreo patru schiþe de guvern. În noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bãtãlie în epicentrul simbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaþiu redus, a avut loc una dintre cele mai dense concentrãri de trupe ºi de forþe din România. Operaþiunea de executare a terorii la scarã naþionalã în 1989 a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul þãrii, se repeta, practic, schema de acþiune desfãºuratã în Capitalã. Miza Puterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituþia care reprezenta Aparatul, Partidul ºi pe Ceauºescu. Semnificaþia covârºitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înþeles – confruntarea având ca scop obþinerea controlului ºi a cuceririi axei simbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a început diversiunea teroriºtilor, iar startul a avut loc exact în zona centralã a Capitalei, actuala Piaþã a Revoluþiei. Numai în acest loc s-au înregistrat 347 de victime (73 de decedaþi prin împuºcare ºi 274 de rãniþi). Dupã începerea operaþiunii „teroriºtii care trag din toate poziþiile“, s-au înregistrat opt la sutã din totalul victimelor la nivel naþional în jurul CC-ului. „Teroriºtii“ aveau posibilitatea sã tragã asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu au tras, rezultã, logic, cã printre cei aflaþi în balcon se afla cineva care trebuia ferit. „Actorii“ Revoluþiei, cei aflaþi la balconul CC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinºi, deºi unghiurile de tragere ºi poziþionãrile cuiburilor de foc ar fi permis lichidarea cu uºurinþã a acestora. Reprezentanþii Parchetului Militar care susþin cã nu au probe care sã certifice existenþa „teroriºtilor“ mint. Aceste probe existã, iar generalul Samoilã Joarzã, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar, ca ºi generalul Voinea, succesorul sãu, au strâns toate aceste probe, pe lângã multe altele, ºi le-au ascuns în fiºetele Parchetului Militar. Diversiunea „teoriºtilor“ a funcþionat pânã ce s-a instalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însã destui dintre cei care au trãit evenimentele din decembrie 1989 ce încã aºteaptã adevãrul, ca ºi mine. Blestemul Crãciunului spurcat de Iliescu ca sã punã el mâna pe puterea mult râvnita nu se poate ºterge. Sper cã va avea o moarte cumplitã, în mari chinuri… Degeaba m-am împuºcat cu teroriºtii degeaba am ieºit în stradã pentru a croi un alt drum – al demnitãþii, al onoarei, al bunului simþ. Astãzi dupã 20 de ani cel mai bine trãiesc tot beizadelele canaliilor ordinare ce au bãgat cãluºul în gura celor care au avut curajul sã lupte în decembrie ’89. Aceºtia sunt adevãraþii paraziþi ce trãiesc pe spatele ºi în umbra celor care au deschis o cãrare pe care ei, securiºtii ºi activiºtii PCR, vroiau sã o þinã închisã. Faptele vorbesc prin ele însele: criminalii comuniºti în românia postcomunistã conduc în continuare o Românie fãrã ºanse. Ne aflãm ºi trãim într-o democraturã defecta, urâtã, nevroticã. Probabil cã numai când romanii noºtri îºi vor schimba nãravurile ºi vor dori ca decenþa sã ia locul indecenței ãsteia morale în care ne bãlãcim, poate numai atunci ºi oamenii obiºnuiþi ai þãrii ãsteia vor avea vreo ºansã sã trãiascã normal. Pânã atunci îl avem pe Ion Iliescu Preºedinte de ONOARE ºi lider de frunte al unui partid care a primit cinci milioane de voturi la alegeri.  Cele cinci milioane de voturi reprezintã suma realã de romani care ºi-ar merita un loc alãturi de Ion Iliescu, la dracuã, acolo unde va ajunge ºi el nu prea curând, speram, ci numai dupã o îndelungatã suferinþã. Așa zisa revoluþie – întoarcere de dos, a fost determinatã de rusnaci tocmai în favoarea comuniºtilor, criminalii ce au fost achitaþi prin decrete prezidenþiale de cãtre Ilici, iar adevãrul a fost ascuns ºi falsificat. Copiii de astãzi habar n-au cu ce se mãnâncã adevãrul, ce înseamnã a lupta pentru libertate și ce ni s-a întâmplat de fapt în 1989. Poate o sã aflãm odatã ºi acest adevãr ºi sã trecem mãcar o inscripție simbolicã pe pietrele funerare ale criminalilor ca Ion Iliescu, de exemplu: “Aici zace…Ion Ilici Iliescu…criminal al Revoluþiei Romane. Dracuã sã-i ardã sufletul zi de zi în iad.  Trecãtorule pișã-te aici, în dreptul steluþei roºii de pe fruntea canaliei de Ion Iliescu.” George Roncea – Curentul]]>