Din pãcate, aceste pasiuni comune au pãlit în fața unui gest absurd, de neiertat, care a stricat prietenia noastrã. Nu intru în detalii, din nou, cei apropiați nouã cunosc motivul distanțãrii mele de frații Roncea. Semne anterioare ale trãdãrii încrederii apãruserã cu ocazia întâlnirii anti-cip de la Mãnãstirea Petru Vodã, unde am ajuns la inițiativa celor doi frați, fiind convins sã vin sub cuvânt cã Pãrintele Justin Pârvu m-a chemat acolo… fapt ce nu s-a adeverit în final. Chiar dacã drumurile noastre se despãrțiserã, nu încetasem sã îi simpatizez. Citeam articolele scrise de ei, mã amuzam de giumbușlucurile lingvistice (”limba românã la maxim forțatã” – cum ar spune Paraziții) ale lui George, când porcãia pe câte un ticãlos în paginile Curentului… În ochii mei, aveau aceeași alurã de luptãtori ai Ortodoxiei (cu un George cam… ”neortodox” în comportament ce e drept), strânși uniți în jurul unor bastioane ale Credinței (mãnãstiri și cuvioși cãlugãri înduhovniciți). Apoi, anul trecut, am aflat despre cãsãtoria lui Victor, la Petru Vodã. M-a frapat lipsa lui George de la slujba cununiei. N-am înțeles atunci de ce lipsea din pozele cu nuntași postate pe site-ul lui Victor. Astãzi, însã, am înțeles. Probabil cã o întâlnire conjuncturalã, o banalã invitație la un convent al Cavalerilor de Malta, s-a transformat (grație fascinației sãbiuțelor malteze) într-un veritabil act de credințã… Îmi pot imagina deja (posibilul) dialog dintre Marele Maestru și George: ”Și dacã devin cavaler de Malta, primesc și eu o pelerinuțã și o sãbiuțã ca a ta !?” Raspuns amabil: ”Da George”. Triumful pasiunii asupra credinței și rațiunii… Unde este acel George ce ridiculiza ”bisericuțele” (lojele) masonice ca fiind ”cluburi unde se întâlnesc niște bãieței cãrora le place sã poarte sãbiuțe, șorțulețe și colane… ca sã se simtã și ei bãrbați adevãrați” !? Unde este mândria unui bãrbat care se declara de ne-îngenunchiat în fața nimãnui, în afarã de Dumnezeu și duhovnic ? Probabil însã cã euforia încântãrii de a fi devenit mândru purtãtor de ”capã și spadã” a pãlit spre finalul ceremoniei, când, conștient (probabil) de copilãria comisã, Geroge a ales sã se facã invizibil (pe ultimul rând, stânga) la poza de grup a cocoșeilor mândri templieri. Departe de a considera gestul aderãrii lui George la o organizație masonicã de origine iezuitã ca pe un act de abdicare de la ortodoxie ! Probabil cã peste câteva luni va fi expulzat din ”ordin” pentru cine știe ce nãzbâtie pe care o va comite. Nu cred nici în dedicarea lui cu angajamentele și jurãmintele luate fațã de Ordinul de Malta. Cine îl cunoaște pe George nu poate decât sã zâmbeascã. Le-a luat pelerina și sãbiuța la fraieri și probabil cã cu prima ocazie îi va bate la cur cu ea, ca sã-i învețe minte sã mai racoleze alți ziariști din România. Mã bucur cã nu a venit la MISA… ar fi fost în stare sã decredibilizeze de tot ”cea mai mare școalã de yoga din România”, cum o intituleazã Gregorian Bivolaru cu mândrie proletarã. Adicã, ne dãdea cu jet la toți, cu sãbiuța lui. Acu, adevãrul este cã am și eu o curiozitate. Morbidã. Dincolo de rațiune. E mișto sãbiuța !? Cum se simte mânerul ? E solid ? Cum se simte șuierul lamei când tai aerul cu ea ? Flambeazã, e elasticã sau rigidã ? Din ce fel de oțel e fãcutã ? Totuși, nu m-aș bãga sã mã înrolez templier ca sã aflu…]]>