Tipuri de raportări la modelul divin. O analiză

Majoritatea religiilor au o cosmogonie ce tinde să ofere marile răspunsuri. Reprezentarea lumii include în modelul său atât partea văzută, cât și cea nevăzută a Lumii, unde realul, concretul, se împletește sau își găsește baza in imaterial, subtil sau imaginar. Într-un astfel de amalgam unitar, lumea își găsește sensul, echilibrul și mai ales, direcția. Însă tipurile de raportare la această realitate de ordin mistic, diferă în funcție de nivelul de subtilitate a vizionarului. Căci un adept, un credincios, o ființă spirituală, are în primul rând viziunea substratului Lumii, a întâietății Spiritului asupra Materiei. Într-o astfel de persoană, Lumea trece pe locul doi, devine ireală și lipsită de importanță datorită efemerității ei, prin comparație cu eternitatea Absolutului. Tocmai de aceea, in funcție de tipul de raportare la această Realitate Absolută, diferă și nivelul ei de realizare. Există 3 tipuri esențiale de raportare la Absolut, în funcție de subtilitatea viziunii adeptului. De tip inferior (extern), mediu (intern) și superior (transcendent). Raportarea de tip inferior la divinitate este cea în care adeptul este (se privește pe sine însuși ca) separat de Persoana (Ființa) Divinității. În religiile teiste, Absolutul ia formă limitată, personificată dar simbolică totodată. Adeptul ce privește această formă divină ca având existență de sine individuală își proiectează în realitate propriile limitări asupra modelului divin. Astfel, in forma inferioară de raportare, adeptul vede arhetipul Mamei, Tatălui, Învățătorului, Prietenului, Salvatorului, care au însă toți aceeași caracteristică: sunt separați, exteriori adeptului. A doua categorie, a celor medii în modul de raportare, privesc reprezentarea modelului divin ca pe iubitul/iubita, consoarta intimă inseparabilă de ei înșiși. Nici acest gen de raportare nu este lipsit de limitări, căci păstrează încă aspectul iluzoriu al individualității. Abordarea de tip superior presupune o viziune ce transcende caracteristice, limitările. Pornind de la simbolismul modelului divin, adeptul plonjează in Adevărul sugerat de simboluri, experimentează în mod direct realitatea inexprimabilă a acestuia, dincolo de limitările eu-lui. Restul e Tăcere.]]>