Terorismul – cauzalitate dincolo de aparențe

Citeam în jurnalul de dimineațã cã în într-un oraș din Rusia a avut loc un nou atentat terorist cu bombã, în urma deflagrației decedând atât femeia purtãtoare de bombã cât și alte 14 persoane, plus o mulțime de rãniți. Știrea este una tip șablon. Ni se comunicã natura atacului (cu bombã sau cu praștie), sexul teroristului, unde a avut loc, câți morți sau rãniți, mãsurile de securitate luate, al câtelea atentat este în țara respectivã și neapãrat, la sfârșit, regretele oficialilor, politicienilor (inclusiv strãini) pentru familiile victimelor, eventual cu promisiunea fermã de “luptã pânã la capãt” în rãzboiul împotriva terorismului. Interesant este cã astfel de știri evitã sã aducã în discuție MOTIVAȚIA atacatorului, istoria personalã a acestuia sau a grupului etnic, teritorial sau religios din care provine. Sãpând un pic mai departe, desigur cã poți afla detaliile respective: și de obicei afli cã este vorba de persoane de pe un anumit teritoriu strãin, care au avut de suferit de pe urma represiunilor armate ale statului unde s-a aruncat respectivul în aer. Femei care și-au pierdut familia, ucisã de trupele rusești – în cazul ultimelor atentate de la ruși. Am cãutat sã mã pun în pielea unui astfel de atentator, sã îi înțeleg psihologia. Cum poate ajunge un om sã își curme viața voluntar, într-un act sinucigaș, doar pentru a lua cu el în moarte cât mai mulți “civili nevinovați” ?! Pãi, sã vedem. Sã spunem cã eu sunt o tânãrã din Tașkent, Cazastan, Tadjikistan, Afganistan sau naiba știe ce altã țarã terminatã în –stan, “pacificatã” cu forța de ruși. Trupele rusești mi-au ucis frații, verii, unchii, tatãl. Trãiesc în mizerie și disperare, nimãnui nu îi pasã de drama mea și a familiei mele. Presa internaționalã nu scrie despre crimele rușilor din țara mea, președinții de state nu se înghesuie sã ne cãineze soarta cea nedreaptã. Dimpotrivã, la știri îl vãd pe Vladimir Putin pozând în mare democrat îngrijorat de soarta Jocurilor Olimpice de la Soci și de chestiunea puilor de balenã eșuați. Cum sã nu te indigneze o astfel de nedreptate ?! Cum sã mai trãiești așa, și ce sens mai are sã mai trãiești în general, când ocupantul rus ți-a luat tot ?! Astfel de oameni, bãrbați, femei, tineri sau bãtrâni, chiar copii – nu mai au decât un singur scop. Sã provoace atacatorului aceeași suferințã care le-a fost pricinuitã lor, chiar cu prețul jertfei personale; sã dea atacatorului prilejul sã guste din propria doctorie amarã a suferinței. Cãci oamenii devin periculoși doar atunci când li se ia tot, când nu mai au pentru ce trãi. Exclud din discuție cazurile mult mai rare de terorism pe bani, sau cele ce au drept cauzã extremismul religios, fanatismul împins la extrem, deși uneori tipurile de motivații se întrepãtrund – mai ales când teritoriul ocupat are o populație islamicã. Evident cã opinia publicã, oarbã la cauzalitatea prezentatã mai sus, la munții de nedreptate ce stau în spatele fiecãrui atentat terorist, este indignatã de carnagiu, de suferința “victimelor inocente”. Însã suntem noi, cetãțenii componenți ai așa-ziselor societãți democratice, nevinovați ? Nu noi oare i-am votat pe liderii politici care au trimis armatele noastre sã le omoare familiile celor ce astãzi se aruncã în aer în mijlocul nostru ? Nu noi suntem cei care legitimãm, prin votul nostru “democratic”, agresiunea, asasinatul legal, armatele de ocupație ? Nu cumva societãțile occidentale își bazeazã mare parte din propria bunãstare pe jefuirea sistematicã a resurselor țãrilor din care provin așa-zișii teroriști ? Sã ne amintim de bravii luptãtori ceceni, sau de cei afgani, pe care nici rușii și nici americanii nu au reușit vreodatã sã îi cucereascã. Sunt oare acești oameni niște teroriști ? Pentru noi, da, cãci nouã nu ne aduc decât teroarea morții, a nesiguranței publice. Însã, pentru cei din neamul lor, ei sunt EROI, cãci se aflã în luptã cu dușmanul care îi oprimã la ei acasã. Și atâta vreme cât agresiunea împotriva lor nu se va opri, nici ei nu se vor opri, cãci nu pot, nu li se oferã o altã alternativã de a curma asuprirea poporului lor. Terorismul – în special terorismul din Rusia este de fapt numele dat rãzboiului de gherilã purtat pe teritoriul inamicului, al ocupantului rus, de cãtre cetãțenii țãrilor ocupate militar de acesta. Astfel de atentate au menirea de a obliga populația civilã, singura care suferã pierderi – sã protesteze împotriva liderilor care au trimis armate pe capul populațiilor din care provin atentatorii. Cãci dacã urmãm acest lanț al cauzalitãții, constatãm cã principalii vinovați nu sunt atentatorii, ci liderii politici care au ordonat armatelor ocupante crimele de rãzboi niciând vãzute de presã sau de opinia publicã. În opinia mea, Vladimir Putin este responsabil de morțile tuturor cetãțenilor ceceni (omorâți de armata rusã) sau ruși (omorâți în atentatele cecene). Iar atâta vreme cât populația civilã din Rusia acceptã crimele împotriva unor minoritãți fãrã a lua atitudine, fãrã a taxa liderii militari de la Kremlin, rușii își meritã soarta de victime în atacurile teroriste. A nu lua atitudine, a nu opri carnagiul din țãrile ocupate de armata rusã “eliberatoare” te face pãrtaș la crimele acesteia – și bun de platã – atunci când vine “factura”. În aceeași manierã, nu  cred cã românii au înțeles vreodatã corect “crimele” legionarilor, asasinarea lui Armand Cãlinescu și a lui I.G. Duca. S-a întrebat cineva ce anume i-a fãcut pe cei trei tineri nicadori – toți trei oameni cu studii superioare, sã procedeze în acest fel ? Analizând profilul celor trei ucigași ai lui I.G. Duca, primul dintre ei, Nicolae Constantinescu – era economist de profesie. Cel de-al doilea a fost Doru Belimace, licențiat al Facultãții de Litere din București și student la Facultatea de Drept. Iar cel de-al treilea, Ion Caranica – a studiat la Școala Comercialã din Salonic iar apoi la Academia Comercialã din București. Problema este cã nimeni nu se întreabã cu ce i-a supãrat atât de tare I.G. Duca încât sã îi determine pe acești tineri sã îl împuște pe peronul gãrii din Sinaia ? Pãi, nu are rost sã înșir toate nedreptãțile și abuzurile la care au fost supuși legionarii sub regimul “democratic” al lui Carol al II-lea. Ca și astãzi, jandarmii lui Armand Cãlinescu și ai lui Duca bãteau și fugãreau legionarii care îndrãzneau sã construiascã biserici, sã repare drumuri sau poduri, pe motiv cã fac “propagandã” legionarã. Uneori jandarmii îi mai și împușcau pe tinerii legionari și pe sãtenii care îi susțineau. Fãrã judecatã, fãrã lege. Doar la ordin, așa cum se întâmplã și azi, cu jandarmii lui Ponta, la Pungești. Când vezi cã legea și justiția nu te apãrã și cã primeazã doar dreptul celui mai puternic, ce poți face ? Îți faci singur dreptate, ataci sursa abuzurilor și a nedreptãților. Asta au fãcut teroriștii astãzi în Rusia, asta au fãcut și legionarii români la noi. Și acolo se va ajunge și la Pungești sau oriunde altundeva unde legea și justiția nu mai protejeazã oamenii, iar oamenii nu vor mai avea ce pierde. Mihai Rapcea]]>