Am știut de cum am vãzut-o. O aveam în fata ochilor si mi-era teamã sã clipesc, ca nu cumva sã nu apuc sã o memorez înainte sã disparã. ERA FORMULA SUPREMÃ. Formula prin care matematica îl demonstra pe Dumnezeu. Ca Existențã, ca Prezentã, ca Esențã.

Aș putea sã o scriu aici, pur și simplu, dar știu cã nu ati intelege o. Fãrã explicații, nu ati putea pãtrunde misterul, ochii nu vi s-ar mai lumina înaintea vapaii descoperirii…

Așa cã încep cu începutul. Cum a apãrut Matematica ?!

D.p.d.v. mistic, ea a fost dãruitã de Creator omului, pentru a-l descoperi pe Acesta. D.p.d.v. profan, matematica a fost un rezultat al evoluției speciilor, un efect al diferențelor între multi si putini, intre des, rar și deloc. Adunarea a apãrut dacã adaugai ceva la altceva, scãderea invers. Împãrtirea între membrii grupului s-a facut judicios cu ajutorul matematicii. Înmulțirea, la fel. Apoi au apãrut chestiile mai abstracte, gen ridicarea la putere sau radicalul (rãdãcina pãtratã – yoghinii știu de ce). Ele au dus la abstractizarea și teoretizarea științei numerelor.

Și acum, vine SECRETUL.

Dacã Numãrul este definibil prin însãși existenta lui, atunci el își gãsește natural, corespundentul in Universul real, tangibil. Înțelegând asta, descoperim cã orice eveniment, obiect sau persoanã poate fi numerificabil – adica transcris numeric.

Formula numerificarii Realitãții  este simplã: iei 1 apoi adaugi în sistem binar, elementele de existențã și non-existențã. Evident, în formulã apar si semne necunoscute matematicienilor ce nu au idee despre numerificarea Lumii. Apar simbolurile transformarii, cel al descompunerii și rafinãrii. Ceea ce este uluitor este faptul cã, dacã numerifici orice obiect sau fenomen cu aceastã formulã, rezultatul corect va fi 0.

Unul se adunã si se scade, se multiplicã si divide uluitor, pentru ca la final sã mentinã acel rezultat mistic: 1=0.

Sã întelegi asta este similar cu a întelege cã oricât ai întinde pe sol, șerpuit, o sfoarã, creînd modele alambicate, stînga- dreapta, sus-jos, fatã-spate, în final cand tragi de capetele sforii și o îndrepți, toate formele, toate excesele, excentricitatile, deviatiile, toate dispar, rãmânând doar echilibrul absolut.

Aparenta existenței individului și multiplului sãu se dovedește a fi întotdeauna iluzorie. Cãci Dumnezeu este multiplu în Creatie dar gol/vid/zero în transcendențã.

Atât.