Securiștii din familia lui Oprescu m-au determinat sa plec din Romania

Conflictul cu socrul lui Sorin Oprescu-Schmayer -Domnule doctor,o intrebare normala,pe care o pun toti cei care ramân celor care au plecat: nu v-a placut salamul cu soia,de ce ati plecat din România? Erati deja un medic consacrat, ce vã lipsea? – Rãspunsul e foarte simplu. Momentul decisiv l-a reprezentat amplificarea conflictului meu cu Vasile Fica, socrul lui Sorin Oprescu. Fica era director general al Spitalului Municipal si general de securitate. Sigur fiica lui Fica a divorțat pâna la urma de Sorin Oprescu, dar si Oprescu e fiu de general de securitate. De altfel vorbim de tovarãșul Schmayer, adevarãtul nume al lui Oprescu. -Unii susțin ca generalul Oprescu-Schmayer s-a ocupat de deținuții de la Canal. Ce puteți spune? – Nu am informatii directe, dar se vehiculeazã. A lucrat cu sotia lui in spionaj, in perioada Gheorghiu-Dej. Sorin Oprescu face parte din echipa KGB reactivatã in Romania, cum afirma si Andreea Pora. Eu vorbeam contra comunismului si îl contram pe Vasile Fica pentru unele comportamente nesociale sau antisociale fața de studente, de personalul mediu. Se îmbãta și-și pierdea cumpãtul, avea un limbaj necivilizat. Ne fura cursurile si le dadea drept creațiile lui. Eu n-am suportat acest regim si protestam, alãturi de studenți si de personal. Fica a profitat de toleranța mea scazuta fața de aceste abuzuri. Totul a culminat cu o sedinta unde am dezvaluit in public tot ce face el. Atunci a început un razboi inegal si nimicitor. Eram injurat zilnic. Cel mai ingrijorator era ca acest comportament al meu se datora unei boli psihice. Am tolerat zvonurile pâna cand, din trei surse diferite-inclusiv un capitan de securitate (Dobrescu), medic, insa, si care facea stagiul la noi si care, vãzând cum decurg lucrurile si fãcând deosebirea între mine medicul si Fica nemedicul, s-a destãinuit cã el conduce un lagãr de deținuți in Bãltile Brãilei. Acolo se aflau numai medici. Mi-a spus ca acei doctori ajung acolo cand vrea Securitatea, prin inscenare de mita sau prin surprinderea momentului când primesc ceva. Mã avertiza cã trebuie sa-mi iau mãsuri de precauție, dupã ce a înteles raporturile mele cu Vasile Fica. Chiar a început sa-mi fie fricã. S-au alaturat si zvonurile cã n-as fi tocmai sãnãtos psihic. Intenționam sã ma leg cu lanțuri in fața Intercontinentalului. Aveam niste studenți strãini, care puteau anunța Europa Libera. Soția mea,ca toate femeile, avea o gândire mai clara in asfel de momente. Mi-a spus sa facem ceva pentru plecarea legala din țara, daca Fica nu mã mai poate suporta. Au venit alte avertismente si de la fata unui colonel de securitate, o femeie extraordinara- Geta Tiron. Toți acești oameni aveau bune intenții sau poate erau mesageri ai Securitații, dar toți voiau sã mã convingã sa plec. Geta Tiron mi-a spus clar: ” Ei sunt intr-o confrerie, pot omorî oameni și se acoperã apoi unii pe alții, iar dumneavoastrã puteți câstiga batalia dar nu rãzboiul”. Este o altã categorie de drame din perioada comunismului. Din nefericire, existau oameni printre activiști, dar si in Securitate, care desi trebuiau sa apere interesele naționale, fãcea tot posibilul sã-i convingã pe specialiștii de elita din diverse domenii sã pãrãseasca țara. Foloseau diverse tertipuri, inclusiv amenințari, pentru a-i determina sa cedeze.

– Nu cumva acesti indivizi din Securitate erau racolati de alte servicii secrete stãrine? -E foarte posibil, dar eu nu știu daca erau apãrãtorii altor interese. Asemenea scenarii s-au aplicat în toate fabricile importante, în toate institutele de cercetare și în spitalele mari din tara. Erau țintiți specialistii care dãdeau performanțe, inventatorii din diverse domenii, erau convinsi prin toate mijloacele sa plece. E foarte posibil. Farã acest sentiment de frica eu nu plecam. Nu mi se reprosa orientarea politica, atitudinea anticomunistã. Mã temeam cã voi deveni un simplu deținut in Balta Brãilei sau un nesanatos psihic de la Poiana Mare. Doctorul Ștefan Enache dãdea injectia letalã -Ați cunoscut medici care au fost duși în Balta Brãilei sau la Canal? Nu. E posibil sã fi fost unii pe-acolo si, de fricã, nu au relatat nimic. -Ce ați aflat despre metodele psihiatrice, folosite în anchetele Securitatii din acea perioadã? -Știu un lucru concret. Un coleg de promoție, Ștefan Enache, era chiar executorul, cel care dãdea injecția finala la Poiana Mare. Acolo diagnosticul final era: bolnavii s-au încãierat între ei, iar trupurile lor erau duse la Universitatea de Medicina din Craiova pentru necropsiere si pentru material didactic. Acolo am vorbit cu medicul legist, care le fãcea necropsia si efectua lucrãri didactice pentru studenți. Se întampla asta pâna în 1980. – S-au folosit șocuri electrice în anchetele Securitatii? Ați cunoscut medici care au practicat asemenea metode? -Sigur ca da. Cea mai cumplitã executanta care-i chinuia pe deținuți în saloanele de psihiatrie era vestita Vrabie de la Spitalul 9 din Bucuresti, agent KGB. Era celebrã pentru cruzimea ei. Se pricepea sa batã la testicule inclusiv cu vergele metalice. La Poiana Mare, Enache Ștefan dãdea doza letala, dupã care se aplicau contuzii pentru ca moartea sa parã ca a fost cauzata de niște încãierãri.

– Ce substanțe foloseau? -Cele mai frecvente erau cele din grupul diazepamelor, narcotice care dau stop respirator si care omoara imediat. Mi-era frica sa nu devin un detinut de drept comun si am fãcut cerere de emigrare. Ulterior aveam sã aflu cã cel mai înfocat luptator pentru obținerea pașapoartelor pentru mine si pentru soție a fost chiar Vasile Fica. A avut loc o ședintã la Centrul Universitar, unde Fica a fost apostrofat pentru fuga mea, iar el a replicat: “Tovarași, nu vã dati seama ce periculos era doctorul Mãtrescu pentru instituția noastra”. Acesta a fost alibiul lui. -De ce nu ați cerut sã lucrati in alte spitale din Romania? –Am încercat, am tatonat și mi s-a spus cã am ușile închise peste tot. Devenisem o oaie neagrã, așa cum, dupa publicarea Holocaustului Roșu, eu mã consider mort civic, din moment ce s-a omis orice prezentare a carții.

Ion Rațiu: “Fãrã legionari” -Cu excepția revistei Lumea…Și totuși, de ce vã mirați? La Consiliul Europei nu s-a putut candamna comunismul, iar când Adunarea Parlamentara a OSCE a pus semnul egalului între stalinism si nazism, au ieșit scântei. Ce eminențe cenușii ați cunoscut în exil? -Între cei care fãceau ceva pentru exilați în zona Koln era Alexandru Șuga, un legionar. El organiza aniversãrile importante: Unirea Principatelor, diverse comemorãri, demonstrații anticomuniste. Era socotit un bun cunoscator al vieții din Germania. Fugise acolo imediat dupã cãderea guvernului legionar din 1941, cu trenurile organizate de Berlin. Ei bine, acest om îmi spunea, în 1985, cã “imperiul sovietic va cãdea”. Sigur, circulau zvonuri, erau carti, dar totul ni se parea o fantezie. Atunci domnul Șuga mi-a spus cã știe ce știe de la serviciile secrete elvețiene, dar avea legaturi si cu serviciile secrete germane. Erau oameni care traiserã în estul Europei și puteau furniza informații interesante. “Cei de la KGB au fãcut primele liste de 250 miliardari dupã prãbușirea imperiusui sovietic”. Vãzând acum în ce fel au apãrut oligarhii, mi se pare perfect adevãrat ce mi-a spus Șuga. În 1985, serviciile secrete stabileau deja listele cu oligarhi. -Cum v-ați organizat lupta in exil? -Congresul Mondial Romanesc s-a format oficial ca o federație a românilor din exil, in 1988. -Aveați vreo legãtura cu Ion Rațiu? -Nu. Uniunea Mondialã a Românilor Liberi a fost creatã de Rațiu, la Geneva. Printre condițiile puse de el a fost “Fãrã legionari”. Or “Fãrã legionari”, însemna sã ai în salã 10 oameni. Așa erau relațiile. Congresul Mondial Românesc a fost foarte permisiv. Pantazi a vrut așa, iar eu am vrut o organizație care sa-i reprezinte pe românii anticomuniști. Congresul a luat ființã în 1988, la Paris, În 1987, la inițiativa mea, pe strada Jean de Beauvais, unde era sediul biserici Romano-Catolice din Paris, s-a stabilit locul de adunare a românilor din capitala Frantei, unde au venit Comãniciu, fost legionar trecut la țaraniști, Ion Rațiu, Doru Novacovici, Tudor Bompa, devenit apoi președinte al Congresului Mondial Românesc. Înaintea congresului, își face apariția un personaj care s-a prezentat drept “profesorul Martinescu”. Avea o fațã mai mult de securist, decât de profesor. El ne-a povestit cum a ajuns in RFG pe aeroportul din Berlin, cum a sãrit niște obstacole. Pãrea incredibil. A venit ținta la mine: auzise cã sunt un bun organizator, cã aș fi un lider. Aflând cã mergem la Paris, m-a întrebat dacã poate cãlatori cu mine cu masina. Am acceptat. Mai erau cu mine soția, Andrei Makarov, un luptãtor din Bucovina. Am ajuns la Paris. Începea adunarea. -Cam câti români strânseserã? -Cam 150 de persoane. Cei mai reprezentativi, care doreau sã ne organizam si sã ne opunem solidari la tot ce fãceau comuniștii si agenții. Rațiu avea o atitudine destul de “constipata”, nu-i convenea ce se intampla. Nu dorea o asemenea organizație, fiindcã se crease deja Uniunea Mondiala a Românilor Liberi, iar el considera ca e suficient. Noi voiam o federație care sã cuprindã organizații, formații, nu numai indivizi, sã-i dam aspect de mișcare naționalã. Așa s-a fãcut in 1988: 66 de organizații politice, culturale, religioase din Europa, America de Nord și Australia. O federație nu este organizație! Rațiu nu voia sau se fãcea cã nu întelege. În mijlocul acestei adunãri, cere cuvântul Martinescu. Se aseazã în genunchi în fața sãlii, spre stupefacția privitorilor, și cere sã pãstrãm un moment de reculegere și de rugaciune pentru cei trei martiri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Maresalul Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu. Eu stiam ce va spune, dar inima lui Rațiu se fãcuse cât un purice. Acesta era foarte prudent, și nu era cotat, în exil, ca un om de dreapta. Era considerat liberal, se știa cã a fost nepotul lui Viorel Tilea de la Londra și îl bãnuiam de cochetãrie cu masoneria. N-aveam dovezi, dar știam cã nu-i de-al nostru, nu-i ca noi.

Moment de reculegere pentru Corneliu Codreanu -În exil, toatã lumea bãnuia pe toatã lumea. Nu-l banuiați pe Ion Rațiu de cochetãrie cu securitatea, așa cum am auzit? -Mulți îl bãnuiau. Când Martinescu a propus sa ne rugam pentru cei trei martiri ai neamului românesc, mulți au fost contrariați: când au auzit de Maresal, multora din sala nu le-a plãcut. Sã ne rugam pentru Iuliu Maniu era o propunere acceptata mai ușor, mai ales cã erau pe acolo si câtiva țãrãniști. Dar a urmat lovitura de ciocan: “sã ne rugãm pentru Corneliu Zelea Codreanu”. La care Rațiu a albit, n-a mai putut sã scoata o vorbã. – Dar chiar erau toți trei niște martiri. De ce sã albeascã? -Era vorba nu de o estimare istorica corectã, ci de un limbaj politic corect. Iar punerea celor trei martiri alãturi pentru un moment de reculegere, nu le-a premis nici lichelelor din salã sã riposteze. -Este semnificativ faptul cã nici unul din acesși martiri nu a avut parte mãcar de un mormânt. – Ca dovadã cã sunt martiri…Eu am fost la Pitești și am propus realizarea unei plãci comemorative cu cei omorâți acolo, pentru a spãla mãcar o parte din rușinea cã acolo nu existã un monument al Mareșalului, iar strada unde s-a nãscut și a trãit Ion Antonescu, se chiamã Strada Zmeurei! Așa ne cinstim martirii! S-a pãstrat momentul de reculegere pe stupoarea lãsatã în salã și nimeni nu știa cum sã reacționeze. S-au gângurit câteva lucruri și adunarea și-a reluat lucrãrile. La sfârșitul adunãrii, acelasi Martinescu vine la mine: “Domnu’ doctor vreau sã vorbesc cu dumneavoastrã ceva pentru cã sunteți fermentul acestei dorințe de coagulare a exilului românesc”. El a fãcut un test în adunare. A vrut sã vadã cum organizez lucrurile. Adusesem oamenii, deși nu eram o personalitate, dar nimeni nu putea nega bunele mele intenții. ”Trebuie sã reflectați la un scenariu pe care vi-l prezint. In curând vor avea loc în țara mari mișcari, iar exilul trebuie sã organizeze la granița Ungariei cu România o mare demonstrație anti-Ceaușescu”.

”Noi suntem în legãturã cu cercuri ale Securitații” -Exact ce avea sã facã Ion Rațiu. -Da. ”Domnu’ profesor, poate noi ne-om duce, pentru cã suntem suficient de patrioți, dar cum ne vor lãsa sã trecem atâtea țari și ce va face Ungaria când vom lansa o asemenea demonstrație la frontierele ei?”. ”Ne ocupãm noi…” ”Sã zicem ca vã ocupați, dar ce certitudini avem cã se întampla ceva in ãara? Va fi un efort financiar mare și un risc sporit”. ”În același timp în mai multe orașe vor fi mari demonstrații”. Era Decembrie 1987-am venit pe zapada de la Paris. ”Noi suntem în strânsa legãturã cu cercuri ale securitãții”, ale armatei si chiar ale Partidului Comunist Român. În țarã se aprinde flacãra, în timp ce dumneavoastrã demonstrați la granița cu Ungaria. Acțiunile trebuie conjugate, pentru a arãta ca românii din țara și cei din strãinatate s-au saturat de regimul Ceaușescu”. Scenariul mi s-a pãrut extraordinar. Era ceva fabulos, incredibil și m-am confesat lui Doru Novacovici. Aveam relații foarte bune cu el. Lucrase la Spitalul Brâncovenesc ca inginer,dupã ce a facut detenție politicã. El a renovat Spitalul Bâncovenesc dupa ce l-a demolat Ceaușescu. El nu știa cine era Martinescu, un nume de înprumut. ”Mã dãpãșeste, e costumul prea mare,dar voi vorbi cu cei de la serviciile secrete franceze. Am sã te sun la o cabina telefonica”. Securitatea venise deja la mama și la sora mea, le ameninta ca se știe unde sunt si cum uneltesc eu contra României. Securistii știau exact unde stãteam, la un hotel periferic din Paris. ”Franțujii mi-au spus cã acest individ ori e nebun, ori Securitatea și cei care conduc la București pregãtesc rãsturnarea lui Ceaușescu. Stãm cu ochii pe el”. Așa s-a terminat episodul Martinescu. -Pâna când însusi Mitterrand a fãcut campanie în URSS pentru înlãturarea lui Ceaușescu de la care primise bani grei în campania electoralã prezidențialã… Exact. Prin urmare, episodul Martinescu aduce o dovada peremptorie, nu suplimentatã, ca oameni, nu din înalte structuri ale complotului care a organizat apoi asa-zisa revoluție, dar oameni de la periferia complotului erau implicați într-o mârsavie care se pregãtea. A fost-n-a fost complot în Decembrie 1989? Cum auzim la televizor. Este o copilarie. Fãrã îndoialã cã ei au pregãtit ani de zile aceastã spontana porcãrie, iar pe Tokes nimeni nu-l crede cã nu era racolat, înafara de copii și de oligofreni. El a fãcut totul pentru incitarea serviciilor secrete, a lojilor masonice. Cazul Martinescu este un nou argument foarte clar pentru mine ca a fost un complot în Decembrie.