Securitatea naþionalã este, probabil, una din cele mai complicate ºi cele mai necesare funcþii a instituþiei statului. Nu mã refer aici doar la securitatea economicã, politicã sau militarã – toate acestea sunt mult mai uºor de asigurat, pentru cã acþiunile inamice, în aceste cazuri, sunt mult mai evidente ºi mult mai uºor de prevenit. Mult mai grea este lupta atunci când este vorba de subminarea securitãþii informaþionale, ideologice ºi morale a statului. Aici duºmanul acþioneazã iscusit ºi indirect, iar operaþiunile de acest gen, îndreptate împotriva suveranitãþii noastre, deseori, sunt în afara atenþie instituþiilor abilitate cu asigurarea securitãþii naþionale. Lipsa unei politici de stat clare legate de activitatea sistemului de educaþie ºi societãþii civile permite activitatea unor organizaþii, efectul cãrora este unul distructiv pe termen lung. Pânã în prezent, nici o organizaþie non-guvernamentalã care pune în pericol securitatea naþionalã a statului nu a fost scoasã în afara legii, chiar mai mult, deseori li se acordã asistenþã din partea puterii. În acest sens, este lãudabilã iniþiativa premierului Vladimir Filat de a retrage de pe rafturile librãriilor „Sexul povestit celor mici”, destinatã copiilor de grãdiniþã. Reacþiile unor reprezentanþi ai aºa-numitei „societãþi civile”, care s-au arãtat nemulþumiþi de mãsurile luate împotriva pervertirii copiilor, a fost una de aºteptat. Iatã de ce ar fi timpul sã fie pus în discuþie rolul pe care le au unele organizaþii non-guvernamentale finanþate din afara þãrii. Din pãcate, statului îi lipseºte o doctrinã naþionalã (în care sã fie definite valorile ºi interesele noastre naþionale), o strategie de dezvoltare naþionalã (o realizare practicã a doctrinei naþionale) ºi un concept de securitate naþionalã clar, care ar coordona politica instituþiilor de stat ºi a reprezentanþilor societãþii civile, stabilind limitele permisibilului, fãcând o distincþie clarã între „interesul naþional” ºi „activitate antinaþionalã”. Atât timp cât Republicii Moldova îi lipsesc astfel de documente fundamentale, societatea noastrã este lipsitã de imunitate, iar aºa-numiþii „reprezentanþi ai societãþii civile”, care îºi fac glas în mass-media primind finanþare de la structurile internaþionale inamice, nu vom putea purcede la construcþia unui stat puternic, a unei societãþi sãnãtoase ºi prospere. Suntem într-un rãzboi global pentru supravieþuire. Propaganda ideologicã ºi a imoralitãþii este cea mai eficientã armã, întrecând efectele bombei atomice. Iatã de ce trebuie sã ne întrebãm: oare cei care sar în apãrarea campaniilor de pervertire a copiilor noºtri, ne vor binele sau sunt duºmanii noºtri? Poate unii ar spune cã a ridica astfel de probleme la nivel de „securitate naþionalã” e prea mult. Cu toate astea, sã nu uitãm cã, în perioada rãzboaielor militare, forþele inamice acþionau anume în acest fel, împãrþind literaturã ºi fluturaºi care conþineau informaþii ce aveau drept scop demoralizarea ºi slãbirea armatei. Cel mai recent este cazul ocupaþiei militare ºi informaþionale americane a Iraqului, care începuse cu distribuirea gratuitã a literaturii pornografice în rândul populaþiei. de Octavian RACU]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…