S-a descoperit gena care prelungeste viata cu 20 de ani
Specialistii din Israel au identificat o gena care prelungeste viata cu 20 de ani. Desi aceasta gena a fost identificata in cazul soarecilor, se crede ca exista si la oameni, din moment ce genele SIRT ale soarecilor si ale oamenilor sunt identice in proportie de 80%. Potrivit specialistilor de la Universitatea Bar Ilan, gena se gaseste in toate mamiferele si intarzie degradarea celulelor, ce apare odata cu trecerea anilor. Insa asta se intampla numai daca este activata. De aceea in prezent se lucreaza la crearea unui medicament care sa activeze gena SIRT6, care nu poate fi pur si simplu injectata, dupa cum a explicat Haim Cohen, coordonatorul studiului, conform Express. In cercetarile de laborator s-a aratat ca odata dezactivata aceasta gena, coloana se curbeaza si cobaii se imbolnavesc de diabet. Daca se actioneaza insa ascupra ei, viata poate fi prelungita cu 15%, conform unui raport publicat in jurnalul Nature. Daca se va reusi crearea acestui medicament, aceasta va trebui administrat, pentru cele mai bune rezultate, la inceputul vietii de adult sau la varsta mijlocie, inainte ca procesul imbatranirii sa se faca simtit. Gena SIRT6 face parte dintr-un grup de sapte care au atras atentia oamenilor de stiinta, dar si companiilor farmaceutice. Gigantul britanic GlaxoSmithKline a investit deja 250 de milioane de lire sterline in studiul unei gene surori, in speranta ca va gasi un tratament care sa prelungeasca viata.
]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer