Anul viitor împlinesc 40 de ani. Schimb din nou prefixul… de data asta parca mult mai repede decât s-a întâmplat la 30. Privind în urmã, îmi observ faptele, acțiunile rãmase în trecut, la fel cum un șarpe își poate privi pielea pe care a lepadat-o, privind prin ea ca printr-un tunel al timpului… Fire idealistã, plinã de entuziasm, credeam cã pot schimba lumea. Cã pot aduce România, dacã nu toatã planeta, cel puțin în Satya Yuga (epoca de aur a Omenirii – conform scrierilor hinduse). Am organizat și am participat la sute, dacã nu chiar mii de mitinguri, demonstrații, acțiuni, proteste, plangeri, activitãți civice, totul din dorința de a face o lume mai bunã, convins fiind de adevãrul dictonului  cã ”nici o energie investitã în slujba Binelui nu se irosește în zadar”. Apropiații îmi reproșau cã sunt haotic, cã mã bag în prea multe. Cã încerc sã le fac pe toate. Unii au surprins aceastã laturã idealistã și altruistã, și au profitat de ea. Avocat fiind, am dus mai multe cauze pro-bono decât din cele cu onorarii. Am fost precum un bec ce atrage fluturii. Înțeleg cã e greu sã refuzi tentația de a te folosi de cineva excesiv de disponibil… așa se face cã am fost mereu înconjurat, ba nu ! sufocat de roiuri de ”prieteni”, fiecare interesat sã obținã ceva din ”prietenia” cu mine. Privind cãtre trecut, nu îmi pare totuși rãu pentru nimic. Je ne regrette rien ! Cu atât mai mult pentru binele fãcut, chiar dacã unii dintre beneficiarii lui nu îl meritau. Sau, nu mã meritau. Însã acea epocã s-a încheiat. Am început sã îi îndepãrtez pe toți profitorii, fãțarnicii și lingușitorii ce roiau în jurul meu. Pe toți ”idealiștii de profesie” care îmi cântau în strunã profitând de pe urma mea: cu câte o cerere redactatã, cu câte o cunsultație, un ban împrumut (niciodatã restituit – cã deh, eu sunt avocat și am, pe când ei…). Privindu-i pe acești oameni cu un ochi critic, am descoperit cã majoritatea nu au nici o meserie, nici un serviciu, rareori familie. Supraviețuitori, pescuitori în ape tulburi, fripturiști. Când au apãrut oamenii ãștia în viața mea ? Cine i-a adus ? Cum de m-am legat cu ei la cap ? Chiar și astãzi, mã mai sunã câte unul, cu nu știu ce proiect himeric, generos, numai bun de investit cunoștințe, timp și energie în el. Adicã eu sã investesc, cã ei sunt cu îndemnurile, de pe margine. Așa cã am spus STOP. Am selectat strict proiectele viabile, care într-adevãr dãruiesc ceva societãții: cum este proiectul ADSA – ”Împreunã stopãm infracțiunile în scoli” la care dãruiesc și eu trei ore de prelegeri sãptãmânal, în diverse școli și licee. Sau plângerea penalã formulatã împotriva escrocului de Ponta și a acoliților lui din Ministerul Afacerilor Externe, pe care am promis-o românilor din diaspora alãturi de care am îndurat 3 ore de coadã la Secția de votare 152 din Londra. Așa se face cã am rãmas cu surprinzãtor de mult timp și foarte puțini prieteni (îi numãr pe degetele de la o singurã mânã !). Timp pe care îl folosesc pentru studiu, pentru familie și evident, pentru profesie. Nici de scris nu îmi mai arde. Qui prodest !? Într-o țarã în care tot mai puțini oameni știu sã citeascã, dintre care știitori de carte tot mai puțini citesc, iar dintre cei ce citesc și mai puțini înțeleg ce ai vrut sã le transmiți – sentimentul inutilitãții scriiturii îmi blocheazã inițiativa de a mai scrie. Sau, mã rog, de a scrie mult și des. Așa se face cã, dacã la începuturile mele, credeam cã a fi om bun înseamnã a înfãptui binele, în mod altruist, spre beneficul tuturor, astãzi cred cã a fi un om bun înseamnã… mãcar sã nu faci rãu celor din jur, în drumul tãu spre ziua de mâine. Lumea e o scenã cu decoruri fixe, pe care nu poți spera sã le schimbi, sau cel puțin nu în timpul unei scurte vieți de om. Ceea ce poți face este sã fi, prin viața ta, prin exemplul personal: profesional, familial, uman, o persoanã de care ceilalți –mãcar sã nu se rușineze cã te-au cunoscut.]]>