Recunosc, e greºeala mea. Cã dau accept la toatã lumea care îmi cere prietenia pe facebook, fãrã sã verific cine sunt oamenii ãia, ce hram poartã, etc. O fac pentru cã sunt un om deschis, prietenos, excesiv de naiv ºi credul, ce a trãit 99% din viaþã cu impresia cã toþi oamenii sunt buni. Aºa se face cã am aproape 2000 de “prieteni” în lista de facebook, despre care – în marea lor majoritate, nu ºtiu mai nimic. Îmi place sã cred cã cei mai mulþi mi-au dat invitaþie de prieteºug virtual pentru articolele apãrute pe blogul meu. Ei bine, azi dimineaþã, mã trezesc cu un mesaj de la un astfel de “prieten”, mesaj la care am dat ºi un rãspuns pe mãsurã, potrivit dictonului cãruia esenþele tari se þin în sticluþe… mici 🙂 Explicaþia mea e valabilã pentru toþi “curioºii”, miºtocarii ºi idioþii care nu au altceva mai bun de fãcut la ora 7.30 dimineaþa. ]]>