Trãim între ziduri de beton, cu asfaltul sub tãlpi, aproape toatã viaþa noastrã. Iar asta îºi pune amprenta asupra creaturii sãlbatice ce ne zace sub piele, toropitã de câteva mii de ani de civilizaþie ºi 100 de ani de tehnologie.

Iar zidurile, înalte, drepte, perfecte, ne duc la urmãtorul nostru stadiu evol-involutiv: robotizarea, ca efect al raþionalizãrii tot mai mari a omului.

Suntem fãrã scãpare, ne îndreptãm fãrã sã ne putem opri cãtre cuºca ce ne aºteaptã cu poarta larg deschisã. Vom deveni prizonierii raþiunii noastre exacerbate, care s-a dezbrãcat de tot ceea ce înseamnã omenesc. Iar omenescul din noi va deveni ostaticul tãcut al raþionalismului excesiv, incapabil sã se manifeste, sã îºi ia partea din manifestãrile noastre zilnice. Împresuraþi de ziduri, având sub tãlpi betonul, izolatorul amorf perfect de energiile coerente ºi armonizatoare ale Pãmântului, suntem tãiaþi de la sursa noastrã de energie originarã.

Cerul, mult prea îndepãrtat pentru a ne putea ajuta, îºi trimite influenþele eterice suave pentru a echilibra forþele imense ale raþionalismului aflat în expansiune.

ªi atunci cãutãm disperaþi guri de aer, prin care sã respirãm dincolo de ziduri, sã ne topim zidurile închisorii intelectuale în cãutarea omenescului din noi: sentimente, senzualitate, poftã de viaþã, voioºie ºi imaginaþie. Însã ne simþim mult mai bine când deschidem mai mulþi prieteni împreunã, cãi cãtre aceste paradisuri originare ale fiinþei noastre. Fie cã privim un film, sau discutãm împãrtãºindu-ne fiecare din sufletul celuilalt, apelãm la aceeaºi naturã strãveche, ce ºi-a ascuns în noi scopurile ºi cheile tainice ce deschid în noi porþi ale percepþiei.

Ne strângem pâlcuri, pâlcuri ºi germinãm visul luminii, strãpungând în secret asfaltul, pentru a rãsãri în lumina Cerului în glorie, ºi chiar dacã pierim într-un salt de o clipã, revenim mereu ºi mereu mai mulþi, mai dornici de soare, de luminã ºi libertate astfel încât într-un final, vom învinge.

Suntem imbatabili, existenþa asfaltului/betonului rãmâne doar o problemã de timp.

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer