de Vlad Panfilii Evolutia Consumator Modelarea inconºtientuluiNe-au dat cîntece, cuvintele cãrora nici mãcar nu le-am înþeles. Am vizionat filme înflãcãrate gen – „action” ºi „eroticã”. În rezultat, mai fericiþi nu am devenit. Dar în schimb din noi au fãcut consumatori, majoritatea cãrora vor fi nevoiþi sã ducã pe viitor o viaþã de „legumã”. Odatã ce civilizaþia vesticã a pãtruns în sfera modelãrii inconºtientului poporului nostru, a creat în primul rînd un model atrãgãtor de viaþã de consumator. Tot ce se împotriveºte acestui model, a primit aspect negativ. Sub steagul libertãþii, poporului se impune „standarte” care îndreaptã energiile sociale împotriva noastrã. În primul rînd se valorificã toleranþa faþã de orice pãcat. Tot ce înainte era interzis, acum devine o distracþie inocentã. Sub masca „dreptului la autodeterminare” din popor se creeazã o turmã de degradaþi morali. Ca dovadã serveºte faptul, cã indicatorul indirect al evoluþiei democraþiei este – rãspîndirea pãcatelor. De exemplu, pederastia, în mod tacit este consideratã drept cel mai exact indicator al nivelului democraþiei. Atunci cînd tuturor le este garantatã egalitatea în drepturi, deviaþiile sexuale ºi mintale, avînd un statut legal, trebuiesc rãspîndite, pentru cã primesc dreptul la întrunire/propagandã. Dacã pederaºtii nu se înmulþesc numeric, înseamnã cã drepturile lor sunt încãlcate, înseamnã cã nu e suficientã democraþie. Masele nu sesizeazã nici un pericol, deoarece înþeleg prin pericol, doar ceea ce are un efect imediat. Astfel prin pederastie, omul simplu nu vede nici un pericol evident ºi spontan. din aceastã cauzã este foarte vulnerabil. De la început îºi schimbã atitudinea sa de la negativ la neutru, iar mai apoi ºi la pozitiv. Atitudinea lor pozitivã e indicatorul cel mai exact cã “drepturile tuturor se respectã”. Copiilor, care încã nu înþeleg nimic, acest pãcat le este oferit în mod vesel ºi în culori deschise. Ei merg spre acest pãcat nou ºi inovativ, aºa cum fluturii zboarã spre foc. În rezultat aripile ard, iar fluturii se transformã în viermi care pot doar a se tîrî. Sã zboare ei deja nu mai pot. Ei nu mai cred în sinceritatea cauzelor nobile. Pe toþi îi suspectã, în nimic nu cred ºi îºi gãsesc fericirea doar în plãcerile trupeºti. Astfel de educaþie transformã societatea într-o turmã manipulabilã. Individul egoist triumfeazã. Pierderea idealurilor înalte duce la pierderea tendinþei spre comuniune spiritualã ºi socialã, spre crearea unei structuri unice. Comunitatea ce a fost odatã funcþionalã, devine un „gunoi”. Socrate în timpul sãu a menþionat cã omul simplu nu este capabil sã sesizeze pericolul de lungã duratã a inovaþiilor. El spunea, cã trebuie sã ne pãzim chiar ºi de muzica nouã, cã ea poate ameninþa securitatea ºi integritatea polisului. Treptat dupã culisele „binelui” sunt introduse concepþii noi care modeleazã inconºtientul. Aceste concepþii se înrãdãcineazã ºi cu timpul evolueazã în obiceiuri ºi deprinderi, care prin forþe sociale se întãresc în legislaþie/organizare statalã ºi în sfîrºit modificã totul în scopuri necunoscute ºi nedefinite. Ca urmare, binele devine rãu ºi invers, rãul devine bine. Cel mai important este faptul cã nimeni nu înþelege nimic, deoarece procesul decurge foarte lent ºi oamenii nu-l pot observa. Dupã Socrate, adevãrul profund îl putem sesiza privind din punct de vedere al importanþei statale, dar nu a cetãþeanului simplu. În zilele de astãzi, unele forþe în timp ce infiltreazã detalii nesemnificative, dobîndesc succese nemaipomenite. Nimeni nu ºtie cine indicã direcþia evoluþiei, dar dacã direcþia este, atunci „cineva” cu siguranþã o traseazã. Acest „cineva” modeleazã inconºtientul poporului nostru. Ar fi fost mai uºor de luptat cu acest „cineva”, dacã ar fi posedat potenþial nuclear, decît aceastã armã convenþionalã. Pentru a naºte un copil este nevoie de 9 luni. Pentru a forma inconºtientul unui popor, e nevoie de o generaþie, cînd pãrinþii educaþi de noul sistem, la rîndul lor educã copiii sãi dupã aceleaºi principii. Dacã vom spune unui grup de fete semi-goale (care cînta, sau mai degrabã demonstreazã acte indecente) sau producãtorilor/regizorilor lor, cã ei participã indirect la modelarea inconºtientului, vor fi foarte miraþi, deoarece sunt siguri cã nu fac nimic rãu. Ei „pur ºi simplu” cînta, ei „pur ºi simplu” danseazã, „pur ºi simplu” ne distreazã sau cîºtigã bani. Dar cu ajutorul acestor  – „pur ºi simplu”, se formeazã personalitatea umanã. Ce fel de personalitate va fi, depinde de asemenea ºi de jucãriile din copilãrie, de desenele animate, de cîntece, programa ºcolarã sau sursele de informare. Sursa: Blogul Noua Dreapta Moldova]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer