Citeam azi pe MEDIAFAX despre proiectul de lege al PDL-ului, depus miercuri la Parlament, pentru reducerea numãrului de semnãturi necesare pentru înregistrarea unui partid politic, de la 25.000 la 500 de semnãturi. “ Este nevoie de participare, de implicare, nu de o barierã ridicatã birocratic.” – ar fi declarat la conferința de presã organizatã pe acest subiect, purtãtorul de cuvânt al PDL. Evident cã existența unui astfel de proiect mã entuziasmeazã în aceste zile mohorâte, însã cum am trecut demult de vârsta naivitãții, nu pot sã nu mã întreb de ce abia acum, și de ce PDL ?! Cãci au trecut 23 de ani de guvernãri neo-comuniste, în care aceiași actori ai politicii românești, proveniți din marele bazin politic al PCR-FSN-FDSN-PDSR-PSD, se schimbã unii pe alții, la Putere. Dacã în 1990 puteai înregistra un partid politic cu doar o sutã de semnatari, s-a ajuns ca astãzi sã trebuiascã sã aduni 25.000 de semnãturi și sã îndeplinești nenumãrate alte condiții pentru a accede la viața politicã (participãri la nivel național la alegeri – pentru a nu fi radiat ca partid, taxe de înscriere în alegeri de 1000 euro pentru fiecare candidat la alegerile parlamentare, etc.) Cum s-a ajuns aici ? S-a ajuns aici pentru cã, dupã buimãceala generalã din 89, când românii de bunã credințã au înțeles cine sunt cei care au acaparat puterea, s-au revoltat. Și au primit bâtele minerilor în cap în Piața Universitãții, sediile partidelor anti-comuniste fiind devastate. Apoi, comuniștii de la putere au început sã îngrãdeascã accesul la scena politicã prin tot soiul de reguli, din ce în ce mai drastice, pentru a se asigura cã românii nu vor avea nici o altervativã la alegeri, decât aceiași neo-comuniști, vopsiți în culorile aparente ale unor așa-zise tabere adverse. Și astfel au trecut 23 de ani. Astãzi, când frații vitregi PSD și PDL, proveniți prin diviziune celularã din același pãrinte PDSR, se bat pentru bruma de avere strãmoșeascã, rãmasã de prãduit, se fac strategii și jocuri, pe spinarea noastrã, a românilor simpli. Ce alt instrument mai bun de captare a bunãvoinței populare poate fi folosit, decât mirajul libertãții politice ?! Vã dãm dreptul sã vã faceți din nou o puzderie de partide, în numele libertãții de participare la viața politicã – ne spune acum PDL-ul. Dar de ce nu ați fãcut-o cât ați fost voi puternici, la guvernare, ani și ani de-a rândul ?! întreb eu. De ce veniți acum cu mirajul unei libertãți politice pe care ne-o fluturați pe sub nas doar pentru a capta bunãvoința poporului pentru un partid care a dezamãgit, care este deja ajuns la capãt de linie, în lada de gunoi a Istoriei. Credeți cã așa vom uita cât ați furat ? Cât ne-ați mințit ? Sau este doar o manevrã abilã care, dacã va avea succes, sperați voi cã va fãrâmița puterea atot-puternicului PSD, și vã va mai da vouã o șansã sã supraviețuiți politic ? Mihai Rapcea]]>
Related Stories
December 17, 2024
Michael Patrick Nolan, Baronul Nolan, (10 Septembrie 1928 – 22 ianuarie 2007) a fost judecător în…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 11, 2024
Când citești bloguri de geopolitică, te molipsești ușor de boala opiniilor, așa cum alții iau…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 8, 2024
Foarte mulți români sunt supărați, dezamăgiți și chiar demoralizați de modul în care s-au desfășurat…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
December 5, 2024
”Copiii voștri sunt liberi” – liberi să aleagă neomarxismul, altfel sunt catalogați drept naziști, legionari,…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Partidul Patrioții Poporului Român (PPR) vă chemă vineri 6 decembrie 2024 ora 18 la Piața…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Știam că vom fi furați însă nu ne-am imaginat că Sistemul ne va lovi cu…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 4, 2024
Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit…
Post Views: 0
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 3, 2024
Astăzi, în instanță, așteptam să-mi vină rândul la un proces civil, la Judecătorie. În sală…