Începând de astãzi, membrii AVMR intrã în greva foamei pe temen nelimitat, pe terenul din fața Teatrului Național din București

Doar doi mineri au fost gãsiți vinovați…

Dupã 21 de ani de la evenimentele sângeroase petrecute între 13-15 iunie 1990, în Piața Universitãții, Asociația Victimelor Mineriadelor își cautã încã dreptatea în instanțã. Președintele acesteia, Viorel Ene, a declarat pentru ziarul “Puterea”, cã, din punctul lor de vedere, pentru acțiunile represive de atunci, soluțiile de neîncepere a urmãririi penale date pânã acum în acest dosar și „spãlarea” criminalilor se fac vinovați: Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Dan Voinea, Traian Bãsescu și Laura Codruța Kovesi. Totodatã, la începutul acestei sãptãmâni, în prima zi lucrãtoare, Asociația va depune la Parchetul General, militar și civil o cerere de redeschidere a dosarului mineriadei din iunie 1990, conform plângerii penale formulate în 18.02.1997, ale cãrei principale capete de acuzare sunt: genocid și rele tratamente aplicate victimelor mineriadei, fapte care, conform Codului penal sunt imprescriptibile. Avocații pãrții vãtãmate spun cã în privința mãsurilor luate de autoritãțile de la acea vreme se întrunesc elementele constitutive ale genocidului, întrucât, odatã cu declanșarea violențelor de atunci, a avut loc și un pogrom împotriva țiganilor, care erau prinși și bãtuți, deși nu se aflau în zona conflictului, ci în cartiere, fiind vorba de acțiuni îndreptate împotriva unei comunitãți și chiar de incitare la rãzboi civil. Membrii AVMR mai sunt nemulțumiți pentru faptul cã, în cele peste douã decenii scurse de la mineriada din 13-15 iunie, nu au fost trași la rãspundere decât doi mineri și doi ofițeri de la „doi și-un sfert”, care ar fi substituit 70.000 de dolari din locuința lui Ion Rațiu și maistrul miner Domokos, cel care a vrut sã-i taie capul lui Marian Munteanu. Crucea comemorativã a mineriadei a fost dositã de cãtre Primãrie Pânã la ora actualã, pentru morții și rãniții de atunci, nu a fost nimeni tras la rãspundere. Începând de astãzi, 13 iunie, pe termen nelimitat, membrii AVMR vor intra în greva foamei pe terenul din fața Teatrului Național, pânã când instanța de judecatã va proceda la redeschiderea dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. „O altã nemulțumire a noastrã este mutarea crucii de marmurã, comemorativã, «In memoriam 1990», de cãtre Primãrie, pentru cã «nu dãdea bine» în fața monumentului cu personajele lui Caragiale din fața Teatrului National. Monumentul a fost așezat fãrã fundație, între niște boscheți, într-un loc mai puțin vizibil și cel mai probabil va cãdea sau va intra în pãmânt. În locul lui a apãrut o altã cruce, asemãnãtoare celor din cimitir, dedicatã lui Cristian Pațurcã și care nu își are locul aici,” spune Viorel Ene. ]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer