FOTO: AGERPRES
Revoluþionarii impostori s-au tãvãlit pe jos ºi au fãcut scandal ori de câte ori le-au fost ameninþate privilegiile
„Adevãrul“ vã spune cum ºi de ce a fost creatã tagma revoluþionarilor cu certificat. Afacerea „Revoluþia“ a fost beneficã impostorilor ºi profitorilor ºi doar în micã mãsurã adevãratelor victime ale evenimentelor din decembrie 1989.
În România sunt peste 20.000 de revoluþionari cu certificat ºi numai indemnizaþiile lor ne costã mai mult de 100 de milioane de euro pe an. Puþinã lume ºtie însã cine sunt aceºti oameni ºi care este istoria lor. Cine ºi de ce i-a creat, cine le-a dat drepturi, cine ºi cum i-a folosit, cine se aflã la bazã ºi cine se aflã în vârful acestei uriaºe afaceri a certificatelor de revoluþionari care, conform unui calcul publicat în episodul de ieri, a tocat din banii contribuabililor peste 2 miliarde de euro în ultimele douã decenii.
Totul a început în 1990, an în care regimul Iliescu s-a confruntat cu un val de proteste în care zecile de mii de manifestanþi cereau, în primul rând, dreptate pentru morþii Revoluþiei. Mare parte dintre ei, morþii Revoluþiei, aproape o mie, cãzuserã dupã 22 decembrie 1989, când la putere venise Ion Iliescu ºi toþi oamenii sãi. Mai fuseserã ºi peste 2.500 de rãniþi. Ei, rãniþii, erau cei mai vehemenþi, alãturi de pãrinþii, soþii, soþiile ºi copiii celor cãzuþi sub rafalele de gloanþe. Ei cereau pedepsirea vinovaþilor, numai cã mulþi dintre vinovaþi se aflau la putere ºi gura protestatarilor trebuia închisã. Soluþia a fost ingenioasã: la 18 decembrie 1990 a fost promulgatã „Legea 42 pentru cinstirea memoriei eroilor martiri ºi acordarea unor drepturi urmaºilor acestora, precum ºi rãniþilor din timpul Revoluþiei”.
Miºcarea care a acreditat teza iliescianã
Legea 42 le aducea beneficii substanþiale rãniþilor ºi urmaºilor: indemnizaþii lunare, terenuri, spaþii comerciale, scutire de impozite, gratuitate pe mijloacele de transport, etc. În ceea ce priveºte reparaþiile materiale generozitatea a fost împinsã la extrem: în cazul eroilor martiri s-a legiferat câte o indemnizaþie pentru fiecare dintre urmaºii lor. Dacã un mort la Revoluþie avea ambii pãrinþi în viaþã, era cãsãtorit ºi avea cinci copii, asta echivala ºi mai echivaleazã ºi astãzi cu opt indemnizaþii suportate din bugetul de stat.
Bebe Ivanovici, un fals rãnit la Revoluþie, un adevãrat samsar al certificatelor de revoluþionar Foto: Mediafax
Toate acestea avantaje au provocat invidia celorlalþi participanþi la Revoluþie. „Când au vãzut câte avantaje conferã legea, mulþi au sãrit cu gura ºi au zis sã li se dea ºi lor cã pânã la urmã Revoluþia a fost fãcutã mai mult de cei valizi decât de cei morþi ºi rãniþi. Au fãcut presiuni, proteste ºi au insistat la Dan Iosif, care la acea vreme era secretarul Senatului. Dan Iosif a propus în Parlament ºi în august 1992 a fost aprobat un amendament la Legea 42 care introducea ºi titlul de luptãtor remarcat. ªi aºa s-au dat drepturi ºi la cei valizi, mai puþin indemnizaþie.
ªi de aici a început toatã nebunia”, explicã Jan Ciochinã, preºedintele Asociaþiei Radio Libertatea, fost ziarist, care în anii ’90 a urmãrit atent fenomenul. De la aceastã extindere a beneficiilor dincolo de graniþa urmaºilor ºi rãniþilor a început transformarea certificatelor de revoluþionar într-o veritabilã afacere ºi transformarea revoluþionarilor într-o masã de manevrã gata tot timpul sã joace dupã cum cântã cei care le garanteazã beneficiile.
De aici a început cu adevãrat fenomenul revoluþionarilor pe care regimul Iliescu avea tot interesul sã îl creeze. Prin acreditarea a mii de revoluþionari cu certificare ºi beneficii, grupul „emanaþilor” (teza iliescianã despre Revoluþie) câºtiga tot atâþia aliaþi în a respinge teoria unei lovituri de stat în decembrie 1989. Pentru a-ºi apãra avantajele, revoluþionarii vor apãra mereu ideea de revoluþie. Nici momentul ales nu a fost deloc întâmplãtor. Amendarea Legii 42 a avut loc în august 1992, cu o lunã înainte de alegerile prezidenþiale din acelaºi an. Ulterior a devenit o obiºnuinþã ca în anii electorali revoluþionarii sã fie gratulaþi cu noi ºi noi avantaje.
Dacã înainte de amendamentul din august 1992 asociaþiile de revoluþionari puteau fi numãrate pe degete, ulterior au început sã aparã ca ciupercile dupã ploaie. În prezent, în România sunt circa 200 de astfel de asociaþii. Ceea ce la început fusese ideea acordãrii unui sprijin pentru cei care suferiserã în urma Revoluþiei cãpãta, încet-încet, proporþiile unei uriaºe afaceri. La sfârºitul anului 1992 se ajunsese deja la un numãr de 8.270 de beneficiari ai Legii 42 (2.257 de urmaºi, 2.711 rãniþi, 633 de reþinuþi ºi 2.669 de luptãtori remarcaþi).
Domnia lui Bebe „Certificat”
Era însã abia începutul. Amendamentul dat în august 1992 prevedea înfiinþarea pentru o lunã a Comisiei Parlamentare pentru Cinstirea ºi Sprijinirea Eroilor Revoluþiei din Decembrie 1989, care din septembrie pânã în octombrie ’92 a ºi produs cei 2.669 de luptãtori remarcaþi. Numai cã dupã alegerile din toamna acelui an, bãieþii deºtepþi au reînfiinþat comisia parlamentarã sub pretextul cã mai sunt rãniþi ºi urmaºi care nu au apucat sã solicite certificate. Sub acest paravan comisia a funcþionat mult ºi bine, pânã în 1995, sub conducerea celebrului Bebe Ivanovici, care a eliberat în acest rãstimp mii ºi mii de certificate cu titlul onorific de „participant în revoluþie”.
Cum nu a existat nicio evidenþã, nimeni nu ºtie cifra exactã a patalamalelor împãrþite de cel supranumit Bebe „Certificat”, dar au fost voci care au vorbit chiar ºi de 40.000 de certificate. Conform legii, participanþi nu aveau niciun drept, numai cã mulþi au fãcut presiuni la primãrii ºi au obþinut în mod ilegal terenuri ºi spaþii comerciale. Iar mulþi dintre cei care n-au obþinut aveau sã obþinã, prin transformarea ulterioarã în luptãtori remarcaþi.
2.412 lei este o indemnizaþie medie de revoluþionar.
De la 8.000 la 25.000 de revoluþionari
Vara anului 1996. O nouã campanie electoralã stãtea sã înceapã ºi o sumedenie de impostori fãceau presiuni pentru deschiderea unei noi sesiuni de eliberare a certificatelor de revoluþionar. Foarte vocali erau mulþi dintre cei cãrora Bebe Ivanovici le împãrþise cu seninãtate certificate de participant ºi constataserã cã acestea nu prea le aduc niciun beneficiu. În pragul alegerilor, regimul Iliescu s-a întors încã o datã cãtre poporul revoluþionar ºi, la 23 august 1996, Legea 42 a fost din nou modificatã. S-a creat o comisie condusã de Costel Balint, care urma sã analizeze dosarele celor care solicitau noi certificate de revoluþionar sau preschimbarea celor de participant cu unele de luptãtori remarcaþi, acestea din urmã asigurând beneficiile înscrise în lege.
„Bebe Ivanovici ºi George Costin, actualul secretar de stat, au fost cei mai vehemenþi în a cere deschiderea unei noi sesiuni. Au invocat cã mai sunt rãniþi ºi urmaºi de eroi care nu au primit certificat. Au bãgat mortul în faþã pentru a deschide uºa unei mari mase de impostori”, mai spune Jan Ciochinã.
Regulamentul de funcþionare a comisiei a fost parcã special conceput pentru a facilita trecerea impostorilor: era suficient ca un cetãþean sã aducã trei martori care sã dea declaraþie cã l-au vãzut la Revoluþie. S-a creat astfel o veritabilã fabricã de certificate, au apãrut adevãrate reþele, care în schimbul unor sume de bani confecþionau dosare, puneau la dispoziþie martori ºi transformau în revoluþionari persoane care nu participaserã în niciun fel la evenimentele din decembrie 1989. Comisia Balint a fost bombardatã cu mii ºi mii de dosare ºi mai ales cu presiuni din partea capilor care conduceau aceste reþele.
Revoluþionarii adevãraþi n-au aºteptat recompense materiale Foto: reuters
A început sã funcþioneze în septembrie ’96 ºi pânã în luna decembrie a aceluiaºi an validase deja 7.000 de dosare eliberând tot atâtea certificate de revoluþionar. Lista cu cele 7.000 de persoane a fost trimisã cãtre Cotroceni pentru ca preºedintele Emil Constantinescu sã le acorde brevete prin decret prezidenþial. Brevetele atestã certificatul de revoluþionar ºi, cel mai important, îi permit posesorului sã beneficieze de avantajele legii.
Au apãrut însã preºedinþi de asociaþii care au sesizat faptul cã nu toate cele 7.000 de dosare fuseserã verificate cu adevãrat de comisie, s-a întreprins un soi de anchetã, premierul de atunci, Victor Ciorbea, l-a eliberat din funcþie pe Costel Balint, iar Cotroceniul a trimis înapoi lista cu cei 7.000 de revoluþionari pentru reverificare.
Contribuþia lui Radu Vasile
Imediat au început presiunile pentru repunerea în funcþie a lui Costel Balint. George Costin, liderul Asociaþiei Metrou ºi actual secretar de stat pentru problemele revoluþionarilor, a înaintat acþiune în instanþã ºi, în februarie 1997, a reuºit sã-l readucã pe Balint în fruntea comisiei, care ºi-a reluat activitatea pânã în luna mai. Nu se ºtie câte dosare au mai fost validate în aceastã perioadã ºi câte certificate s-au eliberat pentru cã arhiva comisiei a dispãrut subit.
Pe fondul acestei nebunii, Ion Caramitru, la acea vreme ministru în guvernul Ciorbea, a propus modificarea Legii 42 pentru a eradica impostorii.Noul proiect prevedea acordarea de certificate de luptãtori doar pentru cei care au înfruntat cu forþele de represiune înainte de 22 decembrie ’89. Revoluþionarii au luat foc, au declanºat proteste ºi au intrat în greva foamei. Guvernul Ciorbea a cedat într-un final ºi a renunþat la proiectul lui Caramitru. Dan Iosif însuºi a intrat în greva foamei, circul a fost garantat.
Revoluþionarii ºi-au continuat presiunile ºi, în noiembrie 1999, l-au convins pe premierul Radu Vasile sã emitã o ordonanþã de urgenþã prin care se completa Legea 42 împuternicind asociaþiile de revoluþionari sã facã propuneri Preºedinþiei României, prin intermediul SSPR, pentru acordarea de brevete. Cu alte cuvinte, din moment ce arhiva comisiei Balint dispãruse, fiecare asociaþie îºi desemna singurã revoluþionarii cãrora li se validaserã dosarul! Aºa a ajuns la Cotroceni o listã cu nu mai puþin de 17.000 de revoluþionari care au fost validaþi prin decret prezidenþial ºi publicaþi în Monitorul Oficial din 7 martie 2000. Este evident cã mulþi dintre cei 17.000 de aºa-ziºi revoluþionari nu trecuserã niciodatã prin rigorile unei comisii serioase.
Printre ei s-au numãrat oameni care nici n-au ieºit din casã la Revoluþie, unii care nici nu erau în þarã sau se aflau în puºcãrii, alþii care aveau mai puþin de 10 ani în decembrie 1989 ºi familii întregi care au þinut sã beneficieze în grup de avantajele oferite cu atâta generozitate de la bugetul de stat. Numãrul total al revoluþionarilor ajunsese la peste 25.000! Întrebat de reporterii „Adevãrul”, Emil Constantinescu, preºedintele de atunci al României, spune cã a avut încredere în consilierii sãi când a semnat decretul: „Nu puteam sã stau eu ca preºedinte sã verific. Am avut încredere în consilierii mei, oameni care au stat în faþa tancurilor pe 21 decembrie 1989. Dacã nici ei n-au fost corecþi, atunci…”.
“Nu puteam sã stau eu ca preºedinte sã verific. Am avut încredere în consilierii mei, oameni care au stat în faþa tancurilor pe 21 decembrie 1989. Dacã nici ei n-au fost corecþi, atunci…”
Emil Constantinescu fost preºedinte al României
Marea loviturã din anul electoral 2004
Dar povestea nu se terminã aici. La 12 iulie 2004, cu câteva luni înainte de alegerile care aveau sã vinã în toamna acelui an, a fost promulgatã Legea 341, o nouã lege a revoluþionarilor care o abroga pe cea existentã. Iniþiatã de senatorul PSD Sergiu Nicolaescu ºi susþinutã vehement de alþi colegi de partid, Legea 341 prevedea preschimbarea certificatelor de revoluþionar existente dupã o reverificare a dosarelor. Noua lege a fost prezentatã ca o iniþiativã de eradicare a impostorilor, dar în realitate nu a fãcut decât sã aducã noi avantaje revoluþionarilor, cel mai important fiind introducerea indemnizaþiei ºi pentru luptãtorii remarcaþi cu condiþia sã aibã un venit sub salariul mediu brut pe economie.
Numãrul impostorilor a rãmas la fel de mare, iar povara pusã pe umerii bugetului de stat a devenit uriaºã. Conform ultimelor statistici ale Casei Naþionale de Pensii, în prezent sunt aproximativ 16.000 de revoluþionari care încaseazã lunar o indemnizaþie medie de 2.412 lei. Printre ei sunt mii de oameni care nu au fãcut nimic ca sã merite aceºti bani, iar în spatele lor se aflã capii unor reþele care au încasat procente grase din sumele primite retroactiv de revoluþionari dupã preschimbarea certificatelor.
Sursa: Adevãrul
Pe Aceeaºi Temã
Toate acestea avantaje au provocat invidia celorlalþi participanþi la Revoluþie. „Când au vãzut câte avantaje conferã legea, mulþi au sãrit cu gura ºi au zis sã li se dea ºi lor cã pânã la urmã Revoluþia a fost fãcutã mai mult de cei valizi decât de cei morþi ºi rãniþi. Au fãcut presiuni, proteste ºi au insistat la Dan Iosif, care la acea vreme era secretarul Senatului. Dan Iosif a propus în Parlament ºi în august 1992 a fost aprobat un amendament la Legea 42 care introducea ºi titlul de luptãtor remarcat. ªi aºa s-au dat drepturi ºi la cei valizi, mai puþin indemnizaþie.
ªi de aici a început toatã nebunia”, explicã Jan Ciochinã, preºedintele Asociaþiei Radio Libertatea, fost ziarist, care în anii ’90 a urmãrit atent fenomenul. De la aceastã extindere a beneficiilor dincolo de graniþa urmaºilor ºi rãniþilor a început transformarea certificatelor de revoluþionar într-o veritabilã afacere ºi transformarea revoluþionarilor într-o masã de manevrã gata tot timpul sã joace dupã cum cântã cei care le garanteazã beneficiile.
De aici a început cu adevãrat fenomenul revoluþionarilor pe care regimul Iliescu avea tot interesul sã îl creeze. Prin acreditarea a mii de revoluþionari cu certificare ºi beneficii, grupul „emanaþilor” (teza iliescianã despre Revoluþie) câºtiga tot atâþia aliaþi în a respinge teoria unei lovituri de stat în decembrie 1989. Pentru a-ºi apãra avantajele, revoluþionarii vor apãra mereu ideea de revoluþie. Nici momentul ales nu a fost deloc întâmplãtor. Amendarea Legii 42 a avut loc în august 1992, cu o lunã înainte de alegerile prezidenþiale din acelaºi an. Ulterior a devenit o obiºnuinþã ca în anii electorali revoluþionarii sã fie gratulaþi cu noi ºi noi avantaje.
Dacã înainte de amendamentul din august 1992 asociaþiile de revoluþionari puteau fi numãrate pe degete, ulterior au început sã aparã ca ciupercile dupã ploaie. În prezent, în România sunt circa 200 de astfel de asociaþii. Ceea ce la început fusese ideea acordãrii unui sprijin pentru cei care suferiserã în urma Revoluþiei cãpãta, încet-încet, proporþiile unei uriaºe afaceri. La sfârºitul anului 1992 se ajunsese deja la un numãr de 8.270 de beneficiari ai Legii 42 (2.257 de urmaºi, 2.711 rãniþi, 633 de reþinuþi ºi 2.669 de luptãtori remarcaþi).
Domnia lui Bebe „Certificat”
Era însã abia începutul. Amendamentul dat în august 1992 prevedea înfiinþarea pentru o lunã a Comisiei Parlamentare pentru Cinstirea ºi Sprijinirea Eroilor Revoluþiei din Decembrie 1989, care din septembrie pânã în octombrie ’92 a ºi produs cei 2.669 de luptãtori remarcaþi. Numai cã dupã alegerile din toamna acelui an, bãieþii deºtepþi au reînfiinþat comisia parlamentarã sub pretextul cã mai sunt rãniþi ºi urmaºi care nu au apucat sã solicite certificate. Sub acest paravan comisia a funcþionat mult ºi bine, pânã în 1995, sub conducerea celebrului Bebe Ivanovici, care a eliberat în acest rãstimp mii ºi mii de certificate cu titlul onorific de „participant în revoluþie”.
Cum nu a existat nicio evidenþã, nimeni nu ºtie cifra exactã a patalamalelor împãrþite de cel supranumit Bebe „Certificat”, dar au fost voci care au vorbit chiar ºi de 40.000 de certificate. Conform legii, participanþi nu aveau niciun drept, numai cã mulþi au fãcut presiuni la primãrii ºi au obþinut în mod ilegal terenuri ºi spaþii comerciale. Iar mulþi dintre cei care n-au obþinut aveau sã obþinã, prin transformarea ulterioarã în luptãtori remarcaþi.
2.412 lei este o indemnizaþie medie de revoluþionar.
De la 8.000 la 25.000 de revoluþionari
Vara anului 1996. O nouã campanie electoralã stãtea sã înceapã ºi o sumedenie de impostori fãceau presiuni pentru deschiderea unei noi sesiuni de eliberare a certificatelor de revoluþionar. Foarte vocali erau mulþi dintre cei cãrora Bebe Ivanovici le împãrþise cu seninãtate certificate de participant ºi constataserã cã acestea nu prea le aduc niciun beneficiu. În pragul alegerilor, regimul Iliescu s-a întors încã o datã cãtre poporul revoluþionar ºi, la 23 august 1996, Legea 42 a fost din nou modificatã. S-a creat o comisie condusã de Costel Balint, care urma sã analizeze dosarele celor care solicitau noi certificate de revoluþionar sau preschimbarea celor de participant cu unele de luptãtori remarcaþi, acestea din urmã asigurând beneficiile înscrise în lege.
„Bebe Ivanovici ºi George Costin, actualul secretar de stat, au fost cei mai vehemenþi în a cere deschiderea unei noi sesiuni. Au invocat cã mai sunt rãniþi ºi urmaºi de eroi care nu au primit certificat. Au bãgat mortul în faþã pentru a deschide uºa unei mari mase de impostori”, mai spune Jan Ciochinã.
Regulamentul de funcþionare a comisiei a fost parcã special conceput pentru a facilita trecerea impostorilor: era suficient ca un cetãþean sã aducã trei martori care sã dea declaraþie cã l-au vãzut la Revoluþie. S-a creat astfel o veritabilã fabricã de certificate, au apãrut adevãrate reþele, care în schimbul unor sume de bani confecþionau dosare, puneau la dispoziþie martori ºi transformau în revoluþionari persoane care nu participaserã în niciun fel la evenimentele din decembrie 1989. Comisia Balint a fost bombardatã cu mii ºi mii de dosare ºi mai ales cu presiuni din partea capilor care conduceau aceste reþele.
Revoluþionarii adevãraþi n-au aºteptat recompense materiale Foto: reuters
A început sã funcþioneze în septembrie ’96 ºi pânã în luna decembrie a aceluiaºi an validase deja 7.000 de dosare eliberând tot atâtea certificate de revoluþionar. Lista cu cele 7.000 de persoane a fost trimisã cãtre Cotroceni pentru ca preºedintele Emil Constantinescu sã le acorde brevete prin decret prezidenþial. Brevetele atestã certificatul de revoluþionar ºi, cel mai important, îi permit posesorului sã beneficieze de avantajele legii.
Au apãrut însã preºedinþi de asociaþii care au sesizat faptul cã nu toate cele 7.000 de dosare fuseserã verificate cu adevãrat de comisie, s-a întreprins un soi de anchetã, premierul de atunci, Victor Ciorbea, l-a eliberat din funcþie pe Costel Balint, iar Cotroceniul a trimis înapoi lista cu cei 7.000 de revoluþionari pentru reverificare.
Contribuþia lui Radu Vasile
Imediat au început presiunile pentru repunerea în funcþie a lui Costel Balint. George Costin, liderul Asociaþiei Metrou ºi actual secretar de stat pentru problemele revoluþionarilor, a înaintat acþiune în instanþã ºi, în februarie 1997, a reuºit sã-l readucã pe Balint în fruntea comisiei, care ºi-a reluat activitatea pânã în luna mai. Nu se ºtie câte dosare au mai fost validate în aceastã perioadã ºi câte certificate s-au eliberat pentru cã arhiva comisiei a dispãrut subit.
Pe fondul acestei nebunii, Ion Caramitru, la acea vreme ministru în guvernul Ciorbea, a propus modificarea Legii 42 pentru a eradica impostorii.Noul proiect prevedea acordarea de certificate de luptãtori doar pentru cei care au înfruntat cu forþele de represiune înainte de 22 decembrie ’89. Revoluþionarii au luat foc, au declanºat proteste ºi au intrat în greva foamei. Guvernul Ciorbea a cedat într-un final ºi a renunþat la proiectul lui Caramitru. Dan Iosif însuºi a intrat în greva foamei, circul a fost garantat.
Revoluþionarii ºi-au continuat presiunile ºi, în noiembrie 1999, l-au convins pe premierul Radu Vasile sã emitã o ordonanþã de urgenþã prin care se completa Legea 42 împuternicind asociaþiile de revoluþionari sã facã propuneri Preºedinþiei României, prin intermediul SSPR, pentru acordarea de brevete. Cu alte cuvinte, din moment ce arhiva comisiei Balint dispãruse, fiecare asociaþie îºi desemna singurã revoluþionarii cãrora li se validaserã dosarul! Aºa a ajuns la Cotroceni o listã cu nu mai puþin de 17.000 de revoluþionari care au fost validaþi prin decret prezidenþial ºi publicaþi în Monitorul Oficial din 7 martie 2000. Este evident cã mulþi dintre cei 17.000 de aºa-ziºi revoluþionari nu trecuserã niciodatã prin rigorile unei comisii serioase.
Printre ei s-au numãrat oameni care nici n-au ieºit din casã la Revoluþie, unii care nici nu erau în þarã sau se aflau în puºcãrii, alþii care aveau mai puþin de 10 ani în decembrie 1989 ºi familii întregi care au þinut sã beneficieze în grup de avantajele oferite cu atâta generozitate de la bugetul de stat. Numãrul total al revoluþionarilor ajunsese la peste 25.000! Întrebat de reporterii „Adevãrul”, Emil Constantinescu, preºedintele de atunci al României, spune cã a avut încredere în consilierii sãi când a semnat decretul: „Nu puteam sã stau eu ca preºedinte sã verific. Am avut încredere în consilierii mei, oameni care au stat în faþa tancurilor pe 21 decembrie 1989. Dacã nici ei n-au fost corecþi, atunci…”.
“Nu puteam sã stau eu ca preºedinte sã verific. Am avut încredere în consilierii mei, oameni care au stat în faþa tancurilor pe 21 decembrie 1989. Dacã nici ei n-au fost corecþi, atunci…”
Emil Constantinescu fost preºedinte al României
Marea loviturã din anul electoral 2004
Dar povestea nu se terminã aici. La 12 iulie 2004, cu câteva luni înainte de alegerile care aveau sã vinã în toamna acelui an, a fost promulgatã Legea 341, o nouã lege a revoluþionarilor care o abroga pe cea existentã. Iniþiatã de senatorul PSD Sergiu Nicolaescu ºi susþinutã vehement de alþi colegi de partid, Legea 341 prevedea preschimbarea certificatelor de revoluþionar existente dupã o reverificare a dosarelor. Noua lege a fost prezentatã ca o iniþiativã de eradicare a impostorilor, dar în realitate nu a fãcut decât sã aducã noi avantaje revoluþionarilor, cel mai important fiind introducerea indemnizaþiei ºi pentru luptãtorii remarcaþi cu condiþia sã aibã un venit sub salariul mediu brut pe economie.
Numãrul impostorilor a rãmas la fel de mare, iar povara pusã pe umerii bugetului de stat a devenit uriaºã. Conform ultimelor statistici ale Casei Naþionale de Pensii, în prezent sunt aproximativ 16.000 de revoluþionari care încaseazã lunar o indemnizaþie medie de 2.412 lei. Printre ei sunt mii de oameni care nu au fãcut nimic ca sã merite aceºti bani, iar în spatele lor se aflã capii unor reþele care au încasat procente grase din sumele primite retroactiv de revoluþionari dupã preschimbarea certificatelor.
Sursa: Adevãrul
