In legatura cu izbucnirea celui de-al 3-lea razboi mondial cu utilizarea armelor chimice si bacteorologice inca nu am motive sa cred, dar in schimb sunt convins ca ne aflam in plin al 3-lea razboi mondial, numai ca acesta e unul diferit in care nu se folosesc arme de foc, acesta e razboiul expansiunii economice si politice. In urma acestui razboi, multe tari si popoare vor fi asediate fara nici o singura impuscatura. In acest razboi se folosesc arme economice, politice, culturale, psihologice, ideologice; cu alte cuvinte arme cu o prioritate mult mai inalta. Obuzele nu explodeaza pe strazi si nu darama cladiri. Ele explodeaza direct in constiinta oamenilor daramand valori si traditii.” “Lipsa controlului emotional, lipsa controlului actiunilor savarsite din cauze sentimentale vor crea cele mai multe probleme atat la nivel personal cat si la nivel de stat. Vorbele spuse chiar la intamplare, promisiunile, minciunile, vor starni valuri mult mai puternice de nemultumiri si contra actiuni decat in alte perioade de timp. Numarul despartirilor si al sinuciderilor in 2011 va creste, practic se va dubla atat in tara noastra cat si in alte tari. La un moment dat se va crea impresia ca marii oameni ai Romaniei ce au o anumita etate astazi parca si-au propus, in mod colectiv, sa paraseasca aceasta lume. Unii vor muri de batranete, altii rapusi de tot felul de boli, altii pur si simplu se vor sinucide. Lipsa controlului emotional, starile emotionale, depresiile, stresul emotional si nemultumirile sufletesti vor omori un numar mare de oameni in 2011. Oamenii trebuie sa invete sa isi stapaneasca impulsurile interioare, starile emotionale, pulsiunile si fricile. Cei care nu vor reusi sa faca acest lucru vor avea mult de suferit. Viata pentru ei va parea mult mai complicata. ” Anatol Basarabov – Previziuni pentru anul 2011 comentariu rapcea.ro: citeam aseara articolul aparut pe site-ul Axa, intitulat Raport asupra realitãþii. Pentru tineri, semnat de Mugur Vasiliu. Seducãtor prin metafora și eleganța exprimãrii, sclipitor pe alocuri. Totuși, ceva mã deranja. Abia dimineațã mi-am dat seama ce, lecturând în diagonalã ”profețiile” din care am extras pasajele de mai sus. Este vorba de expunerea nebuloasã a problematicii creștinului îndrãznind, cãci Hristos a ”învins lumea”. Faptul cã nu dã nici o idee, nimic concret despre soluția la starea de disoluție și dispersie actualã a societãții, pânã la nivel de micro-grupuri (familii, prieteni), ci se limiteazã – sub masca acelui ”cum sã NU FII” sã loveascã în ceea ce mai mișcã pe tãrâm naționalist sau politico-ong-ist, parodiind și ironizând ”purtãtorii de cãmãși verzi” și ”agitatorii de steaguri”, participanții de ”comemorãri și parastase”. Citindu-l însã pe Basarabov, am conștientizat cã textul lui Mugur nu este decât o altã palmã datã încercãrilor de coagulare a unor inițiative – sub orice alt steag decât al autorului articolului ! Comemorãrile, fluturatul de steaguri și cãmãșile verzi au și ele rolul lor. Acela de a contracara bombele psihologice, ideologice și economice, ce ”explodeaza direct in constiinta oamenilor daramand valori si traditii”. Iar când ceasul deșteptãrii va suna, în fața pericolului unui dușman comun, ce se va ridica fãțiș sã ne punã cãtușele sclaviei statului planetar, românii vor cunoaște din nou unitatea și se vor ridica la luptã.]]>
Related Stories
April 18, 2022
O vorbă zice că ”unde mergeți voi acum, eu de-acolo vin deja obosit”. Celor care…
Post Views:
173
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 18, 2022
Majoritatea naționaliștilor de operetă care au apărut cu spume la gură în ultimii 2 ani,…
Post Views:
81
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 13, 2022
Când a apărut covidul, nu mai aveai voie să spui despre vaccin că ar putea…
Post Views:
165
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 4, 2022
Astăzi povestea Ucrainei este pe toate posturile de știri. Zi de zi, oră de oră,…
Post Views:
224
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
March 11, 2022
Jacques Attali este fostul consilier al președintelui francez Francois Mitterand în perioada 1981-1991. Apoi între…
Post Views:
384
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
March 10, 2022
IUDAIZAREA LUMII Ioan Ianolide Poziţia pe care mă situez este pur creştină. Adevărul trebuie mărturisit…
Post Views:
386
MR
Posted in: Cauze Naţionale
December 18, 2021
Am primit pe email un scurt video în care politicianul moldovean Iurie Roșca își exprimă…
Post Views:
354