George ieºise din sectã cu sufletul frânt. Cãderea fusese lungã ºi calea dureroasã. κi pierduse acolo inocenþa ºi încrederea în semeni. Ieºise deci distrus emoþional, prea vulnerabil cã sã o mai ia de la capãt, alãturi de o femeie. Povara lui sufleteascã i se pãrea mult prea grea pentru a o mai putea împãrtãºi cu altcineva.

ªi totuºi, miracolul se produsese. O cunoscuse pe Ana, o fatã studioasã, timidã, de o frumuseþe ce nu þi se revela direct la prima vedere, ci doar dupã ce îi dãdeai jos ochelarii de tocilarã.

Fãrã sã stea prea mult pe gânduri, o ceruse de soþie, poate ºi din dorinþa de a se distanþa de trecutul sãu neguros. Cãci nu voia ca Ana sã fie doar una dintre multele femei care trecuserã prin patul lui – pe parcursul vieþii sale în sectã.

Acolo, sexul era supra-valorizat ºi de aceea excesiv. Erau sfãtuiþi sã înlãture orice obstacole sau prejudecãþi din calea sexului, pentru a descãtuºa cât mai complet potenþialul sexual ºi valenþele spirituale ce se presupunea cã le are.

Schimbase atât de multe femei încât aproape cã nu le mai putea þine minte numãrul. Fãrã ascunziºuri, reumuºcãri sau gelozii, ci cu acea frenezie ºi fervoare a animalului tânãr, ce nu cunoaºte încã barierele societãþii.

ªi totuºi, pe unele dintre femeile cu care fusese, George le iubise. Cu adevãrat. Cu acea iubire care nu te lasã sã respiri dacã eºti departe de obiectul afecþiunii tale. ªi a descoperit atunci dimensiunile nebãnuite ale suferinþei din dragose, care îl afectau din plin, ca pe orice om, în ciudat tuturor învãþãturilor ºi mantrelor pe care ºi le repeta, cã gelozia este o manifestare a egoului, cã el nu este egoul ºi cã în realitate el nu poate suferi, cã acea suferinþã este o iluzie. Ajunsese sã sufere atât de mult tocmai pentru cã iubindu-le cu acea conºtiinþã a libertãþii asumate, realiza cã nu este iubit la rândul sãu cu aceeaºi profunzime ºi înþelegea necesitatea libertãþii alegerilor fãcute de femeile respective.

Însã treptat se închisese în sine, iar rãnile cicatrizate ale inimii creaserã o platoºe în jurul acesteia, care nu îi mai permitea sã se îndrãgosteascã cu adevãrat – pentru a nu mai suferi dupã aceea – lucru ce constituia evident nu o alegere a lui, ci un mecanism reflex de apãrare subconºtientã.

Cu Ana, platoºa cãzuse iar George s-a deschis sufleteºte ºi i-a povestit prin ce a trecut. Ea l-a ascultat avidã, cu interes. Apoi au urmat nenumãrate ore de discuþii principiale, în care ea voia sã îi afle pãrerea: este bun sau nu este bun cuplul deschis, sexul liber ? Pot doi oameni care se iubesc ºi formeazã un cuplu, sã facã sex cu cine vor fiecare dintre ei ºi totuºi sã rãmânã un cuplu unit ? Cu rãnile zgândãrite, el i-a explicat ei cã nu mai crede în aceastã libertate convenþional stabilitã, cã odatã încãlcate tabuurile sexuale, ceva sacru ºi misterios, intim ºi personal – se pierde, iar cuplul respectiv îºi pierde coeziunea, forþa misterioasã de atracþie reciprocã.

Ana însã, care nu trecuse prin suferinþele ºi chinurile lui, nu pãrea sã îi împãrtãºeascã pãrerile conservatoare cu aceeaºi convingere, ci pãrea mai degrabã pornitã sã cocheteze cu acel “ºi totuºi, cum ar fi dacã…”. Probabil cã lipsa ei de experienþã – cãci avusese doar douã relaþii pasagere – pânã la el, o îndemnau sã pãºeascã cu mai multã uºurinþã pe tãrâmul fanteziilor cu parteneri multipli.

Însã, dupã atâþia ani de trãit în sectã, între oamenii de acolo, George pierduse din vedere realitãþile societãþii profane.

Dacã în sectã pentru femei era relativ uºor ºi comod sã gãseascã parteneri de sex, cãci treaba asta nu presupunea angajamente ºi obligaþii, în viaþa profanã femeile ºi bãrbaþii (dar mai ales femeile) aveau reale dificultãþi în a face sex.

Ana avrea prietene – unele trecute de 35 de ani nemãritate, care erau singure ºi care nu mai fãcuserã sex de cine ºtie când. În lipsã de altceva, se refugiaserã în muncã, însã oftau adânc când îi vedeau pe ei cum se giugiulesc. Toate o considerau pe Ana drept o norocoasã, care reuºise sã “prindã” un mascul atât de bun, cu care fãcea sex pe sãturate ºi nici nu venea cu probleme adiþionale.

Tot cãinându-ºi prietenele, Ana ajunsese sã îºi doreascã sã le ajute cumva. Încercase sã le gãseascã prieteni de-ai lui George, ca ºi el, sãtui de infidelitãþi, pentru a-i cupla cu prietenele ei, dar în zadar. Se pãrea cã George al ei era cam singurul care se sãturase de prea multã diversitate, cãci prietenii lui nu se grãbeau sã aleagã monogamia.

În aceste condiþii, se întâmplã ca odatã ca pe fondul singurãtãþii ºi decepþiilor din dragoste, Roxana, cea mai bunã prietenã a Anei sã cadã într-o depresie cruntã – ce culminã cu o tentativã de suicid. Ana o luã pe Roxana sã locuiascã cu ei pentru o perioadã iar George, din compasiune, acceptã.

Încet încet, cei trei devenirã nedespãrþiþi. Petreceau mai tot timpul împreunã, inclusiv în vacanþe, iar odatã inevitabilul se întâmplã. Dupã câteva sticle de bãuturã, mai în glumã mai în serios, Roxana se dãdu la George. George flirtã amuzat, sub privirile îngãduitoare ale Anei însã spre surprinderea lui, ºi Ana intrã în joc, iar noaptea se terminã cu o partidã de amor în trei, foarte reuºitã. A doua zi, George se aºtepta la recul; însã nimic din temerile lui sumbre nu se adeverirã. Fetele se purtau normal, ca ºi în ziua anterioarã, mâncarã împreunã ºi glumirã, ca ºi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. George aºtepta încordat o reacþie, un semn de aversiune sau concurenþã între ele, dar ele se purtau de parcã noaptea nici nu ar fi existat – ceea ce îl tulbura.

Stângaci, încercã un semn de afecþiune cãtre Roxana aºteptând o reacþie de gelozie din patrea Anei, însã spre surprinderea lui, ea veni spre ei ºi îi strânse în braþe, ºoptindu-i la ureche:

– felicitãri, ne-ai fãcut foarte fericite, pe amândouã.

Înþelese atunci cã ele probabil discutaserã deja problemã ºi stabiliserã anumite roluri ºi limite în triunghiul lor amoros. Ana era cea care deþinea întâietatea, însã acest lucru nu se fãcea simþit în mod evident, de aºa manierã încât sã o facã sã se simtã pe Roxana a 5-a roatã la cãruþã. Fãcea amor cu plãcere cu amândouã separat, cãci experienþa sexului în trei se repeta mai rar, spontan – de obicei când erau cu chef din pricina alcoolului. Dupã un timp, fetele venirã acasã cu Lavinia, o altã bunã prietenã, iar el o acceptã ºi pe ea.

Deºi nu le iubea pe toate trei în aceeaºi mãsurã, cãci cu Ana avea o afinitate specialã, începuse sã le descopere ºi avea cu ele un soi de prietenie ce evoluase în afecþiune. La asta se adãugase ºi atracþia sexualã, cãci erau toate trei niºte femei frumoase.

Ajunseserã sã nu se mai ascundã, afiºându-se împreunã la petreceri, în cercul lor de prieteni, iar povestea relaþiei lor multiple se rãspândi. Prietenii îl invidiau în secret, alþii îl priveau cu falsã compãtimire, privindu-l ca pe un ciudat. Alþii le compãtimeau pe fete, inclusiv pe Ana, privindu-le ca pe niºte victime cãzute în plasa unui dezaxat care îºi fãcuse propria sectã.

Inclusiv propriul sãu guru îl privea cu invidie, cãci reuºise în mod natural ceea ce ei se chinuiau sã realizeze în sectã: amorul liber, fãrã gelozii sau resentimente.

Însã treaba asta atrãgea femeile singure din anturajul Anei, precum un magnet. Deveniserã tot mai dese ºi mai persistente invitaþiile, aluziile ºi ofertele sexuale pe care George le primea, încât el deja se simþea agasat, cãci le afectau dinamica ºi aºa fragilã a relaþiei lor multiple. Se mutaserã împreunã cu toþii în chirie, ºi descoperiserã cã nu e greu sã respecþi intimitatea celui de lângã tine, odatã ce anumite bariere fuseserã depãºite. Însã devenise agasat de dependenþa celor douã prietene ale Anei faþã de el, dorindu-ºi cumva în mod inconºtient ca ele sã îºi mai facã ºi alte relaþii, sã nu mai simtã povara unicitãþii sale ca bãrbat în viaþa atâtor femei. Însã ele se þineau scai de el, cu acea fidelitate ºi virtute exemplarã – demnã de cauze mai bune. Sexual le fãcea faþã, cãci ele nu erau pretenþioase. Venite dupã o abstinenþã prelungitã, erau recunoscãtoare ºi pentru puþinul pe care îl primeau, astfel cã viaþa în 4 nu era pentru George o experienþã extenuantã. ªi totuºi, simþea povara atâtor femei care îºi gãseau sprijinul în el.

Însã se obiºnui, ºi trãirã fericiþi pânã la adânci bãtrâneþi, în ciuda aºteptãrilor celor din jur, stingându-se pe rând, precum lumânãrile de pe tortul unei zile de naºtere prost suflate de cãtre sãrbãtorit.

]]>