Eseu asupra inechitatii sociale

Auzim tot mai des, in discursurile publice ale unor asa zise voci ale societatii civile, invocat argumentul demografic al problematicii economice a viitorului, sub forma intrebarii retorice ”noua cine ne va mai plati pensiile” !? Se stie ca situatia demografica in Romania este catastrofala, din toate punctele de vedere. In momentul de fata, natalitatea a scazut ingrijorator, de o asemenea maniera incat am atins ceea ce se numeste “natalitate negativa” adica numarul de nou nascuti este depasit de numarul de romani care mor. De parca nu ar fi suficient, statisticile pe categorii de populatie arata ca tiganii fac in medie de 5 ori mai multi copii decat celelalte etnii. Fiind binecunoscuta dragostea de munca, si apetenta acestei etnii in a-si plati – ca cetateni model, taxele si impozitele catre stat, devine clar faptul ca sistemul public de asigurari sociale din Romania se indreapta catre buza unei mari prapastii. Potrivit statisticilor, in 2050 etnicii romani vor deveni minoritari in propria tara, in favoarea etniei tiganesti, care din pacate – in loc sa asimileze normele generale de comportament si valorile general acceptate, si-a impus in societatea romaneasca anti-valorile tribale – cu ajutorul unei mass-media anti-nationale – pe seama slabirii fondului identitar al majoritatii romanesti. Sistemul de pensii actual, desi beneficiaza de toate atuurile – respectiv un spor de populatie tanara activa (generatia decreteilor – copii nascuti in perioada decretului ceausist de interzicere a avorturilor), nu reuseste sa faca fata necesitatilor pensionarilor actuali – oferindu-le acestora pensii decente, peste limita de subzistenta. Toate aceste chestiuni au fost analizate déjà si intoarse pe toate fetele de corifeii retoricii nationaliste, acei demagogi care si-au facut o profesiune din agitarea spiritelor pe tema catastrofelor ce pandesc natiunea romana din toate partile, amenintand-o cu aruncarea in neantul uitarii si disparitiei din istorie. Deranjant – pentru mine cel putin, este insa ca acesti palavragii ai apocalipsei identitare nu propun nici un fel de solutii si, mai rau, ei insisi nu fac nimic sa contracareze acest viitor sumbru pe care il anticipeaza. Insa, cum si eu fac parte din acea categorie a celor carora le pasa de ce se intampla cu noi ca natiune, si mai si scriu despre asta, se cuvine sa depasesc bariera mai sus mentionata, si sa ma detasez de gloata teoreticienilor fara solutii, cu cateva idei care vor ramane in spatiul virtual si care, poate, mai tarziu, in ceasul de restriste, vor fi descoperite, preluate si transpuse in practica – daca nu cumva soarta imi va oferi chiar mie sansa de a face acest lucru – dintr-o pozitie de decizie. O prima chestiune de fond pe care o sesizez este cea a echitatii si egalitatii de tratament intre cetateni, principia consfiintite si recunoscute chiar prin Constitutia Romaniei. Vi se pare normal ca o familie de oameni onesti, muncitori, care isi platesc darile la stat, sa primeasca aceeasi pensie, dupa ce au crescut cu truda, in acelasi spirit de corectitudine si respect fata de lege – sa zicem doi copii – fata de o familie egoista, care desi si-a platit taxele si impozitele corect, au fost prea comozi sa faca copii !? In primul caz, familia cu copii a indurat toate lipsurile si cheltuielile suplimentare cresterii, educatiei si intretinerii celor doi copii care constituie viitorul nostru al tuturor, respectiv a celor ce ne vor plati pensiile, prin impozitarea muncii lor. Deci, desi s-au bucurat mult mai putin de produsul muncii lor, la pensie vor fi egali in drepturi cu cei care nu si-au facut datoria fata de natiune prin asigurarea unei generatii care sa le ia locul – cu alte cuvinte – ma refer aici la cei fara copii. In schimb, cei care nu au facut copii, vor lua pensie din banii platiti de oameni crescuti si educati prin munca altora – la care ei nu si-au adus nici un aport. Propunerea mea este ca romanii sa fie stimulati sa faca copii nu doar prin ajutoare sociale acordate pe cap de copil, ci si din perspectiva calcularii punctului de pensie in raport de numarul de copii crescuti si educati de acela ce a devenit pensionar. Este important ca pe viitor, unul dintre criteriile pentru calcurarea punctului de pensie sa fie numarul de copii aflati in intretinere, nu doar vechimea in munca si cuantumul contributiei. De asemenea, este necesar ca sistemul de asigurari sociale sa ofere ajutoare sociale doar familiilor care nu au avut probleme cu legea penala – si care fac dovada ca nu perpetueaza un stil de viata infractional, catre generatiile tinere. De asemenea, sa fie blocate alocatiile pentru familiile care nu isi trimit copii la scoala – blocandu-le astfel copiilor accesul la educatie si munca cinstita. Cat despre teoreticienii mai sus amintiti, acestia trebuie sa faca dovada, precum medicii din vechime, ca isi aplica asupra lor insasi propria doctorie inainte de a o administra pacientilor. Adica sa se ridice prin exemplul personal, la inaltimea discursului pe care il etaleaza. Personal, cred in salvarea natiuni romane prin exemplul personal, si nu prin fluturari de steaguri si scandari de lozinci – in strada sau in mediul virtual. Toate aceste meditatii si reflectii ne indreapta sa reevaluam cu deasupra masura beneficiile si avantajele familiei traditionale romanesti, din care nu lipsesc copii, bine crescuti, bine educati in spiritual respectului fata de lege, munca si autoritate.  Rapcea Mihai]]>