“A fost odata ca-n povesti,

A fost – de-ar mai fi iara –

Din neamuri tracice, regesti,

O prea frumoasa tara.

 

Si era una pe pamant

Si mandra-n toate cele

Cum e icoana unui sfant

Si Luna intre stele.

 

Ma doare-n suflet cand privesc

La tot ce se intampla

Si in mormant ma rasucesc

Si cuie-mi intra-n tampla.

 

Eu nu mai simt miros de tei

In viata mea postuma,

Nu vad nici vajnici pui de lei.

Doar mucegai si huma.

 

Luceferi nu mai stralucesc

Cand tara e o rana,

Copiii mamele-si bocesc

Ca n-au in blide hrana.

 

Cantat-am graiul romanesc,

Aceasta dulce limba.

Dar astazi, cei ce-o mai vorbesc

Prin alte tari o schimba.

 

Degeaba le-am lasat cu dor

O “Doina”, sa tresara!

Trecutul nu e viitor

Si viata li-i amara.

 

Nici harta nu-i ca-n alte dati

Din Nistru pana-n Tisa;

Moldova-i astazi jumatati.

Cat rau facutu-ni-s-a!

 

Degeaba scris-am eu scrisori

Din vremuri de urgie

Si m-am rugat de-atatea ori

Mai bine sa va fie.

 

Avut-am piatra la hotar

Si-n tara noastra singuri

Cules-am holde din brazdar.

Acum n-aveti nici linguri…

 

O, biet popor roman sarac

Cu-o tara prea bogata!

Tu vino-i raului de hac

Sa nu ti-o vanda toata!

 

Si da-i afara pe straini

Cu toti imburghezitii,

Sa nu-ti mai fie-n alte maini

Guverne si politii!

 

Cu trupe de comedianti

Numindu-le partide

Sunteti romanii emigranti

Din rai in tari aride.

 

Pierdut-ati banii tarii-n vant

Si-i goala visteria.

Mai dati si ape si pamant

Si vindeti Romania.

 

Mihai Viteazul v-a lasat

O tara mai rotunda.

Voi azi ati scos-o la mezat,

Strainii va inunda.

 

Aveti intinsul Baragan

Si nu aveti o paine,

Aveti si turme si ciobani

Dar duceti vieti de caine.

 

Aveti bogatii munti Carpati

Si dulcea Miorita,

Paduri de brazi ce va sunt frati,

Si flori in poienita,

 

Aveti o delta ca-n povesti –

Vedeti sa nu v-o fure –

Atatea ape, atatia pesti

Si nu mancati nici mure…

 

Nici vii pe deal nu mai zaresti,

Livezile se-uscara

Cand mãrul Tarii Romanesti

Se-aduce de afara.

 

Nu vine Mircea cel Batran,

Nici Stefan, de la Putna

Sa vi-l alunge pe pagan

Cand voi lasat-ati lupta!

 

Albastrul cerului senin

Se-ntuneca mai tare

De-atatia nouri de venin,

De-atata delasare.

 

Nu voi a va-nvata de rau

Ci-ncerc a va-telege:

De ani si ani cadeti in hau,

Nimic nu va mai merge.

 

Rusine sa va fie-n veac

Ca v-ati tradat strabunii

De parca n-ati fi pui de dac

Ci rude-ati fi cu hunii!

 

Lasati pe-ai vostri guvernanti

Sa va inece-n smoala,

Sa fiti doar simpli figuranti

Pe scena lor de boala?

 

Un singur lucru eu voi sti

In lumea care trece:

Urmasul meu roman va fi

Si muritor si rece.

 

Eu nu mai am ce sa mai sper.

Va vad de-atata vreme

Tarandu-va in trai mizer

De griji si de probleme.

 

Si nici nu pot a mai privi

A voastra neputinta.

Ma-ntorc la starea mea dintâi.

Ma-ntorc in nefiinta.”

 

Luceafarul vorbi profet

Spre neamul lui, spre tara.

Si, lacrimand, se stinse-ncet.

 

Muri a doua oara…

    Marian Bamboi – România trezitã]]>