Ajunşi la punctul acesta, realizăm că românii sunt împărţiţi în două grupe de suporteri politici: pro-PSD şi anti-PSD. Cum cei pro-PSD nu ne interesează, pentrucă ideea de corectitudine, cinste şi respectare a legii a fost şi este incompatibilă cu echipa lor de hoţi, ne îndreptăm atenţia spre tabăra anti-PSD, care deşi este unită oarecum de repulsia şi antipatia comună la adresa PSD-ului, devine împărţită când vine vorba de simpatii şi partidele/persoanele către care ar trebui să meargă votul anti-PSD.
Şi pentru că m-am săturat să văd tot felul de tinere speranţe ale democraţiei care dezamăgesc din nou şi din nou câte o nouă generaţie de români dornici de schimbare, am zis că merită să fac un necrolog al cadavrului politic Dacian Cioloş, care a avut o şansă la viaţă atât pentru el cât şi pentru noi toţi, pe care a irosit-o lamentabil.
Demersul meu este necesar deoarece văd pe mulţi din tabăra anti-PSD care, lăsându-se păcăliţi figura de copil bătrân cu acnee întârziată a domnului Cioloş, au impresia că acesta ar fi mai o alegere mai bună decât figura de copil îmbătrânit în perversităţi a domnului Ponta.
Şi, pentru că nu-mi stă în fire să discut oamenii şi firea lor, ci doar ideile şi faptele lor, voi trece la o analiză succintă a activităţii domnului Dacian Cioloş.
În mod semnificativ, chiar numele dumnealui îi trădează metehnele ascunse: îl cheamă Dacian, şi la fel ca maşina noastră naţională al cărei nume îl conţine, sub carcasa neaoş-naţională, ascunde un motor francez. Căci domnul Cioloş este o investiţie franceză într-un brand românesc, iar capacităţile şi rezultatele dumnealui sunt limitate din start de fabricantul de origine străină.
Pe domnul Cioloş nu îl interesează dreptul la alegeri corecte al cetăţeanului român decât în măsura în care patronul francez este interesat de păstrarea unei aparenţe democratice a jocului din provincia europeană denumită România. Dacă ar fi fost altfel, domnul Cioloş ar fi dat curs solicitărilor venite din societatea civilă – de pe vremea când dumnealui era Prim Ministru al României, şi ar fi amendat prin ordonanţă de guvern (căci câte nu se fac oare prin ordonanţe !?) Legea electorală, eliminând avantajele neloiale ale marilor partide (pragul electoral de 5% pentru intrarea în parlament, numărul minim de semnături de 1% din totalul alegătorilor ce trebuie strânse de către candidaţii independenţi din circumscripţia în care vor să candideze, timp egal de antenă în mass media, etc.). Se vede însă treaba că deschiderea spre dialog a celor din Platforma100 este doar aparentă, căci în realitate nici una din propunerile protestatarilor din Piaţa Universităţii – transmise domnului Cioloş începând cu momentul de după Colectiv, nu se regăseşte în cele 100 de puncte (între timp reduse la 10 idei generale) cu care dânsul vrea să europenizeze România. Căci proiectul domnului Cioloş cu privire la modificarea legii electorale – pentru care zice că strânge (sanchi !) semnături, vizează doar reprezentativitatea românilor din diaspora (adică un număr mai mare de deputaţi şi senatori aleşi de aceştia), fără să ţină cont de faptul că românii au votat deja la referendumul din 2009 pentru Parlament unicameral, cu maxim 300 de membri.
Deci, un prim minus (major !) al domnului Cioloş este acela că, la fel ca şi politicienii din PSD, şi dânsul mimează dialogul cu alegătorii şi societatea civilă românească, când în realitate, proiectul său politic este deja scris de investitorul francez. Care francez nu este interesat să lase românilor libertatea de a-şi alege liberi politicini care să fie (Doamne fereşte !?) patrioţi sau dedicaţi interesului românesc, ci doar să preia jucăria politică trucată a sistemului corupt de alegeri din mâinile PSD-ului, pentru a o folosi şi a aduce la putere doar oameni politici cu motorizare Renault, aşa, ca domnul Dacian.
Bine, dar totuşi câtă vreeme a condus Guvernul, domnul Cioloş a făcut şi multe lucruri bune, vor spune – pe bună dreptate, unii. Şi aici enumerăm: mini-reforma din Justiţie (a adus completări importante, prin ordonanţă de urgenţă, Codului de Procedură Penală – cum ar fi acel nou introdus art. 488 indice 2 care stipulează în premieră posibilitatea de a te plânge cu privire la durata excesivă a procedurilor), buna administrare a bugetului alocat şi în general, lipsa scandalurilor de corupţie din propriul Guvern. Cu siguranţă sunt mai multe, însă eu astea le văd la prima strigare.
Fondul ne-românesc însă rămâne. Dacian Cioloş semnează Hotărârea de Guvern nr. 625 din 31.08.2016 prin care:
- mută subordonarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiessel”, de la Secretariatul Guvernului în directa sa subordine. Astfel, Institutul va putea fi finanțat direct de primul-ministru, din fondurile aflate la dispoziția sa. Această decizie confirmă principiul orwellian că, în Democrație, unii sunt ”mai egali” decât alții, deoarece toate muzeele din România primesc finanțarea de la buget prin Ministerul Culturii, și doar Muzeul Evreilor direct de la primul-ministru.
- Conducerea Institutului este decisă personal de primul-ministru, astfel încât europeanul Cioloș se poate lăuda că a menținut în funcția de director general pe Alexandru Florian, un fost ideolog ceaușist, fiu biologic și produs ideologic al unui nomenclaturist comunist, apologetul stalinismului Radu Florian.
- Se adaugă o nouă atribuție pentru Institut, anume ”coordonează activităţile în vederea realizării unui muzeu de istorie al evreilor din România”. Aceasta înseamnă că o instituție guvernamentală înființată în scopul studierii unor evenimente desfășurate pe parcursul a câțiva ani din secolul 20, primește atribuția să înființeze un muzeu de istorie pentru o minoritate venită în România cu peste 300 de ani înainte, și fără ca minoritatea să solicite aceasta. Este ca și cum guvernul Ucrainei ar înființa un mega-muzeu de istorie al românilor din Ucraina, în urma unor discuții cu o organizație a românilor din SUA, în timp ce comunitatea românească din Ucraina privește cu gura deschisă. Idem guvernul Ungariei, sau al Bulgariei, Greciei etc etc. Situația e cu atât mai ilegitimă în România cu cât minoritatea evreiască are și reprezentant în Parlament, și cu toate acestea primul-ministru Dacian Cioloș a decis ca muzeul de istorie al acestei minorități să se facă peste capul ei.
- Se adaugă și atribuția de ”inițiere de acțiuni” cu caracter științific, educațional, cultural și legal pentru ”protejarea memoriei” victimelor Holocaustului. Sintagma ”protejare a memoriei” e mult prea tehnocrată pentru a fi înțeleasă de toată lumea, dar important este că ea justifică cheltuirea de bani. Când primeşti cadou o clădire cu o sută de camere și cam nimic ce să pui în ele, umplerea cu vorbe e cea mai la îndemână opț
- Conform ”Raportului Final asupra Holocaustului în România”, minoritatea țiganilor a fost și ea o victimă a Holocaustului și, în consecință, ar trebui să intre în egală măsură în domeniul de activitate al Institutului ”Elie Wiesel”. Totuși, prin HG 625/2016, Dacian Cioloș face deosebire de tratament între minoritățile evreiască și țigănească, și nu atribuie Institutului ”Elie Wiesel” sarcina înființării și a unui muzeu de istorie al țiganilor din România, separat sau împreună cu cel al evreilor. Egalitatea nu este și pentru căței…
]]>
