Diplomele emise de universitatile romanesti, recunoscute in Franta
Diplomele emise de universitatile romanesti vor putea fi recunoscute in Franta, in baza unui acord de echivalare semnat, joi, la Bucuresti, intre guvernele celor doua tari. “Exista o conventie internationala de la Lisabona din 1998 care in principiu pune intr-o lege posibilitatea recunoasterii, dar recunoasterea efectiva este de competenta celor doua state care analizeaza compatibilitatea sistemelor lor de invatamant si decid printr-un tratat cum este acesta, care va fi ratificat de Parlament si devine lege obligatorie pentru cele doua state. Mai exista si a treia posibilitate, a recunoasterii intre universitati, pe care noi o avem deja si functioneaza”, a declarat ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, cu prilejul semnarii acordului. Andronescu a mai aratat ca, in urma semnarii documentului, recunoasterea diplomelor si a perioadelor de studii din invatamantul superior se va putea face fara sa existe un acord intre universitati, aceasta urmand sa devina valabila pentru fiecare dintre cele doua tari. Potrivit ministrului Educatiei, cei mai multi studenti romani din strainatate sunt in Franta. “Franta primeste cei mai multi studenti romani la studii in invatamantul superior si la licenta, si la masterat, si la doctorat. Totodata, cred ca in Romania avem cele mai multe teze in cotutela cu universitati din Franta, adica teze care sunt coordonate de profesori romani si de profesori francezi, cu stagii efectuate si in Romania si in Franta. Sunt si foarte multe acorduri directe intre universitati. Exista, de asemenea, foarte multe lucrari de cercetare pe proiecte europene care se deruleaza cu participarea cercetatorilor din Romania si din Franta. De asemenea, sunt programe de masterat in cotutela cu universitati din Franta si sunt multi profesori din aceasta tara care vin sa predea in universitati romanesti”, a spus Andronescu. Ministrul Educatiei a mai aratat ca sunt si multi studenti din Franta, peste 1.500, care vin sa invete in universitatile romanesti, in special la cele de medicina. Ecaterina Andronescu a mai declarat ca Romania a mai avut astfel de acorduri cu Republica Moldova si cu Italia si ca isi doreste ca intelegeri de acet tip sa existe si cu alte state. “Noi nu mai vorbim doar de o ipoteza a internationalizarii invatamantului superior, vorbim de o realitate. Internationalizarea invatamantului, adica participarea sistemelor de invatamant la acest proces de mobilitate si de parteneriat international, reprezinta si un criteriu de ranking pentru fiecare dintre universitatile noastre si, ca urmare, intentia noastra este de a avea cat mai multe colaborari internationale si, de ce nu, de a avea cati mai multi straini pentru ca si numarul studentilor care invata in Romania conteaza ca criteriu in rankingurile nationale si internationale”, a adaugat Andronescu.
]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer